Ministerul Educației a decis: Olimpiadele și concursurile din anul şcolar 2020/2021, suspendate

Ministerul Educației a decis: Olimpiadele și concursurile din anul şcolar 2020/2021, suspendate
Foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe

Ministerul Educației a decis suspendarea olimpiadelor în anul şcolar 2020/2021. Anunțul a fost făcut, luni, de secretarul de stat Luminiţa Barcari care a explicat că aceste competiții nu se pot desfășura în contextul pandemiei de coronavirus, fiind vorba despre un număr mare de olimpiade ce nu pot fi organizate în condiții de siguranță sanitară.

Olipiadele și concursurile, suspendate în anul școlar 2020-2021

“Numărul mare al competiţiilor şcolare şi implicit al elevilor participanţi la acestea, precum şi varietatea modalităţilor de organizare şi desfăşurare a competiţiilor, în funcţie de tipul probe de concurs: scrisă, orală, practică nu permit organizarea competiţiilor şcolare, conform regulamentelor proprii în vigoare, în contextul pandemic actual şi al legislaţiei care se impune a fi respectată în acest moment”, a declarat Luminiţa Barcari, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit News.ro.

Totodată, secretarul de stat din Ministerul Educației a explicat că olimpiadele școlare nu pot fi organizate în sistem online pentru că acest lucru ar crea o discriminare în rândul elevilor.

“Decizia de a organiza doar anumite olimpiade şi concursuri şcolare în mediul online, ar crea o discriminare între elevii sistemului de învăţământ românesc, situaţie ce ar contraveni misiuni Ministerului Educaţiei şi Cercetării, aceea de crea un mediu educaţional care să asigure dezvoltarea armonioasă a tuturor beneficiarilor săi prin promovarea excelenţei şi facilitarea accesului egal la educaţie, oferindu-le tuturor beneficiarilor posibilitatea atingerii potenţialului maxim. În concluzie, în anul şcolar 2020- 2021 competiţiile şcolare extraşcolare, aşa numitele olimpiade se vor suspenda”, a mai spus Luminiţa Barcari.

Tezele semestriale ar putea fi înlocuite cu o evaluare notată normal

Tot luni, reprezentantul Ministerului Educației a anunțat că în cadrul instituției este luată în calcul posibilitatea ca tezele semestriale să fie înlocuite cu o evaluare care să fie notată normal, o decizie în acest sens urmând să fie luată în perioada următoare.

“Pentru şcolile care funcţionează în scenariul verde, nu se pune problema, această evaluare sumativă, lucrare scrisă la disciplina respectivă, poate fi dată în condiţii normale, aşa cum se susţinea şi pănă acum. În scenariul galben, evident, în momentul în care se întorc în şcoală elevii care au învăţat online pot susţine această lucrare scrisă, bineînţeles cu acelaşi tip de itemi folosiţi pentru cealaltă jumătate de clasă. (…) Problema se pune acolo unde copiii sunt în scenariul roşu. (…) De aceea varianta este ori să mergem în continuare pe evaluare sumativă, pe teză, prima variantă, iar doi, să înlocuim teza, pentru că nu putem aplica în mod discriminatoriu ori dă toată lumea teză, ori nu dă nimeni”, a explicat secretarul de stat.

În peste 3.800 de școli din România cursurile au loc exclusiv online

Potrivit celor mai recente date anunțate de Ministerul Educației, 8.797 de unităţi de învăţământ din țară funcționează după Scenariul 1, participarea zilnică, faţă în faţă, a elevilor la cursuri. 5.029 de școli sunt încadrate în Scenariul 2, care presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu. Iar 3.830 de școli sunt în Scenariul 3, cursurile desfășurându-se exclusiv online.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`