Ministerul Educației: 8.101 elevi şi 1.095 de angajați din învățământ continuă cursurile online din motive medicale. Peste 1.000 de unități de învățământ au început în scenariul roșu

Ministerul Educației: 8.101 elevi şi 1.095 de angajați din învățământ continuă cursurile online din motive medicale. Peste 1.000 de unități de învățământ au început în scenariul roșu

Ministerul Educației publică primele date cu privire la felul în care au început cursurile în unitățile de învățământ din România. Astfel, în prima zi în care școlile au fost redeschise peste 1.000 de unități de învățământ au funcționat în scenariul roșu. În acelați timp, peste 8.000 de elevi și 1.000 de ancgajați din sistemul de învățământ au rămas în continuare acasă și au făcut cursuri online din motive medicale.

Scenariile în funcție de care au început școlile pe 8 februarie

Concret, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației, 1.051 au început în scenariul roșu, alte 6.583 au funcționat în scenariul galben, iar 10.198 de unități de învățământ s-au redeschis în scenariul verde.

Totodată, există 13 cazuri ale unor unități de învățământ care sunt în carantină, în timp ce 57 de școli funcționează în continuare în regim online din cauza unor probleme de infrastructură, având aprobarea Inspectoratelor pentru situații de urgență și validarea Comitetelor județene pentru situații de urgență.

Peste 8.000 de elevi fac în continuare cursuri online din motive medicale

Ministerul Educației anunță și că deși școlile au fost redeschise, 8.101 elevi şi 1.095 de angajați din învățământ continuă cursurile în regim online, din cauza unor probleme medicale.

După luni întregi în care au făcut cursuri exclusiv online, cei mai mulți dintre elevi s-au întors în bănci începând de luni. Revenirea lor în unitățile de învățământ a avut loc în funcție de trei scenarii stabilite pe baza ratei incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus din fiecare localitate în parte.

Astfel, potrivit ordinului comun întocmit de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, scenariul 1 (verde) presupune ”participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicare tuturor normelor de protecţie”, acolo unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori.

Scenariul 2 (galben) implică ”participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie” și ”participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu”. Acest scenariu este valabil pentru localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori.

Scenariul 3 (roșu)este cel în care participă zilnic la cursuri toți preșcolarii și elevii din învățământul primar, în timp ce elevii din celelalte clase/ani de studiu învață online. Acest scenariu se aplică în localitățile în care incidența cazurilor de coronavirus este mai mare de 3/1.000 locuitori.

Ministrul Educației: În niciun caz, nu dorim să ducem copiii la școală pentru ca în aceeași zi să facă și ore fizice, și ore online

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a explicat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, în ce cazuri elevii sau cadrele didactice pot continua învățământul online.

Această regulă se aplică în situația elevilor care au probleme medicale, a celor „care au în familie persoane cu vulnerabilități cronice” sau a celor care au simptome specifice infecției cu noul coronavirus.

La rândul lor, cadrele didactice pot rămâne în continuare acasă și pot face ore online dacă au afecțiuni cronice, certificate medical, sau dacă au simptome de COVID-19.

”În niciun caz, nu dorim să ducem copiii la școală pentru ca în aceeași zi să facă și ore fizice, și ore online”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)
19:24 - Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara, transportați la spital. Cei mici au acuzat stări de rău
19:03 - Gheorghe Falcă: Cred că acest parteneriat al PNL-ului cu administrațiile locale poate să dinamizeze viața din România în momentele grele prin care vom trece în 2025 (VIDEO)
18:58 - Ciprian Ciucu, despre referendumul inițiat de Nicușor Dan: E important deoarece poate da tonul pentru o reformă administrativă a Capitalei. La întrebarea despre buget e puțin neclar (VIDEO)