Ministerul de Interne se reorganizează după tragedia de pe Siutghiol. Gabriel Oprea: Procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite

Ministerul de Interne se reorganizează după tragedia de pe Siutghiol. Gabriel Oprea: Procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat, marţi, că procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite, precizând că are sprijinul premierului Victor Ponta în acest demers.

Potrivit lui Oprea, aceste proceduri vor fi reanalizate „în regim de urgenţă”, după tragedia în care patru oameni şi-au pierdut viaţa, în urma prăbuşirii unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol.

„Am decis și am tot sprijinul primului ministru, al guvernului, să  regândim tot ceea ce înseamnă proceduri de intervenție în situații de urgență pentru a asigura eficiență maximă a acestui sistem. Am dispus examinarea în regim de urgență a procedurilor Departamentului pentru situații de urgență și a tutror structurilor cu responsabilități în astfel de situații”, a afirmat ministrul.

Acesta a precizat că „la nivelul fiecărui județ s-a realizat o analiză a categoriilor de riscuri, în raport cu particularitățile acestora și reursele existente pentru intervenție imediată”.

„Toate aceste date vor sta la baza elaborării concepției unice de intervenție a sistemului integrat de acțiune la situații de urgență, pe care la final o vom prezenta în cadrul comitetului național pentru situații speciale de urgență”, a mai spus Gabriel Oprea.

Oprea: Procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite


 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)