Minerii de la Lupeni au decis să renunțe la protest

Minerii de la Lupeni au decis să renunțe la protest
Foto: pixabay.com

Protestul minerilor de la Lupeni s-a încheiat. De șase zile, aproximativ 80 de mineri erau blocați în subteranul Minei Lupeni, iar unii dintre ei au amenințat chiar cu greva foamei dacă revendicările nu le sunt rezolvate. Luni seară, aceștia au decis să renunțe la protest după ce au aflat că reprezentanții lor au ajuns la un acord cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, și cel al Muncii, Raluca Turcan.

Protestul minerilor din Valea Jiului se va încheia după acordul la care s-a ajuns cu reprezentanții Guvernului

Câțiva mineri salvatori au coborât luni după-amiază în subteran și i-au informat pe colegii lor în legătură cu prevederile acordului convenit cu reprezentanții Guvernului.

”Mulţumim lui Dumnezeu că acest protest s-a terminat. Toţi vor ieşi din mină, toţi vor să îşi vadă soţiile, copiii, să vină să îi întâmpine pentru că sunt eroi”, a spus unui dintre salvatori, după ce minerii din subteran au decis să renunțe la protest, potrivit News.ro.

Ce soluții a anunțat ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat, luni, la finalul discuțiilor cu reprezentanții minerilor că aceștia îți vor primi salariile restante în trei tranșe.

„Vom aloca bani în trei tranşe pentru drepturile salariale restante, după cum urmează – plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajaţii care intră la pensie şi, de asemenea, pentru asigurarea transportului spre şi de la locul de muncă, precum şi tichetele de masă. (…) Am agreat ca aceste plăţi în trei tranşe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 şi 26 minerii să poată să încaseze drepturile restante şi o parte din beneficiile restante, cum sunt tichtele de masă şi banii de transport, şi un alt mare avantaj al acestei soluţii este că toată compania capătă un răgaz de trei luni prin care să se reorganizeze şi să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcţionarea pe termen lung”, a spus Raluca Turcan.

Ministrul Energiei: Vom lucra în continuare și la rezolvarea problemelor pe termen lung

La rândul său, ministrul Energiei, Virgil Popescu a anunțat, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că s-au găsit soluții pentru rezolvarea situației minerilor de la Complexul Energetic Hunedoara.

”Astăzi am avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții celor de la CEH. Totodată, în urma discuțiilor pe care le-au avut și cu ministrul Muncii și Protecției Sociale Raluca Turcan s-a găsit modalitatea pentru a plăti salariile restante, dar și restul beneficiilor restante. Vom lucra în continuare și la rezolvarea problemelor pe termen lung, pentru că situația CEH nu este una simplă, nici ușoară, dar am încredere că se vor găsi cele mai bune soluții”, a anunțat Virgil Popescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`