Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei din România, s-a vaccinat anti-COVID la Spitalul Militar (VIDEO)

FOTO: Laurentiu Turoi

În această dimineață, medicul Valeriu Gheorghiță s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu prima doză a serului de la Pfizer și BioNTech, utilizat în prezent pentru imunizarea populației din țara noastră. În următoarele 15 minute, el va rămâne în centrul de vaccinare, sub supravegherea medicilor, pentru a vedea dacă este cazul de reacții adverse.

Dintre cele puțin peste 25.000 de cadre medicale care au fost vaccinate până acum au fost doar 47 de reacții adverse, minore, după cum susțin specialiștii. Au fost semnalate 8 reacții care au avut loc chiar imediat după ce a fost administrat vaccinul, fiind vorba despre o ușoară durere în zona administrării și inclusiv reacții alergice sau cefalee ori febră, toate fiind reacții adverse minore.

Până în prezent nu a fost raportat un număr foarte mare de medici care a dorit să se imunizeze. Valeriu Gheorghiță a dat asigurări că în România, tot mai multe cadre medicale se vor vaccina. Din datepe pe care le avem știm că în spitalele COVID, doar 70% din cadrele medicale și-au exprimat dorința de a se vaccina.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

FOTO: Laurentiu Turoi

FOTO: Laurentiu Turoi

FOTO: Laurentiu Turoi

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)