Medicii de la Spitalul „Dr. Victor Gomoiu”fac noi precizări despre starea copilului infectat cu noul coronavirus care este internat la terapie intensivă, acesta fiind primul astfel de caz apărut în România de la începutul pandemiei de COVID-19. Copilul, în vârstă de aproape 10 ani, a fost diagnosticat cu sindrom multisistemic inflamator (PIMS), o afecțiune foarte rară care este asociată infecției cu SARS-CoV-2. În prezent, starea sa este staționară, nu este intubat, dar este dependent de oxigen și toate organele i-au fost afectate de infecție.
Directorul medical al spitalului de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, dr. Diana Ionescu, a declarat, într-o conferință de presă susținută joi, că pacientul este ”în stare staționară, spre bine”
”Este vorba despre un copil de 9 ani și 11 luni, venit în spitalul nostru prin transfer, sâmbătă, 12 septembrie, cu un diagnostic prezumtiv de meningoencefalită. A fost testat SARS-CoV-2 și a fost diagnosticat ulterior de medicii noștri cu un sindrom multisistemic, inflamator, asociat temporar infecției cu SARS-CoV-2, în literatura de specialitate de numește PIMS. Sindromul acesta poate să fie determinat și de alte virusuri, nu numai de SARS-CoV-2, dar având în vedere situația epidemiologică și ancheta epidemiologică efectuată pentru acest copil, acesta a fost diagnosticul”, a explicat directorul medical al spitalului.
La rândul său, șefa secției ATI a unității medicale, dr. Livia Vlădoiu a precizat că plămânii și inima copilului sunt afectate de infecție, iar el este acum dependent de oxigen, dar nu este intubat.
”Copilul nu este intubat. Momentan este stabil, staționar spre bine, dar are afectare pulmonară și cardiacă. El este cu afectare multisistemică, pe toate organele, dar cel mai important, pe organele pulmonar și cardiac. PIMS vine de la Pediatric Inflammatory Multisystem Syndrome, deci absolut toate organele sunt afectate de această hiperinflamație dată de o infecție. Momentan nu este intubat, nu are nevoie de asistare ventilatorie. Este dependent de oxigen, cu mască de oxigen cu flux mic, continuu. Este un copil fără antecedente semnificative, care oricum nu au nicio importanță pentru acest sindrom. (…)
Copilul e posibil să fi fost infectat în urmă cu trei săptămâni când părinții lui au fost pozitivi testați, dar el nu a fost testat și a fost asimptomatic. Sindromul acesta poate să apară de la trei săptămâni, până la șase luni post-COVID”, a explicat medicul.
Totodată, directorul medical al Spitalul „Dr. Victor Gomoiu”a precizat că PIMS este un sindrom foarte rar, existând puține cazuri de acest fel chiar și în statele unde mii de copii au fost testați pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus.
”Nu am mai avut la spital, nu au mai fost în România, după știința noastră, este un sindrom foarte rar. Chiar și în țările care au avut mii de copii infectați, acest sindrom PIMS este foarte rar. În Franța cred că au fost diagnosticați 17 copii, în Statele Unite au fost diagnosticați până în 30 de copii, ei având mult mai mulți copii infectați SARS-CoV-2 decât România. (…) Suntem ajutați de infecționiști profesioniști, atât de la Babeș (Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș – n.r.), cât și de la Balș (Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș – n.r.), ținem permanent legătura cu autoritățile, mediciidin Spitalul „Victor Gomoiu” se descurcă foarte bine, manageriază cu succes acest caz. (…)
Aș vrea să înțeleagă toți părinții și toată lumea că nu trebuie să creăm o isterie medicală, asta nu înseamnă că orice copil care este infectat cu SARS-CoV-2 va face PIMS sau va face Kawasaki. Este o boală foarte rară, este citată foarte rar în literatură, chiar și în țările care au avut zeci și sute de mii de copii infectați”, a mai spus dr. Diana Ionescu.