Ministrul de Interne: Se vor da amenzi și după 15 mai, pentru nerespectarea restricțiilor care vor mai rămâne în vigoare / Valoarea amenzilor până în prezent

Ministrul de Interne: Se vor da amenzi și după 15 mai, pentru nerespectarea restricțiilor care vor mai rămâne în vigoare / Valoarea amenzilor până în prezent
Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Marcel Vela a declarat, sâmbătă seară, că și după data de 15 mai se vor mai acorda amenzi, pentru nerespectarea restricțiilor care vor mai rămâne în vigoare după relaxarea restricțiilor impuse de starea de urgență.

În acest context, Ministrul de Interne a precizat că, până în prezent, valoarea totală a contravențiilor aplicate de la începutul epidemiei se ridică la aproximativ 600 de milioane de lei (aproximativ 120 de milioane de euro).

„Restricțiile care vor rămâne în vigoare, decise de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, vor avea același obiectiv: protejarea sănătății cetățenilor. Așadar, cei care încalcă regulile ce vor fi implementate în acea perioadă probabil că se vor gândi de mai multe ori, pentru că în actele normative emise vor fi prevăzute și măsuri coercitive”, a precizat ministrul.

De asemenea, Vela a mai menționat că, până în prezent, s-au întocmit 1.673 de dosare penale, în care sunt cercetate 2.128 de persoane. Restul contravențiilor, de la debutul epidemiei până azi, au fost acordate către 308.859 de persoane, iar valoarea amenzilor a fost în jur de 600 de milioane de lei, în jur de 120 de milioane de euro.

Marcel Vela, apel către români, de 1 mai

De 1 Mai, Ministrul Afacerilor Interne a publicat un apel pe Facebook, prin care i-a îndemnat pe români să respecte restricțiile impuse, care sunt încă în vigoare.

„Am suplimentat efectivele din teren pentru a preveni posibile riscuri pentru că vreau să fim cu toții bine. Vreau să știu că vom fi cu toții bine. Vreau să știu că vom fi sănătoși, departe de acest virus invizibil și agresiv. Haideți să avem un comportament corect. Trebuie să mai rezistăm puțin pentru ca apoi să avem o perspectivă optimistă”, a transmis ministrul într-unmesaj videopublicat pe pagina sa de Facebook.

Peste 5000 de amenzi, în valoare de aproape 9,5 milioane de lei

În ciuda recomandărilor autorităților, au existat și persoane care nu au respectat regulile impuse prin ordonanțe militare, valabile pe durata stării de urgență.

Conform informațiilor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, “polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.477 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.466.700 de lei”.

De asemenea, comunicatul mai enunță faptul că, de 1 Mai, au fost întocmite 516 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Din data de 15 mai, ar urma să fie relaxate o parte din măsurile impuse de starea de urgență, instalată pe 16 martie, dar mai multe măsuri de restricție vor rămâne în continuare în vigoare. Astfel, de la mijlocul lunii, românii vor putea ieși din case fără declarația pe propria răspundere, dar cuobligațiade a purta măști în locurile publice închise și în mijloacele de transport în comun.

Potrivit celor mai recente date furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns la 12.732 de infectări (165 de cazuri confirmate în ultimele 24 de ore). De asemenea, 4.547 de pacienți s-au vindecat până acum și au fost externați, dar alți 265 sunt încă internați în secțiile de Terapie Intensivă. Peste 13.300 de oameni sunt în carantină și alți circa 20.000 în izolare la domiciliu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)