Potrivit informațiilor publicate de autoritățile din Grecia, referitoare la condițiile de intrare a turiștilor în Republica Elenă prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas, termenul de la care se aplică obligativitatea prezentării testului negativ pentru COVID-19, necesar intrării pe teritoriul elen, a fost modificat.
„Deși inițial autoritățile elene au comunicat că această condiție se aplică începând cu data de 15 iulie ora 06.00, conform informațiilor comunicate public în cursul zilei de astăzi, termenul a fost devansat, respectiv 15 iulie, ora 00.01”, preciează MAE printr-un comunicat.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe reamintește că testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.
„Reprezentanți ai Consulatului General al României la Salonic și ai Ambasadei României la Sofia vor continua să fie prezenți în cursul zilei de mâine în punctul de frontieră Kulata-Promachonas pentru a se asigura că cetățenii români beneficiază de asistență consulară, în caz de nevoie.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076”, se mai arată în comunicatul emis de MAE.
La punctul de trecere a frontierei din Bulgaria înGrecia, Promachonas, documente false care certifică un test negativ pentru COVID-19 au fost puse în vânzare, pentru suma de 30 de euro.
Prin această metodă, unii turiști au vrut să evite o plasare în izolare pe o perioadă de 24-36 de ore sau o plasare în carantină pe o perioadă de 14 zile, într-un hotel special destinate pacienților infectați cu noul coronavirus, potrivit postului de televiziuneMeha TV.
Românii care merg înGreciaîn această perioadă trebuie să completeze, cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic, iar din 15 iulie, autoritățile elene vor condiționa intrarea în baza unui test negativ SARS-CoV-2 nu mai vechi de 3 zile, plus formularul electronic.
Dacă în urmă cu câteva zile singurele centre unde se efectuau teste pentru coronavirus erau clinicile private, începând de luni românii pot efectua teste la cerere, contra cost, și în centrele DSP.
În funcție de tipul unității de testare, dacă este de stat sau privată, precum și în funcție de durata aflării rezultatelor,prețurile variază considerabil. Astfel românii care aleg DSP-urile pentru efectuarea testelor pentru deistarea noului coronavirus trebuie să scoată din buzunar 250 de lei, iar aflarea rezultatului poate dura între 48 și 72 de ore, așa cumau declaratpentru B1.RO un reprezentant al DSP Vrancea.
Cei care optează însă pentru clinicile private din București sau din marile orașe, trebuie să știe că prețul unui test variază între 280 și 350 de lei. Cel de 350 de lei este un test al cărui rezultat este primit în 24 de ore, iar la cel de 280 de lei rezultatul este primit în 48 de ore.