Localitățile aflate în scenariul verde, unde toți elevii se vor întoarce la școală de luni

Localitățile aflate în scenariul verde, unde toți elevii se vor întoarce la școală de luni
Sursa Foto: www.dreamstime.com

Din 8 februarie reîncep cursurilor în format fizic, însă situația depinde de rata de incidență din fiecare localitate. Mai exact, copiii și cadrele didactice din localitățile care se vor afla în scenariul verde, cu o rată de infectare de sub 1 la mie vor merge la școală. Parțial, același lucru vor face și cei din scenariul galben și roșu.

Care sunt scenariile după care elevii vor merge la școală

Președintele României Klaus Iohannis a prezentat, marți, cele trei scenarii, după o întâlnire la Cotroceni cu premierul și miniștrii Sănătății și Educației.

Astfel, în scenariul verde, respectiv în localitățile în care rata de infectare este între 0 și 1 la mia de locuitori, toți elevii și copii de la grădinită se întorc în unitățile de învățământ.

În scenariul galben, respectiv în localitățile în care rata de infectare între 1 și 3 cazuri la mia de locuitori, copiii de grădiniță, elevii din clasele I-IV, a VIII-a și a XII-a se întorc în unitățile de învățământ, restul online.

În scenariul roșu, respectiv în localitățile în care rata de infectare între 3 și 6 cazuri la mia de locuitori, copiii de grădiniță și cei din clasele I-IV merg la școală, restul urmând cursuri online.

Care sunt localitățile aflate în scenariul verde

În acest moment, la nivel național sunt 31 județe în scenariul verde: Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.

Pe de altă parte, la nivel național sunt 10 județe în scenariul galben și unul în cel roșu.

În fiecare județ există localități în diverse scenarii și cel mai probabil, Grupul de Comunicare Strategică va anunța lista definitivată la finalul săptămânii.

Sorin Cîmpeanu: Ne gândim la varianta în care, dacă apar două cazuri într-o clasă, să fie suspendată activitatea la acea clasă

Amintim că autoritățile se gândesc la varianta în care activitatea dintr-o clasă să fie suspendată atunci când acolo sunt depistate două cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, care a explicat că detectarea unui singur caz nu va duce automat la suspendarea activității în clasa respectivă, „dar să se facă testarea”.

„Din perspectiva procesului educaţional, ne gândim la varianta în care, dacă apar două cazuri într-o clasă, să fie suspendată activitatea la acea clasă. Dacă apare un singur caz, să nu fie suspendată, dar să se facă testarea. La cel puţin două cazuri, se suspendă activitatea în clasa respectivă. Nu în toată şcoala, ci doar în clasă”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Conform ministrului, dacă un educator sau un învățător se va îmbolnăvi și nu îi va putea prelua nimeni atribuțiile, atunci acea clasă va trece la sistemul de predare online.

„Din păcate, în cele mai multe neexistând cadre didactice care ar putea să preia atribuţiile unui educator sau unui învăţător, acea clasă va trece în online”, a spus demnitarul.

Dacă sunt depistate mai mult de două cazuri și în alte clase, se suspendă activitatea întregii şcoli.

„Dacă sunt doi profesori care au o mişcare mai accentuată în interiorul şcolii care sunt depistaţi pozitivi, atunci se trece direct la suspendarea cursurilor în întreaga şcoală. Asta în sistemul preuniversitar. În sistemul universitar, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel, pentru că aici vorbim de facultăţi, universităţi, clădiri, campusuri, lucrurile sunt mult mai complicate. Dar principiul va fi acelaşi”, a adăugat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”