UPDATE, 14 iunie, ora 2:Curtea de Apel București a admis, luni, cererea de strămutare a procesului formulată de Liviu Dragnea, astfel că hotărârea Tribunalului București privind respingerea eliberării condiționatee desființată, iar fostul lider PSD poate face o nouă solicitare de eliberare condiționată înainte de 26 august, la Giurgiu.
Știrea inițială:Curtea de Apel București judecă, luni, cererea de strămutare a dosarului privind eliberarea condiționată, formulată de Liviu Dragnea.
Dacă solicitarea va fi aprobată, hotărârea Tribunalului București privind respingerea eliberării condiționată va fi desființată prin efectul legii, însă acest lucru nu înseamnă că fostul lider PSD va ieși automat din închisoare, ci mai degrabă că posibila eliberare va fi rejudecată de un alt tribunal aflat în circumscripția Curții de Apel București.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Încă din luna mai, Liviu Dragnea a încercat să schimbe locația procesului din București către o altă curte din apropierea Bucureștiului, în condițiile în care susținea că judecătorii de aici ar fi imparțială față de ceea ce îl privește. Între timp însă, fostul președinte al PSD a aflat de la judecători că nu va fi eliberat condiționat.
La sfârșitul lunii mai, judecătorii Tribunalului București respingeau definitiv solicitarea de eliberare condiționată și hotărau că Liviu Dragnea poate formula o cerere similară abia după cel puțin trei luni de zile – așadar, la final de august.
Chiar și așa, dacă are câștig de cauză luni, iar judecătorii vor decide că procesul va fi strămutat, Liviu Dragnea va putea să facă o nouă cerere de eliberare condiționată, cerere care ar putea fi introdusă până la sfârșitul lunii iunie. Verdictul final, totuși, va fi consfințit abia după ce se vor pronunța două instanțe.
În 27 mai 2019, Liviu Dragnea era condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. De atunci, fostul președinte al PSD a apelat la toate căile extraordinare de atac pentru a ieși din penitenciar înainte de termen, dar toate au fost sortite eșecului.