Lista actualizată a localităților din România aflate sub carantină

Lista actualizată a localităților din România aflate sub carantină
Foto: Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACAPRESS.C

Două localități din România sunt în carantină, din cauza numărului mare de cazuri de Covid-19 raportat la numărul de locuitori. Sunt două sate care au, fiecare, peste 30 de cazuri de coronavirus confirmate.

Localități din România aflate sub carantină

Două localităţi au intrat deja în carantină totală. Este vorba despre satul Cartojani din judetul Giurgiu si comuna Gornet din Prahova. In ambele localitati a fost depasita cota de 3 cazuri la mia de locuitori. În Cartojani se pare că totul a pornit de la 2 tineri care au fost la mare.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Locuitorii din comuna Cartojani, judeţul Giurgiu, au fost luaţi prin surprindere de decizia privind carantinarea localităţii lor:

“Eu vin de la serviciu si intru si nu mai ies. Asta e situatia. Ce o sa ziceti la serviciu? Pai deja stiu sefii. Concediu, concediu de odihna, condemiu medical. Nu îi știu pe cei infectați. S-a vorbit de o petrecere cu 30 și ceva de persoane. Pe litoral am inteles. Am vazut pe internet si eu. Nu stiu”, spune un localnic.

Unii dintre ei nu mai pot intra deloc in localitate.

“Ati incercat sa intrati in localitate?

Da, vin de la serviciu, de la unitate militara de aicea si am iesit azi dimineata de la serviciu.

Si ce v-au spus?

Nu ne lasa sa intram, ncii sa iesim.

Si ce o sa faceti acuma?

La neamuri. N-am nici rude, n-am nimic pe aici prin zona. Sa vad.

Nu stiati ca intra in carantina?

Ba da, dar am plecat ieri de dimineata si dupa care am aflat ca sa intre in carantina”, spune un alt localnic.

Prefectul din Giurgiu a fost cel care a venit cu teoria potrivit careia totul ar fi pornit de la o petrecere pe litoral.

“S-a întâmplat că în data de 13 am început să avem primii pozitivi. Am avut primii 2 pozitivi acolo. Se pare că au participat la o petrecere privată pe litoral.

În zilele următoare au început să se înmulţească cazurile pozitive, am ajuns în 20 să avem 32 de persoane la 3.600 de locuitori, ceea ce înseamnă o rată de 8,8 la mie”, spune prefectul Aneta Matei.

Prefectul de Giurgiu a arătat că, odată pornită sarabanda infectării comunitare, ea a continuat ca o avalanşă.

O a doua localitate care intră în carantină este comuna Gornet Cuib, judeţul Prahova. Comitetul Judeţean pentru Situaţii Prahova a adoptat hotărârea prin care localitatea intră în carantină pe o perioadă de 14 zile. Şi asta după ce Direcţia de Sănătate Publică Prahova anunţase că au fost depistate pozitiv la SARS-Cov-2 15 persoane din totalul de 2.860 de locuitori ai comunei.

Primarul comunei Gornet, Nicolae Negoiţescu, contestă, însă, datele transmise de DSP. El declară că numai 7 locuitori ai localităţii sunt pozitivi, nu 15.

“Dumnealor au spus că în ultima perioadă de 2 săptămâni de zile au fost mai mult de 3 persoane/mia de locuitori”, spune Nicolae Negoiţescu, primar Gornet Cuib, pentru B1 TV.

Însă situaţia din teren este alta, după spusele primarului.

“Ca persoane testate şi găsite pozitiv, sunt 15, dar dintre care 8 deja sunt negativi. S-au vindecat, sunt acasă, fără nicio problemă. Şi dumnealor consideră că şi aceste persoane sunt un pericol, sau le iau ca şi număr de persoane ca să fie peste cei 3 la mia de locuitori. Nu s-a făcut nicio anchetă epidemiologică în comună’, adaugă edilul.

Proaspăta Lege 136 prevede că se instituie carantină în momentul în care se înregistrează 3 cazuri de infectare cu noul coronavirus la mia de locuitori.

Lista localităților care riscă să fie închise de autorități

Alertă şi în Argeş! 12 localităţi ar putea intra în carantină cel târziu săptămâna viitoare, după ce s-au înregistrat zeci de cauri de infectări din cauza nerespectării măsurilor anti-coronavirus.

Localitățile din județul Argeș evaluate în prezent sunt: Pitești, Mioveni, Ștefănești, Costești, Bălilești, Bascov, Brăduleț, Buzoești, Davidești, Micești, Stâlpeni și Vulturești.

Potrivit prefectului de Argeș, oamenii care fac naveta la locul de muncă sunt principalii factori care pot contribui la răspândirea virusului. Acesta a mai spus că în funcţie de felul în care vor evoula lucrurile, autorităţile vor stabili dacă vor impune sau nu izolarea şi carantinarea în judeţul Argeş.

De asemenea, Instituția Prefectului din județul Brașov a declarat pentru B1.RO că sunt în atenția autoritățilordouă localități:Crizbav și Teliu. Și acestea ar putea intra în carantină.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`