În premieră mondială, liderii a șapte producători de vaccinuri anti-COVID-19 – AstraZeneca, Moderna, Pfizer, Novavax, CureVac, Sanofi și Johnson & Johnson – au fost audiați în Parlamentul European, joi seară, într-o ședință comună a comisiilor ENVI și ITRE, pe care au condus-o eurodeputații Cristian Bușoi și Pascal Canfin, președinții celor două comisii.
ITRE, sau mai exact Comisia pentru Industrie și Cercetare, este condusă de eurodeputatul Cristian Bușoi, în timp ce ENVI, sau Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, este prezidată de Pascal Canfin.
În cadrul audierilor, reprezentanții industrieiși-au luat angajamentul că vor crește producția de vaccin și vor respecta contractele cu UE, spune Cristian Bușoi.
„În premieră mondială, liderii a șapte companii care produc vaccin împotriva COVID-19: AstraZeneca, Moderna, Pfizer, Novavax, CureVac, Johnson & Johnson și Sanofi au fost audiați aseară într-o ședință comună a comisiilor ENVI și ITRE, pe care am condus-o în Parlamentul European împreună cu colegul meu, Pascal Canfin. Alături de aceștia, la dezbatere au mai fost prezenți comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, comisarul pentru Piață Internă, Thierry Breton și reprezentanții Global Health Center”, a scris Cristian Bușoi, vineri, pe Facebook.
Eurodeputatul român spune că „această audiere a fost un exercițiu de responsabilitate democratică”.
„Am vrut să știm unde sunt blocajele de producție și să avem o imagine clară despre angajamentele și obligațiile industriei. Am subliniat însă clar și faptul că vrem să ajutăm industria să livreze la timp dozele de vaccin anti-COVID-19 pentru toți cetățenii europeni. Misiunea mea ca președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare este să mă asigur că avem o campanie de vaccinare bună. Că vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat și distribuit în UE este eficient și sigur. Să avem garanția că el este produs în cantități suficiente și va ajunge la timp la cetățeni”, a adăugat Cristian Bușoi.
El a explicat că, deși producerea vaccinurilor anti-COVID-19 este într-adevăr „o provocare fără precedent pentru întreaga Europă”, și sumele alocate cercetării pentru descoperirea, producerea și distribuirea serurilor „sunt tot fără precedent”.
„Da, producerea vaccinurilor anti-COVID-19 este o provocare fără precedent pentru întrega Europă, dar și sumele pe care le-am alocat cercetării pentru descoperirea vacinurilor, producerii și distribuirii lor sunt tot fără precedent. Dacă am trecut cu bine de provocarea științifică și, în mai puțin de un an, am reușit să avem vaccinuri care să ne ajute să oprim pandemia, trebuie să trecem cu bine și de provocarea industrială”, a mai declarat Cristian Bușoi.
Demnitarul spune că, alături de colegii săi, i-a întrebat pe reprezentanții companiilor farmaceutice „despre transferurile globale de tehnologie, despre partajarea brevetelor și despre cum intenționează industria să actualizeze vaccinurile pentru a ține pasul cu noile variante ale coronavirusului”. Totodată, spune el, s-a discutat „despre modul în care Agenția Europeană a Medicamentelor ar putea contribui pentru ca vacinurile să ajungă mai repede pe piață”, iar „unii colegi au ridicat și problema interdicției vaccinurilor produse în UE la export, tocmai pentru a securiza cantitatea de vaccin destinată cetățenilor europeni”.
„Nu în ultimul rând, în dialogul cu comisarii europeni, am subliniat că strategia de vaccinare nu trebuie să fie doar un dialog între industria farmaceutică și Comisie. Toți cetățenii au dreptul să fie în parmanență la curent cu evoluția lucrurilor, să știe ce trebuie îmbunătățit și ce s-a îmbunătățit deja”, a precizat eurodeputatul.
Președintele ITRE a mai menționat că „reprezentanții industriei și-au luat angajamentul că vor crește producția de vaccin, vor face schimb de tehnologie și își vor respecta contractele cu Uniunea Europeană”.
„Au evidențiat însă și provocarea construirii lanțurilor pentru produse complet noi, complexe, pentru care sunt necesare cantități mari de materii prime și produse de unică folosință, utilizate și pentru imunizarea de rutină sau producerea altor medicamente, care nu trebuie compromise”, a conchis eurodeputatul Cristian Bușoi, președintele ITRE.