EXCLUSIV // Licitația privind manuscrisele lui Mircea Eliade. Reprezentanții Casei Historic, contrazic afirmațiile președintelui Academiei Române: „În momentul acesta nu s-a suspendat nimic. Suntem în negocieri civilizate”

EXCLUSIV // Licitația privind manuscrisele lui Mircea Eliade. Reprezentanții Casei Historic, contrazic afirmațiile președintelui Academiei Române: În momentul acesta nu s-a suspendat nimic. Suntem în negocieri civilizate

EXCLUSIV // Reprezentanții Casei Historic, organizatori ai licitației privind manuscrisele lui Mircea Eliade, contrazic afirmațiile președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Acesta a declarat joi, pentru B1.ro, că licitația va fi oprită pentru ca proprietarii acestora să discute mai întâi cu reprezentanții Academiei Române despre viitorul acestora (DetaliiAICI).

Pe de altă parte, reprezentanții Historic, contactați telefonic de B1.ro, au negat că evenimentul programat să aibă loc luni ar fi oprit. Aceștia au precizat că sunt purtate negocieri „civilizate” cu Ministerul Culturii pentru găsirea unei soluții legale astfel încât statul să intre în posesia obiectelor. Doar în cazul în care se vor găsi soluții în acest sens, licitația ar urma să fie oprită.

Suntem în negocieri cu Ministerul Culturii să găsim o formulă legală prin care statul să le achiziţioneze. În acest moment nu a fost suspendată această licitaţie, atâta timp cât încă nu s-a găsit o metodă legală prin care statul să intre în posesia lor. Statul trebuie să intre în posesia lor legal, prin dreptul de preemţiune, prin metode legale. Încă nu s-a găsit formula, o mai căutăm. În momentul acesta nu s-a suspendat nimic, s-ar putea să se suspende dacă statul ar plăti obiectele”, au declarat reprezentanțII Casei de Licitații Historic pentru B1.ro.
Aceștia au mai precizat că reprezentanții Ministerului Culturii au luat legătura cu Casa Historic și că în acest moment se poartă negocieri.

„Reprezentanţii Ministerului au luat legătura cu noi, suntem în negocieri civilizate pentru ca aceste manuscrise să intre în posesia statului. Noi suntem un agent comercial care facem o intermediere între proprietarii de drept ai acestei arhive şi statul român sau alţi doritori pentru a intra în posesia lor”, au subliniat reprezentanții casei de licitații.

Contactațitelefonic de către reporterul B1.Ro, ministrul Culturii,Bogdan Gheorghiu, și reprezentanții instituției nu au oferit,până în momentul redactării acestui articol, un răspuns cu privire la acest subiect.

Pe site-ul Casei de Licitații Historic, evenimentul apare în continuare programatpentru data de 16 decembrie, sub titulatura Licitația în jurul lui Eliade, Cioran şi Blaga „Manuscrise, dedicaţii şi scrisori”

Reamintim că, informați deB1.rodespre licitație, reprezentanții Academiei Române au subliniat, luni, că ar fi de o „importanță majoră” ca manuscrisele marelui scriitorMircea Eliade, care vor fi scoase la licitație la jumătatea lunii decembrie, să ajungă în posesia celui mai înalt for de știință și cultură din România, dar au recunoscut că nu există fonduri prevăzute în acest sens. (DetaliiAICI)

După ce a atras atenția că manuscrisele luiMircea Eliadevor fi scoase la licitație, în ultima lună a anului 2019, și că există riscul ca documentele să fie pierdute pentru totdeauna, istoricul Eugen Ciurtin a lansat o petiție online prin care îndeamnă scena culturală românească să se implice pentru salvarea acestora. (DetaliiAICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:03 - Elena Lasconi: „Avem de dus o luptă existențială pentru democrația românească” / „USR își asumă clar o luptă împotriva extremismului propus. Trebuie să ne mobilizăm toți cei care suntem pentru democrație și pentru modernizare” (VIDEO)
19:55 - Crin Antonescu critică PNL-ul, în contextul alegerilor: „Cea mai mare catastrofă electorală din istoria României, după 1989”
19:55 - Elena Lasconi: “Votul românilor de ieri a fost un vot de protest și exasperare. Să ne fie foarte clar! Călin Georgescu este un admirator pe față al lui Vladimir Putin! Este pentru izolarea României” (VIDEO)
19:54 - Decizia radicală luată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, înainte cu o lună de alegerile prezidențiale. „Ne învățăm lecțiile”
19:41 - Elena Lasconi: „Vreau să construim o Românie în care poți trăi din munca ta, în care ești respectat pentru munca ta, în care statul muncește pentru tine, nu tu pentru el! România intră într-o nouă etapă a istoriei” (VIDEO)
19:35 - Elena Lasconi: „Promit că voi da totul pentru a mă ridica la așteptările tuturor românilor”
19:26 - Șaptesprezece dispăruți după scufundarea unei ambarcațiuni turistice în Marea Roșie
19:20 - Bogdan Matei (PSD): „Este o perioadă extrem de complicată, care că nu ne dă foarte mult posiblitatea să avem atat de multe analize interne, pentru că avem alegeri parlamentare” (VIDEO)
19:12 - Andreea Marin, semnal de alarmă privind problemele de la secțiile de votare. „Am văzut oameni renunțând la a mai vota”
18:55 - Călin Georgescu a comparat victoria sa în primul tur al prezidențialelor cu Revoluția din 1989: „Ne-am recâștigat demnitatea și am luptat pentru a reface cultul onoarei și demnității” (VIDEO)