Președintele Klaus Iohannis a adresat luni un mesaj referitor la Strategia Națională de Apărare a României în ședința reunită a celor două Camere ale Parlamentului.
Șeful statului a declarat că a pomis ca în primele șase luni ale mandatului său va prezenta în Parlament Startegia Națională de Apărare.
”Una dintre primele mele promisiuni, făcute chiar de la această tribună, a fost aceea că voi prezenta Parlamentului, în termen de 6 luni de la preluarea mandatului, Strategia Națională de Apărare a Țării. Dincolo de obligația legală, a fost și un angajament personal. Am ținut să avem Strategia Națională de Apărare gata la timp, pentru a respecta legea, pentru a onora o promisiune și pentru a oferi cât mai repede României și românilor o viziune în domeniul securității naționale. Dar mai ales am dorit ca acest lucru să nu se întâmple oricum. Ci prin dialog și consens. De aceea, procesul elaborării și definitivării Strategiei a inclus consultarea cu specialiști și cu reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, ai societății civile, mediului academic și partidelor politice. Toate acestea sunt, cred eu, o dovadă de normalitate. România va regăsi treptat acea normalitate care pleacă de la lucruri simple: de la a respecta un termen dat de lege, de la a prefera dialogul conflictului și de la a renunța la mizele mici pe subiecte mari”, a declarat șeful statului.
Iohannis a sublniat că documentul pe care îl prezintă Parlamentului nu este rezultatul unui act de voință al unei singure persoane, deși intră în atribuțiile președintelui României.
”Strategia Națională de Apărare revine în obligația legală a Președintelui României. Acest document nu este însă și nu trebuie să fie un act de voință al unei persoane, nici al câtorva instituții. Strategia Națională de Apărare e mult mai mult decât atât. Este o declarație pe care România o face. Ea își propune să răspundă unor nevoi și așteptări și privește deopotrivă statul, societatea și cetățeanul. Prin obiectivele și conținutul său, Strategia Națională de Apărare se referă, de fapt, la apărare și securitate națională în ansamblu, iar cele două concepte merg împreună. Societatea românească are nevoie de o Strategie Națională de Apărare care răspunde unei realități complexe. De aceea, lipsa de claritate terminologică a legislației în domeniu și necorelarea ei nu poate reprezenta un obstacol în calea unui document cuprinzător și adecvat. Pasul următor necesar ar fi construirea unui cadru legislativ coerent și funcțional, pentru a introduce mai multă rigoare și claritate în perspectiva elaborării Strategiilor ulterioare, dar și a strategiilor sectoriale ce decurg de aici”, a spus Klaus Iohannis.
Șeful statului a mai subliniat că viziunea pe baza căreia a fost construită Strategia Națională de Apărare este aceea a unei Românii puternice și Europa și în lume.
”România puternică în Europa și în lume – acesta este viitorul pe care îl construim și viziunea pe care am întemeiat Strategia Națională de Apărare. România puternică este o națiune de cetățeni, ale căror drepturi și libertăți sunt apărate. Un stat puternic își respectă și protejează cetățenii. Nu întâmplător am inclus printre interesele naționale de securitate «protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor cetățenilor și garantarea siguranței lor». România este puternică dacă instituțiile democratice sunt puternice și dacă cetățenii noștri se simt reprezentați și serviți de ele. Oriunde s-ar afla ei, cetățenii României trebuie să aibă experiența că autoritățile au grijă de ei, că sunt capabile să le asigure securitatea în țară sau să le ofere garanții juridice și protecție diplomatică în străinătate”, a mai spus Iohannis.
”O Românie puternică știe să-și protejeze valorile, bunurile naționale și resursele și să apere acele lucruri care o fac unică. Prezervarea și valorificarea patrimoniului cultural și natural, precum și încurajarea responsabilă a domeniilor de excelență, ca modalități de promovare a propriei identități, reprezintă obiective naționale de securitate. România puternică înseamnă și un stat care contribuie la democrație și libertate, la menținerea securității colective împreună cu aliații săi. Înseamnă o țară credibilă într-un context delicat, în care au fost puse la îndoială principii de drept internațional ce păreau deja consacrate. Evoluțiile din regiune au readus în atenție îndeplinirea misiunii fundamentale a NATO, aceea de apărare colectivă. Astăzi securitatea națională nu mai poate fi asigurată individual de niciun stat. Evenimentele recente din regiune, dar și creșterea impactului unor amenințări precum cele cibernetice sau terorismul, ne-au demonstrat că securitatea nu e un dat de la sine înțeles și că trebuie să investim în ea încredere, resurse și credibilitate. Consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, întărirea profilului României în NATO și UE, aprofundarea cooperării cu statele vecine și cu cele din flancul estic al NATO și intensificarea cooperării regionale se numără printre obiectivele naționale de securitate pe care Strategia le afirmă. Garantul principal al securității României este Alianța Nord-Atlantică”, a precizat șeful statului.
”România este la rândul ei puternică într-o Alianță Nord Atlantică puternică și într-o Uniune Europeană puternică. Angajamentul tuturor partidelor politice de a crește bugetul pentru apărare la 2% până în 2017 este semnalul că România înțelege cerințele momentului și își asumă responsabilitatea de a fi un furnizor de securitate, nu doar un beneficiar, o țară care proiectează securitate și stabilitate în zonă. Pe lângă apartenența noastră la NATO, trebuie să dovedim că avem capabilitățile necesare pentru a participa la apărarea colectivă. În afara elementelor care țin de apărare, de ordine publică sau de activitatea de informații și contrainformații, securitatea nu mai poate fi separată de un mediu economic competitiv, de stabilitatea financiar-bugetară, de existența unor sisteme publice – educație, sănătate, pensii – funcționale și adaptate schimbărilor, de protecția infrastructurilor critice sau de capacitatea de a răspunde la problemele de mediu. Este momentul ca în perioada următoare să construim consens politic în jurul acestor teme esențiale, un consens politic care să producă în mod real reformă și legislație durabilă. Tocmai de aceea, Strategia Națională de Apărare își propune o abordare integratoare și echilibrată, care aduce la un loc dimensiunea de apărare, militară, cu o serie de alte dimensiuni. Mă refer aici la dimensiunea de ordine publică, de informații, contrainformații și de securitate; la dimensiunea economică și energetică; la cea diplomatică; la managementul situațiilor de criză și, nu în ultimul rând, la dimensiunea educațională, de sănătate, socială și demografică. Direcțiile de acțiune și principalele modalități pentru asigurarea securității naționale a României sunt definite pe toate aceste dimensiuni”, a mai precizat președintele.
Klaus Iohannis a mai ținut să puncteze că stetegia pe care o prezintă Parlamentului nu reprezintă finalul unui proces, ci începutul acestuia.
”Această Strategie Națională de Apărare nu este finalul unui proces, ci începutul lui. Ea va trebui urmată de alte documente fundamentale, de la Carta Albă a Apărării la celelalte strategii sectoriale și urmărită în aplicarea ei pe toate dimensiunile. În acest proces, un rol vital îl va avea planificarea integrată și capacitatea instituțiilor responsabile de a lucra coordonat. Insist asupra acestui accent – cooperarea interinstituțională. România nu își poate permite ca fiecare instituție să aibă o strategie și planificare individuală sau propria alocare de resurse, separat de celelalte instituții și fără o concepție unitară la nivel național”, a declarat Iohannis.
De asemenea, președintele a subliniat încă o dată necesitatea reînnoirii legislației privind organizarea și funcționarea instituțiilor care au atribuți în domeniul apărăriii și al securității naționale.
”Revin asupra necesității de a reînnoi cât mai curând cadrul legislativ de reglementare, organizare și funcționare a instituțiilor care activează în sferele apărării și securității naționale. În acest sens, o bună colaborare cu Parlamentul în activitățile privind apărarea țării și securitatea națională este fundamentală. Documentul pe care l-am înaintat vizează perioada mandatului meu, dar, în același timp, fixează direcțiile strategice ale României pe termen lung. În fața amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților din contextul actual există un singur răspuns: continuitate – continuitate în angajamentele în plan extern, în raport cu aliații, continuitate în procesul de întărire a statului de drept și de consolidare democratică, continuitate pe drumul pe care românii l-au cerut și îl așteaptă de la noi”, a mai spus Klaus Iohannis.