Președintele Klaus Iohannis a fost internat, joi, la Spitalul Militar. Șeful statului a suferit o operație la umărul stâng, starea sa de sănătate fiind una bună, anunță Administrația Prezidențială.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis,a fost internat joi 25 octombrie a.c., la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru o intervenție chirurgicală la umărul stâng. Intervenția s-a desfășurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune, anunță Administrația Prezidențială.
Președintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă„, anunță Administrația Prezidențială.
Ulterior și Spitalul Militar a transmit informații despre intervenția chirugicală la care a fost suspus președintele Klaus Iohannis.
”Astăzi, 25 octombrie a.c., preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a fost internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), în vederea efectuării unei intervenţii minim invazive artroscopice la umărul stâng. Intervenţia a decurs fără probleme. Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator şi antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical”, au transmis reprezentanţii unităţii medicale.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Amintim că președintele României a mai fost operat în data de 26 aprilie 2018.Conform informaţiilor oferite de Spitalul Militar la acea dată, Klaus Iohannis a fost internat şi operat în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, la umărul drept pentru impingement (conflict) subacromial drept, bursită subacromială dreaptă, leziune de tendon supraspinos.