Își va schimba sau nu Pro TV politica editorială, după ce va fi preluată de un miliardar ceh. Petrișor Obae explică dimensiunile și efectele tranzacției, în direct pe B1 TV (VIDEO)

Își va schimba sau nu Pro TV politica editorială, după ce va fi preluată de un miliardar ceh. Petrișor Obae explică dimensiunile și efectele tranzacției, în direct pe B1 TV (VIDEO)
Foto: Protv

Câtă vreme Pro TV va produce în continuare profit, este foarte probabil ca nimeni să nu încerce să-i denatureze politica editorială pro-occidentală, a explicat, luni seară, în direct pe B1 TV, Petrișor Obae, redactor-șef la Pagina de Media, în contextul în care postul de televiziune a fost cumpărat de miliardarul ceh Petr Kellner.

„Cred că nimeni, deocamdată, nu va îndrăzni să intre pe aceasstă zonă, pentru că sunt lucruri foarte sensibile, pe de o parte, și, pe de altă parte, că ele produc bani. Dacă ne uităm la ce companie deține Kellner vorbim de, totuși, un fond de investiții, care urmărește investiția într-un anumit produs, media în cazul de față, și obținerea de profit. Câtă vreme acest profit există, nu cred că va intra nimeni în această zonă a influenței editoriale”, a subliniat Petrișor Obae, în emisiunea moderată de Tudor Mușat.

Redactorul-șef al publicației de analiză media susține că, în perioada următoare, detaliile tranzacției se vor perfecta la nivel procedural, pentru că „sunt anumiți pași” ce trebuie îndepliniți atât de Pro TV, cât și de viitorul patron al postului de televiziune.

„În perioada următoare se vor regla lucrurile la nivel procedural. Sunt anumiți pași pe care trebuie să îi îndeplinească fiecare dintre cele două companii, astfel încât să fie aprobată preluarea companiei. E un proces care se va întinde pe foarte multe luni, iar așteptările legate de modificări imediate nu cred că sunt realiste. Pro TV este o companie care, acum, produce. Produce foarte mulți bani. Are cel mai bun raport din piață, acel power ratio, raport între audiența pe care o obține și venituri. Postul de televiziune, de exemplu, obține cam jumătate din piața de publicitate TV din România. O performanță economică deloc de neglijat pentru un singur jucător”, a adăugat Petrișor Obae.

El a mai afirmat că reținerile vizavi de această tranzacție constă în faptul că Petr Kellner este „un investitor uriaș”, pentru care niște venituri anuale de 150 de milioane de euro „nu înseamnă foarte mult”.
„Vorbim de un investitor uriaș. Trebuie să ne gândim ce înseamnă aceste sume. Poate pentru o companie, ca cea deținută de Kellner, 150 de milioane de euro pe an de venituri nu înseamnă foarte mult. Pentru România este ceva. De aici și reținerile multora în legătură cu viitorul pe termen lung al Pro TV, în proprietatea lui Kellner”, a spus Petrișor Obae.

Declarațiile redactorului-șef de la Pagina de Media vin în contextul în care Compania Central European Media Enterprises (CME), care deține, printre altele, Pro TV în România, a anunțat că va fi cumpărată de către „un afiliat” al PPF, grupul deținut de miliardarul ceh Petr Kellner. Tranzacția este evaluată la circa 2,1 miliarde de dolari și va fi finalizată la mijlocul anului viitor. (Detalii AICI)

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`