Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, prin Laboratorul Infecții Respiratorii Virale, a ajuns să prelucreze zilnic până la 400 de probe, deși la începutul activității de testare la infecția cu noul coronavirus se puteau prelucra, în medie, până la 250 de probe în 24 de ore.
Printr-un comunicat de presă, instituul susține că a reușit să mărească propria capacitate de testare prin reorganizarea fluxului activităților, sporirea eforturilor depuse de echipele de specialiști și reconfigurarea programului de lucru.
Laboratorul Infecții Respiratorii Virale al institutului, acreditat din anul 1969 de către Organizația Mondială a Sănătății și Centru Național de Referință pentru gripă în România, a efectuat până în prezent teste de diagnostic molecular pentru aproape 4.500 de probe recoltate de la persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Echipamentele performante, consumabilele și materialele sanitar-farmaceutice achiziționate de către Institut au permis creșterea capacității de testare moleculară la cel mai înalt nivel și asigură condiții pentru dezvoltarea ulterioară a segmentului de cercetare, arată același comunicat.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” acordă, în continuare, sprijin autorităților centrale și locale din Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, Direcțiilor de Sănătate Publică, spitalelor militare și civile sau clinicilor private implicate în combaterea infecției cu virusul SARS CoV-2.