Încă un angajat al TVR, depistat pozitiv la testul COVID-19

Încă un angajat al TVR, depistat pozitiv la testul COVID-19

Încă un angajat al Televiziunii publice a fost depistat pozitiv la testul COVID-19. Este al doilea caz în decurs de o săptămână. Potrivit unui comunicat al TVR, salariatul diagnosticat acum cu SARS-CoV-2 nu are legătură cu persoana confirmată săptămâna trecută.Conducerea anunță că a dispus de urgență măsuri și a instituit noi reguli pentru angajați.

Încă un angajat TVR, diagnosticat cu noul coronavirus

„Conducerea TVR a dispus sporirea măsurilor în astfel de cazuri: dezinfecţii atât în spaţiile în care s-a aflat persoana respectivă, cât şi în mai multe încăperi şi asigurarea suplimentară a unor materiale de protecţie”, se precizează în comunicatul TVR.

Potrivit reprezentanților Televiziunii publice, toți contacții persoanei respective vor fi testați în perioada imediat următoare.

“Facem precizarea că acesta şi cel depistat pozitiv săptămâna trecută sunt două cazuri fără legătură unul cu celălalt. Este doar o evoluţie normală în condiţiile unei transmisii comunitare extinse”, se mai arată în comunicatul TVR.

În acest context, conducerea instituției a instituit și noi reguli pentru angajați.

„Regulile de protecţie ce trebuie respectate de angajaţii TVR sunt următoarele :

• Purtaţi mască facială, având acoperite atât gura cât şi nasul. Masca se schimbă la 4 ore sau când se umezeşte;

• Păstraţi o distanţă de cel puţin 1,5 – 2 metri între dumneavoastră şi ceilalţi colegi;

• Nu staţi în grupuri mai mari de 3-4 persoane.

• Nu vă atingeţi faţa, gura şi nasul cu mâinile neigienizate;

• Respectaţi cu stricteţe igiena personală (spălatul pe mâini cu apă şi săpun, pentru cel puţin 20 de secunde);

• Măsurarea temperaturii este obligatorie la intrarea în instituţie;

• Anunţaţi telefonic Cabinetul Medical SRTv şi medicul de familie apariţia oricărui simptom de boală (creşterea temperaturii peste 37,3, frison, astenie, tuse uscată, pierderea bruscă a gustului şi mirosului)”, anunță TVR.

Amintim că primul angajat al TVR depistat cu Covid-19 lucrează la departamentul tehnic. De această dată, însă, reprezentanții instituției nu mai precizează funcția ocupată de salariatul cu SARS-CoV-2.

COVID-19. România a înregistrat, vineri, un nou record negativ

România a depășit un nou record al infectărilor cu noulcoronavirus. 799 de noi îmbolnăviri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, din 18.986 de teste prelucrate,potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

S-au înregistrat 17 noi decese, bilanţul fiind de 1.988. De asemenea, 823 de pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere.

La ATI, în acest moment, sunt internați 273 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.598 au fost externate, dintre care 22.312 de pacienți vindecați și 2.286 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Cele mai multe cazuri de îmbolnăvire există, în acest moment în Suceava (4.233), București (4.172), Brașov (2.229), Argeș (1.758), Galați (1.475), Vrancea (1.330), Iași (1.117), Dâmbovița (1.113), Botoșani (1.091), Neamț (1.034).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)
21:53 - Incendiu pe Autostrada A2 București – Constanța. O mașină a ars în totalitate