O femeie a fost prinsă în Târgul Frumos, Județul Iași, în timp ce căra în trei saci brațele și trunchiul soțului ei pe care îl tranșase în apartamentul lor din Roman, Județul Neamț. Ulterior, în locuință a mai fost găsit și capul bărbatului aruncat la coșul de gunoi.
În noaptea de luni spre marți, o femeie care avea mai multe bagaje voluminoase a coborât dintr-un microbuz la Târgu Frumos, apoi a urcat într-un taxi. După ce aceasta a coborât din mașină, șoferul a anunțat poliția că bagajele clientei emanau un miros de cadavru, potrivit unor surse din Poliție, citate de Mediafax.
Femeia a fost oprită pe stradă de polițiști, care au descoperit conținutul bagajelor. Totuși, aceasta a susținut inițial că bagajele i-au fost trimise de o persoană din București și că trebuia să le transporte la Roman, fără să știe ce conțineau. Ea a mai spus că a adormit în microbuz și a coborât la Târgu Frumos. Însă, dusă la Poliție, aceasta a recunoscut crima.
Femeia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 25 de ani de închisoare sau detenție pe viață.