Gabriela Firea: Profesorii din București vor fi testați gratuit pentru coronavirus, la fel și elevii care prezintă simptome la triajul epidemiologic (VIDEO)

Gabriela Firea: Profesorii din București vor fi testați gratuit pentru coronavirus, la fel și elevii care prezintă simptome la triajul epidemiologic (VIDEO)

Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei, a convocat, luni dimineață, un Comandament de urgență la PMB pe tema deschiderii noului an școlar, în contextul epidemiei de coronavirus. Primarii de sectoare analizează în cadrul ședinței cele mai bine soluții pentru ca școlile din București să fie redeschise în condiții de siguranță sanitară pentru elevi și profesori. Firea a anunțat că Primăria Generală a crescut capacitatea de testare pentru coronavirus, astfel încât toate cadrele didactice și auxiliare din școli să poată fi testate în ultima săptămână de vacanță. Testarea nu este obligatorie. De asemenea, a fost crescută capacitatea de testare în cazul celor 250.000 de elevi din București, astfel încât să fie testați elevii care, la triajul epidemiologic făcut la intrarea în unitatea de învățământ, prezintă semne de infecție.

Gabriela Firea: Toți profesorii din București vor fi testați gratuit pentru depistarea infecției cu coronavirus

„Cum putem sprijin concret acest efort comun pentru a fi cât mai puține contaminări? Primăria Capitalei, prin ASSMB, demarează cel mai amplu program de testare în mediul școlar, unic până acum în țară și care corepunde programelor similare din întreaga Europă și care acolo au avut succes. Ele au fost susținute de factori guvernamentali. Aici, nepregătindu-se nimic din partea Executivului, venim noi cu această propunere concretă, care sunt convinsă că va evita contaminarea atât a copiilor, cât și a profesorilor.

Toate cadrele didactice din București, evident dacă doresc, se pot testa gratuit prin grija PMB. Am crescut foarte mult capacitatea de testare. Am pregătit teste pentru 17.000 d e persoane reprezentând inclusiv personalul auxiliar din școli. Testele trebuie realizate în ultima săptămână de vacanță și avem capacitate de testare de 5.000 de teste pe zi. Față de testele care se realizează zilnic prin definiția de caz, venim cu proiect pentru testarea profesorilor și învățătorilor.

De cealaltă parte am pregătit o capacitate extinsă de tesare pentru cei 250.000 de elevi din București, deci pentru toți, la cerere. Nimeni nu e forțat, nimeni nu e obligat. Nu e necesar ca înainte de școală să fie testați toți elevii, dar în fiecare dimineață, la triajul care se face la intrare în unitatea de învățământ, dacă se observă mici semne de infecție, febră, fuse, durere de gât, acele situații vor fi transmise imediat de către rezentnantul ASSMB la cabinetul de medicină școlar către ASSMB și, imediat, acel copil va fi trimis la testare.

Nu suntem de acord cu fomula anunțată public de DSP, anume că dacă la triaj un elev are febră, tuse sau roșu în gât, varianta DSP e ca acel copil să fie izolat, dus într-un spital de copii, la un moment dat să i se facă testul și să aștepte 2-3 zile rezultatul. Deci el va putea fi internat 2-3 zile fără să fie infectat și să fie astfel traumatizat. Adică să stea 2-3 zile pentru o răceală banală. Nu putem fi de acord cu așa ceva”, a declarat Gabriela Firea.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Primarul General: Ne uităm spre Europa și nu cred că trebuie să inventăm un model românesc

Gabriela Firea a mai declarat că autoritățile se pot pregăti, luând modelul unor state în care școala a început deja și totul decurge normal, atât cât permite această situație.

„E un an deosebit, iar principala noastră grijă e ca elevii să fie în continuare sănătoși, să nu se contamineze la școală, profesorii, învățătorii, toate cadrele didactice să-și poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții, dată fiind situația pandemică și de la noi din țară și din întreaga lume.

Cred că e cel mai înțelept să preluăm modele brevetate deja. Ne uităm spre Europa și nu cred că trebuie să inventăm un model românesc. Vă mărturisesc că tot ce am făcut în această perioadă de vară pentru a pregăti începutul de an școlar sunt aspecte pe care le-am preluat din marile capitale europene, care unele au început deja școala, iar altele se pregătesc odată cu noi. Și-au luat măsuri de prudență sanitară tocmai pentru că e nevoie ca elevii să se întoarcă pe băncile școlii, dar în anumite condiții. De asemenea, preșcolarii, școlarii și studenții de la 1 octombrie”, a mai afirmat Primarul General.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:42 - România, pe primul loc în UE la decese provocate de boli care pot fi tratate. Care sunt principalele cauze
22:39 - Nicu Sârghea, toboșarul formației Vunk, a murit la doar 48 de ani. Mesajul trupei
22:30 - Drulă: Românii și-au pierdut încrederea în politicieni și din cauza lui Iohannis / Pentru restabilirea democrației, e normal să avem alegeri prezidențiale / Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni e o lovitură dată democrației (VIDEO)
22:17 - Cauza morții studentei care a murit în tramvai, în Iași. „Era de nota zece la absolut toate materiile”
22:09 - Decorațiunile de Crăciun care ne pot pune viața în pericol. Riscurile sunt mai mari la copii și animalele de companie
22:05 - Ionel Bogdan (PNL), replică pentru Călin Georgescu după decizia de aderare la Schengen: Doar vine cu tot felul de teoriii pe care le vinde pe ici, pe colo, fără să știe cu adevărat realitatea și ce se întâmplă cu adevărat în mediul rural (VIDEO)
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce