Gabriela Firea, la deschiderea anului școlar: "Vă spun cu toată sinceritatea, în fața sfintei cărți prefer să îmi dau demisia dacă voi observa că sistemul e mai tare ca mine"

Gabriela Firea, la deschiderea anului școlar: "Vă spun cu toată sinceritatea, în fața sfintei cărți prefer să îmi dau demisia dacă voi observa că sistemul e mai tare ca mine"

Primarul general Gabriela Firea a fost prezentă luni la ceremonia de deschidere de la Școala Gimnazială "Eugen Barbu". În contextul în care instituția de învățământ la care era prezentă a fost închisă în ultimii ani ca urmare a lucrărilor de reabilitare, edilul Capitalei a afirmat că preferă să își înainteze demisia decât să se repete astfel de situații în mandatul său.

"Vă spun cu toată sinceritatea, în fața sfintei cărți (Biblia — n.r): prefer să îmi dau demisia dacă voi observa că sistemul e mai tare ca mine. Prefer să plec decât să patronez o astfel de situație, în care o școală e reabilitată pe un program BEI, deci intențiile sunt formidabile, iar acel șantier, în loc să dureze un an, cât prevedea contractul, a durat zece ani de zile", a afirmat primarul general, potrivit stiripesurse.ro.

Motivul pentru care Școala "Eugen Barbu" a stat închisă un timp îndelungat este, conform primarului general, "din cauza unor licitații controversate, a unor firme care nu și-au făcut datoria, a unor funcționari care, cu siguranță, nu au fost în slujba cetățeanului".

"Atunci mi-am dat seama că se poate, se poate învinge sistemul. Și sistemul nu este ceva impersonal. Nu este ceva intangibil, este răul care s-a permis, din păcate, în administrația publică locală — nu peste tot, fiindcă nu e corect să generalizăm — dar în unele din aceste unități. Iar doamna directoare (a școlii — n.r.) mi-a demonstrat că există o șansă pentru noi toți că cea mai importantă resursă pe care o avem ca oraș și ca țară sunt oamenii, prin puterea, forța lor", a completat Gabriela Firea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:06 - Rafa Nadal își pregătește revenirea pe teren. Turneul la care a fost înscris
23:00 - Ministerul Afacerilor Externe a reamintit avertismentul de călătorie pentru Liban: „Evitați orice călătorie”
22:44 - Sute de lovituri israeliene în Liban într-o singură zi. Benjamin Netanyahu, către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, ci cu Hezbollah. De prea multă vreme vă folosește drept scuturi umane
22:35 - Trei bărbați din Prahova au intrat în curtea unui vecin și l-au luat la bătaie. Polițiștii au intervenit în scandal
22:35 - Românii, pe primele locuri în topul mondial al sedentarismului. Care sunt motivele pentru care nu facem mai mult sport
22:23 - Diana Stoica: Klaus Iohannis nu adună voturi nici pentru o asociație de proprietari în momentul de față. Un om ca el își dorește tot (VIDEO)
22:03 - De unde a luat naștere expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”? Această vorbă pune în dificultate mulți români
21:59 - Iulian Paraschiv, despre eventuala candidatură a lui Iohannis la parlamentare: Legile în România și în alte state cu sisteme democratice nu pot fi făcute în favoarea sau în defavoarea unei singure persoane (VIDEO)
21:47 - Lucian Lungoci (PSD): Refuzat la export, Klaus Iohannis îi obligă pe cei de la PNL să-i găsească un serviciu în România. Are o pensie frumoasă, iar acum îi trebuie și un serviciu (VIDEO)
21:36 - Adrian Cozma, despre Klaus Iohannis: Cred că e bine să revină în PNL. Președintele României, mai ales în primul mandat, a fost o locomotivă pentru PNL (VIDEO)