Florin Cioabă, regele romilor, a încetat din viață duminică, la vârsta de 58 de ani. Informaţia a fost confirmată de rudele lui Cioabă, care au precizat că decesul s-a produs la 11:10, în urma unui stop cardio-respirator. Acesta fusese internat la clinica din Antalya în urma unui atact de cord, suferit în timp ce se afla în concediu.
În urmă cu două zile, Cioabă a fost şi operat. În timpul intervenţiei chirurgicale a suferit alte patru atacuri de cord, care în cele din urmă s-au dovedit a fi prea puternice pentru organismul său.
El a fost supus unei intervenții chirurgicale care a durat patru ore, prin care i-a fost montat un dispozitiv de asistare circulatorie care să-i ajute inima să pompeze sânge. Deși ieșise din comă și starea sa era una stabilă, medicii spitalului Akdeniz Üniversitesi din Antalya s-au declarat rezervați în legătură cu starea de sănătate a acestuia.
Intervenţia a făcută după ce Florin Cioabă, aflat în stare gravă şi ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, a fost transferat, tot vineri, de la spitalul Anadolu din Antalya la spitalul Akdeniz Üniversitesi din aceeaşi provincie a Turciei.