EXERCIŢIU SEISM 2018: Peste 400 de persoane decedate, 200 de clădiri prăbuşite şi alte câteva mii afectate în simularea de cutremur de 7,5 grade

EXERCIŢIU SEISM 2018: Peste 400 de persoane decedate, 200 de clădiri prăbuşite şi alte câteva mii afectate în simularea de cutremur de 7,5 grade
Foto: Inquam Photos/ George Calin

Începând cu ora 9.00 s-a declanșat exercițiul national „SEISM 2018”, cel mai mare exercițiu seismic din România, din ultimii 20 de ani. Într-o informare de presă în urma şedinţei de la Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, se arată că până la ora 14, în cazul cutremurului simulat, se înregistrează peste 1000 de victime dintre care 400 ar fi morţi.

Daunele materiale ar fi cu unele extrem de uriaşe. Peste 200 de clădiri ar fi prăbuşite, conform simulării, 800 afectate grav, peste 1400 afectate mediu, fiind necesasă efectuarea de expertize.

Redăm mai jos comunicatul de presă de după şedinţa CNSSU:

Ședința CNSSU, ora 14.00

În urma ședinței CNSSU din data de 13 octombrie 2018, care a avut loc la sediul Centrului Național pentru Coordonare și Conducere a Intervenției, în prezența primului-ministru al României, doamna Viorica-Vasilica Dăncilă, au fost dispuse măsurile necesare pentru buna desfășurare a acțiunilor întreprinse în sprijinul populației în contextul exercițiului SEISM 2018.

A fost propusă instituirea stării de urgență, ce urmează a fi supusă spre aprobare președintelui României.

În cadrul exercițiului, la ora 14.00, situația pagubelor și a victimelor se prezintă astfel:

În urma cutremurului produs în această dimineață, se preconizează peste 1000 de victime dintre care peste 400 de persoane decedate.. S-au înregistrat peste 200 de clădiri prăbușite, 800 afectate grav, peste 1400 afectate mediu, fiind necesasă efectuarea de expertize. Clădirile afectate aparțin instituțiilor publice de la nivelul municipiului București, dar și imobile de locuit, printre care și clădiri cu grad de ocupabilitate mare, astfel încât se prognozează un număr mare de victime.

În cadrul solicitării de ajutor internațională, prin activarea mecanismului european de asistență, 4 de echipe grele de căutare-salvare, 6 echipe medii de căutare-salvare și puncte medicale mobile sunt pregătite să intervină. A fost solicitat ajutorul internațional, acesta urmând a fi validat prin hotărîre de Guvern.

La ora 10.07, a fost activat Comitetul pentru Situații de Urgență de la nivelul Municipiului București, o nouă ședință urmând a se desfășura la ora 18.00.

Forțele inspectoratelor județene pentru situații de urgență au început deplasarea spre Capitală, în baza concepției de intervenție în situație de seism major, nefiind nevoie de un ordin explicit în acest sens.
O parte din forțe, din județele Teleorman, Covasna și Brașov acționează deja la nivelul municipiului București. Alte forțe ISU din județele neafectate de seism sunt în deplasare spre zonele afectate.
A fost evaluată disponibilitatea paturilor de terapie intensivă, până la acest moment au fost identificate 60 de paturi de terapie intensivă. În funcție de dinamica situației, se va decide dacă este necesară evacuarea unor pacienți către alte spitale din afara țării.

Tot personalul din unitățile Agenției Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale de la trei unități din București și zonele limitrofe sunt în dispozitiv. În acest moment, sunt pregătite căsuțe, corturi și alimente de primă necesitate pentru populația afectată.Toate structurile sunt în contact cu agenții economici și stabilesc eșaloanele de intervenție la nivelul utilajelor pentru construcții.

De asemenea, sunt pregătite medicamente și alte dispozitive medicale, care vor fi utilizate în funcție de necesar.

Forțele și mijlocele pentru situații de urgență se află în teren pentru salvarea persoanelor aflate în situații de risc și se fac toate eforturile necesare pentru ca numărul de victime să fie cât mai mic.
În sprijinul structurilor profesioniste de intervenție se află și celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne – Poliție, Jandarmerie, Inspectoratul General de Aviație, dar și forțe ale Ministerului Apărării Naționale.

Poliția Română, în colaborare cu Jandarmeria Română, au luat toate măsurile pentru limitarea efectelor negative, prin menținerea unui climat de ordine și liniște publică.
Poliția Rutieră a acționat pentru fluidizarea traficului rutier în zonele afectate și pentru a permite intervenția echipelor de salvare.

La nivelul Jandarmeriei Române s-a dispus creșterea capacității operaționale pentru 12 unități. De asemenea structurile specializate din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție au acționat, în cadrul exercițiului, cu efective pentru asigurarea ordinii publice și acordarea de sprijin la sediul central al IGSU și al Ambulanței București-Ilfov. Efective din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a municipiului București au executat misiuni de ordine publică, evacuare și triere la spitalul Floreasca.

Ca urmare a ședinței CNSSU, au fost dispuse următoarele măsuri:

1. Continuarea acțiunilor derulate potrivit prevederilor Concepției Naționale de răspuns la seism și a planurilor de intervenție la nivelul municipiului București și Ilfov şi respectiv punerea în aplicare a planurilor de evacuare din unităţile administrativ teritoriale afectate.
2. Comanda acțiunilor de răspuns la nivel național pe perioada stării de alertă este asigurată în continuare de șeful DSU, în calitate de comandant al acțiunii la nivel național.
3. Comandantul acțiunii la nivel național va aproba solicitările de sprijin internațional în scopul asigurării acțiunilor de răspuns și transmiterea acestora către structurile internationale competente.
4. La solicitarea comandantului acțiunii, vor fi întreprinde demersurile necesare pentru scoaterea de la Rezervele de stat, a unor produse şi bunuri materiale necesare sprijinirii autorităţilor administraţiei publice locale și populaţiei afectate, pe baza analizelor IGSU. Dacă situația o impune, se vor asigura inclusiv sume de bani din Fondul de Intervenție la dispoziție al Guvernului.
5. Toate structurile și instituțiile cu responsabilități, potrivit Concepției Naționale de Răspuns, prevăzute în H.G.R. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, vor asigura toate capabilitățile de sprijin necesare derulării acţiunilor operative, la ordinul comandantului acțiunii.
6. Centrul Național de Coordonare și Conducere a Acțiunilor de Intervenție asigură suportul decizional pentru comandantul acțiunii. În baza ordinelor cu caracter operativ ale comandantului acțiunii, CNCCI se completează cu reprezentanți ai structurilor și instituțiilor cu responsabilități sau care asigură funcții de sprijin în gestionarea situației de urgență.
8. Se interzice accesul populației civile în zonele / clădirile declarate cu risc de prăbușire, incendii sau explozie sau de contaminare, cu excepția celor fără risc, expertizate în regim de urgență de către Inspectoratul de Stat în Construcții sau alte instituții abilitate.
9. Daca situația o impune, asigurați aducerea în București a specialiștilor abilitați în evaluarea construcțiilor și intensificarea acțiunilor care vizează salvarea oamenilor și repunerea în stare de funcționare a infrastructurii critice esențiale, în vederea restabilirii stării provizorii de normalitate .

*

Ora 15.30

La acest moment, în cadrul exercițiului, sunt organizate 7 site-uri active (Fabrica de Iută, Fabrica de bere, Academia de Polițe, Academia Română, strada Speranței 24, strada Dacia 102, Jean Louis Calderon 36)
Evaluarea este în dinamică. Până în prezent există:
43 persoane salvate
108 persoane evacuate medical
22 de persoane dispărute
36 de persoane surprinse la înălțime
34 de persoane sub dărâmături pentru care se acționează

Rugăm cetățenii să manifeste înțelegere față de echipele de intervenție pe tot parcursul desfășurării exercițiului Seism 2018.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară
22:27 - Rareș Hopincă: Din păcate, domnul Ciucă a suferit în ultima perioadă o transformare radicală. Trebuie să ne putem privi în ochi și după această campanie electorală (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: Este total inacceptabil ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu fotbalul. Jucătorii din Kosovo trebuie să suporte consecințele pentru gestul de la finalul meciului
21:46 - Ludovic Orban: De multe ori statul se transformă într-un dușman al întreprinzătorului român care n-are carnetul bun de partid. E momentul unei reforme profunde în administrația publică
21:24 - Joe Biden ar fi permis Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune, cu doar două luni rămase din mandatul de președinte al SUA
21:04 - Cristina Rizea: Marcel Ciolacu a vorbit despre ce face, despre ce a făcut și despre ceea ce vrea să facă în continuare, fără să își atace ceilalți contracandidați (VIDEO)
20:39 - Jannik Sinner a câștigat Turneul Campionilor! An perfect pe hard pentru jucătorul lui Darren Cahill
20:29 - Drone ale Rusiei observate deasupra satelor din Republica Moldova. Ministrul de externe, Mihai Popșoi: Condamnăm cu fermitate încălcarea spațiului aerian (VIDEO)
20:05 - Daniel Breaz: Lasconi, Geoană, am văzut ultimele sondaje, sunt undeva în jur de 7% – 8%. Dacă din aceste voturi s-ar duce către Ciucă, ar putea chiar să treacă și peste Ciolacu (VIDEO)
19:43 - Diana Stoica, despre apelul lui Ilie Bolojan: Îl face în cunoștință de cauză cu privire la scorul lui Ciucă. Elena Lasconi, singurul candidat de dreapta cu șanse să intre în turul 2 (VIDEO)