EXCLUSIV // România are cei mai mulți urși din Europa. Ministerul Mediului: „Vom interveni prin acordarea unor cote de vânătoare”

EXCLUSIV // România are cei mai mulți urși din Europa. Ministerul Mediului: „Vom interveni prin acordarea unor cote de vânătoare

România are cei mai mulți urși din Europa. În marea majoritate a statelor de pe continent, populația de urși reprezintă doar câteva zeci de exemplare, iar în alte cazuri, pot fi numărate pe degetele de la o mână. Guvernul României are în vedere un „recensământ” al urșilor din țară, pentru a putea stabili planul de acțiune.

Iulian Stana, secretar de stat la Ministerul Mediului, a oferit mai multe detalii pe marginea acestui subiect, pentru B1.ro.

„Vom face determinarea genetică a populației de urși și vom știi exact câți urși avem, respectiv măsurile pe care va trebui să le luăm. Proiectul va dura doi ani, dar după un an, ar cam trebui să știm ce înseamnă efectivele de urși în România.

Dacă habitatele din România nu suportă decât 20-30-40-50% din populație, va trebui să intervenim și să reglăm. Este clar, dacă nu vom interveni, vom avea o problemă. Nu putem doar să protejăm ursul, ci și omul. Ministerul Mediului asta își dorește, ca acest animal, care poate oricând să devină agresiv, să trăiască în coexistență cu omul.

Cel mai probabil, dacă se va constata că numărul este foarte mare, vom interveni prin acordarea unor cote de vânătoare, așa cum se face și în alte țări.

Este clar că dacă numărul de indivizi va fi unul echilibrat la nivel de habitat, aceste animale nu vor ajunge în mediul urban. De asemenea, nu se va mai întâmpla astanici dacă oamenii vor înceta să-i mai hrănească. Să vă dau un exemplu: În anumite județe sunt taximetriști care hrănesc urși intenționat, pentru a duce turiștii străini acolo, pentru poze.Siguranța omului este prioritară. Și dacă vezi un urs la 200 de metri de tine, tot trebuie să-ți fie frică, pentru că poate atinge o viteză de 40-50 km/h”, a declarat oficialul Guvernului pentru B1.ro.

Urșii din România, refuzați în Europa

Nimeni din Europa nu vrea urși din România, a dezvăluit secretarul de stat Iulian Stana.

„Ministerul Mediului a încercat de-a lungul timpului. S-a discutat cu toate statele din Uniunea Europeană să le trimitem aceste animale. Nimeni nu a vrut să-i primească. Toată lumea s-a ferit. Nu vor aceste animale pentru că oamenii mai circulă prin păduri și este vorba despre siguranța lor și a pagubelor pe care le pot produce. Nu am reușit să dăm niciun urs în Uniunea Europeană, pentru că nimeni nu-i vrea.

Am primit o solicitare de la o grădină zoologică din Budapesta, care ar dori să le trimitem niște urși. Facem o analiză pe solicitarea dânșilor, pentru că nu putem lua urși din sălbăticiesă-iducem într-un sanctuar de jumătate de hectar…”, a precizat oficialul Guvernului pentru B1.ro.

Câți urși are, de fapt, România

În urmă cu aproape un deceniu, potrivit cifrelor oficiale, România avea peste 6.000 de urși. Populația a crescut semnificativ.. Surse din ministerul Mediului spun că ar fi vorba despre 8.000. Reprezentanții ONG-urilor cred că sunt undeva la 7.000 de exemplare.

România 6.500-7.000 de urși, cei mai mulți din Europa. Estonia are o densitate asemănătoare cu cea a României, 700-800 de urși. Ei reușesc să gestioneze populația de urși, pentru a preveni aceste pagube. Ei au reușit cu garduri electrice, plus câini să scadă cu peste 90% numărul atacurilor la stâne, la gospodării.

Cred că ar merita o analiză mai detaliată a problemei, să vedem cum am ajuns de fapt să avem această populație de urși. Privind un pic înapoi, după Al Doilea Război Mondial, am avut undeva pe la 800 de exemplare. Pe la sfârșitul anilor ’70-’80, vreo 8.000 de exemplare, deci mai mult decât în prezent. Ceea ce este mai trist este faptul că vedem ursoaice cu câte 5 pui, ceea ce denotă că aceste ursoaice primesc hrană din belșug (n.r. – din partea oamenilor). Prin limitarea sursei de hrană, am reuși limitarea acestei populații”, a declarat Cristian Papp, reprezentantul WWF România, pentru B1.ro.

„Structura populației de urs din România, extrem de destabilizată”

Cristian Papp, reprezentantul organizației neguvernamentale WWF, nu se poziționează împotriva vânătorii, atât timp cât se realizează în baza unei strategii bine puse la punct.

„Noi am avut vânătoare și înainte de octombrie 2016. Practic, este o măsură de management care se aplică și în alte țări, dar depide cum se aplică. Dacă vor fi vânate din nou, exemplarele valoroase, trofeele, nu facem nimic. În acest moment, structura populației de urs este extrem de destabilizată. Avem mult mai multe femele și multe exemplare tinere. Mai precis, 60% femele. În rândul părții masculine a populației s-au extras trofeele și a apărut această destabilizare. Vânătoarea nu face decât să meargă în această direcție”, a declarat reprezentantul WWF pentru B1.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:36 - Europa ar putea simți în curând o „presiune intensă” pentru a ajunge la un acord cu Moscova, avertizează ministrul de Externe polonez
13:09 - Codin Maticiuc, după ce David Popovici a fost criticat că și-a luat mașină: „Ce mai urmează, Doamne, ce?! Să-și ia una și Sebastian Stan”
12:42 - Un român beat a înjunghiat un adolescent în metroul din Roma. Bărbatul a fost arestat, deși l-a amenințat pe băiat să nu sune la poliție
12:38 - Scene șocante în Satu Mare. După ce maşina i-a fost incendiată în faţa casei, proprietarul a primit ameninţări cu moartea
12:36 - Inundații istorice în Arabia Saudită. Străzile orașului pelerinilor, Mecca, s-au transformat în râuri iar mașinile au fost luate de ape
12:11 - Povestea lui Marinel, câinele returnat la centrul de adopții după 5 ani chiar de către stăpânii săi i-a emoționat pe români: ”Tristețea din ochii lui e nemărginită, așa îi frângi inima”
12:03 - Nicușor Dan: „Sunt mulți oameni care nu înțeleg de ce s-au anulat alegerile” / „Principala urgență pentru instituții este să lămurească ce s-a întâmplat” (VIDEO)
11:48 - O turistă de 22 de ani a fost ucisă de un elefant în Thailanda în timp ce-l îmbăia într-un sanctuar pentru animale
11:35 - Nicușor Dan: „Mulți dintre români consideră că un vot pentru Călin Georgescu este un vot de blam pentru toată clasa politică” (VIDEO)
11:16 - Rusia revendică capturarea orașului ucrainean Kurakhove aflat în prima linie din regiunea Donețk