EXCLUSIV // În contextul exploziei cazurilor de coronavirus în România, autoritățile au luat decizia ca cetățenii care vin din state cu un indice de contaminare mai mare decât al țării noastre și care plănuiesc să stea aici pentru o perioadă mai lungă de timp, să intre în carantină pentru 14 zile. Lista statelor aflate în zona galbenă privind riscul epidemiologic, vizate de măsura carantinării, a fost de asemenea extinsă.
Persoanele care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat și intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină după a 10 zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8 a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.
Cum anume se aplică însă această măsură a carantinării pentru cei care sosesc cu avionul în țară? Potrivit reprezentanților Ministerului Transporturilor, nu s-a schimbat nimic la nivelul procedurilor existente de la instituirea stării de alertă în ceea ce privește intrarea în carantină a persoanelor care sosesc din zona galbenă. Prin urmare rămân în vigoare vechile proceduri până când autoritățile anunță noi schimbări în acest sens. Noutatea constă doar în extinderea listei cu zonele vizate de această măsură.
Astfel, potrivit reprezentanților Ministerului Transporturilor persoanele care sosesc în țară din zonele galbene cu avionul completează o declarație pe proprie răspundere în care trec adresa unde ar urma să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile sau 10 zile după caz, cu mențiunea că au obligația de a parcurge cel mai scurt timp până la această destinație.
Când la aceeași adresa locuiesc mai multe persoane împreună cu persoana întoarsă din străinătate, izolarea se aplică tuturor persoanelor, dacă nu există altă adresă la care să se poata autoizola aceasta.
În absența lipsei de posibilitate privind autoizolarea la domiciliu, aceste persoane vor fi izolate în spații instituționalizate puse la dispoziție de către autorități.
Există și situația în care se solicită izolarea instituționalizată de către persoane întoarse din zone de risc pentru a nu își expune familia. În acest caz se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autorități.