Guvernul României a anunțat noi măsuri restrictive de la 1 august, pe fondul numărului din ce în ce mai mare al cazurilor pozitive de COVID-19, confirmate în ultimele săptămâni. Mai multe sectoare economice au fost deja destul de puternic afectate de criză, iar noi restricții ar însemna colapsul.
Sălile de fitness au fost închise timp de 3 luni, perioadă de inactivitate în care patronii de săli au trebuit să plătească chirii și salarii fără a avea încasări. În prezent, zona wellness începe să se repună treptat, pe picioare. De asemenea, reprezentanții sălilor de fitness au în vedere înființarea unui sindicat care să le reprezinte interesele, o voce comună în dialogul cu Guvernul României.
După 3 luni de stare de urgență, sălile de fitness cunosc o scădere a numărului de abonați, însă perspectivele sunt pozitive.
„Nu mai suntem la același grad de ocupare ca anul trecut, dar mizăm și pe faptul că este vară, când lumea este plecată în concediu. Într-adevăr, este o scădere față de anul trecut, undeva la 50%. Sperăm ca din septembrie, să revenim oarecum la normal, la o capacitate de măcar 80%.
Este permisă utilizarea aerului condiționat, pe care-l igienizează săptămânalo echipă specializată. Accesul se face prin intermediul unei programări, a unei aplicații mobile. Masca este obligatorie până în zona de antrenament”, a declarat pentru B1.roToni, administratorul unui lanț de săli din București.
Florin Neby este antrenor de fitness și deține mai multe săli în București. Pentru a face față pagubei în cele 3 luni de zile, a trebuit să negocieze amânarea, respectiv plata eșalonată a chiriei.
„Pe timpul verii, cam toate sălile funcționează la aproximativ 60% din volumul pe care-l aveau în sezon, primăvară-toamnă. În contextul COVID, este greu să aproximăm, dar față de vara trecută, ar fi o scădere de 15%. În continuare, oamenii vin să facă sport, pentru că-i ajută la imunitate, la sănătate și țin și virușii departe.
Toate activitățile în sală se fac pe bază de programare. Unele săli au softuri dedicate, altele funcționează pe caiet, cu rezervare la recepție. În sală se menține distanțarea socială, iar în orele de grup, de spinning, aerobic, există o distanță de doi metri în care cei care participă la activități. În vestiar, traficul trebuie să fie extrem de redus și gestionat de angajații clubului, pentru că nu e permis să existe un volum mare de oameni în vestiar în același timp.
Aerul condiționat se folosește, igienizat o dată pe săptămână. Până la 15 iunie, totul a fost online și a mers foarte slab. Noi am avut în fiecare lună încasări de 10% din cele pe care le aveam în lunile acestea în alți ani. Plata chiriilor a fost negociată. A fost un efort mare, dar dacă vom trece peste această perioadă, nu ne va mai doborî nimic”, a declarat pentru B1.ro Florin Neby.
În Bacău, perspectivele sunt și mai încurajatoare. Sala de fitness deținută de sportivă olimpică Doina Melinte funcționează în parametri optimi.
„E o scădere foarte mică, nu vorbim despre o scădere dramatică. Suntem mulțumiți că lumea a revenit la antrenament.
În cee ce privește normele de igienă, accesul se face cu mască până la recepție, iar dezinfectarea aparatelor se realizează cu regularitate”, a declarat pentru B1.ro administratorul săii de fitness, Constantin Hozu.
Patronii sălilor de fitness, angajații și practicanții acestei forme de activitate fizicănu trebuie să-și facă griji cu privire la noi restricții, cel puțin pentru moment. La nivel guvernamental, nu s-a discutat despre noi reguli.
„Până în acest moment nu amdiscutat pe marginea acestui subiect. Orice decizie care va fi luată la nivel guvernamental, va fi comunicată public”, a declarat pentru B1.ro Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.
Dacă trendul ascendent al numărului de infectări cu noul coronavirus va continua, vor fi impuse măsuriși mai dure, este convingerea doctorului Virgil Musta, de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara.
„Este foarte probabil să apară noi măsuri, pentru că suntem pe un trend ascendent și devine îngrijorător numărul de cazuri, în special cele de la Terapie Intensivă. Riscăm ca foarte curând, să nu mai facem față, iar ca sistemul de sănătate să fie sufocat. Și atunci, sunt necesare luarea de măsuri foarte stricte, acolo unde există risc de împrăștiere a virusului.
Nu cred că ar trebui făcute restricții generale, ci restricții localizate pe principiul distanțării sociale, purtării măștii și igienizării tegumentelor.Dacă existădistanțare și posibilitatea aerisirii încăperii, în cazul de față, sălile de fitness, se poate desfășura activitatea”, a declarat medicul primar de boli infecțioaseVirgil Musta, pentru B1.ro.