EXCLUSIV // Cât de gravă este problema braconajului piscicol în România. Sturionii, preferații samsarilor. Cifre oficiale pentru perioada 2016 – 2020

EXCLUSIV // Cât de gravă este problema braconajului piscicol în România. Sturionii, preferații samsarilor. Cifre oficiale pentru perioada 2016 - 2020

În prima parte a anului 2020, pandemia de COVID-19 a determinat o modestă scădere a cazurilor de braconaj piscicol. În cazul sturionilor din Marea Neagră, specii pe cale de dispariție, cifrele oficiale o confirmă.

Autoritățile au continuat și în 2020 să facă verificări în punctele din care braconierii obișnuiesc să pescuiască. Astfel, în perioada ianuarie – mai 2020, au fost confirmate 24 de cazuri de braconaj. În 2019 au fost înregistrate 52, în 2018 – 56, în 2017 – 25, iar în 2016 – 18, potrivit unui raport WWF România, în baza datelor comunicate de Poliția de Frontieră, Serviciul Fondului Forestier și Piscicol, Poliția Deltei Dunării și a Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură.

Pescarii din zona Deltei se plâng că interdicția de a mai prinde sturioni le pune mari bețe în roate, în ceea ce privește traiul de zi cu zi. În acest moment, statul român și organizațiile neguvernamentale conlucrează pentru a pune în practică mai multe proiecte, în vederea scăderii cazurilor de braconaj.

„Braconajul reprezintă o problemă gravă în România. Purtăm în continuare discuții cu autoritățile competente, pentru a rezolva această problemă. Instituțiile statului prezintă deschidere cu privire la inițiativele noastre, care au în vedere trei direcții, în vederea stopării braconajului: oferirea unor alternative pentru populația din zonă, măsuri mult mai performante cu privire la monitorizarea zonelor – de exemplu, drone și înăsprirea pedepselor. În acest moment, cei care pescuiesc sturioni se aleg doar cu o amendă și cu confiscarea uneltelor. Fapta nu intră în sfera penalului”, a declarat pentru B1.ro Cristina Muntean, reprezentant al ONG-ului WWF România.

Caviarul, „aurul” braconierilor

În 2006 a fost interzis pescuitul de sturion sălbatic în România. Cei din țara noastră sunt printre ultimii din Europa. Bulgaria și Ucraina se mai pot lăuda cu astfel de specii,

„Nu există studii care să prezinte numărul exact al numărului de sturioni. Putem vorbi despre câteva sute de exemplare adulte în România, un număr mult mai mic față de acum sute de ani”, a mai precizat pentru B1.ro Cristina Muntean.

Datele științifice plasează specia în urmă cu 200 de milioane de ani, de pe vremea dinozaurilor. Cel mai reprezentantiv este morunul, care trăiește între 100 și 115 ani și care ajunge la o lungime de 8 metri și o greutate de 3 tone. Din aceeași categorie a sturionilor mai fac parte cega, nisetrul, viza și păstruga. Toți se mai găsesc încă în Marea Neagră, mai puțin cega, care trăiește doar în Deltă.

Un kilogram de caviar de la sturionii sălbatici este cumpărat pe „piața neagră” cu 1.600 de lei, vândut mai departe cu peste 8.000 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară