EXCLUSIV // B1.ro prezintă INTEGRAL Rechizitoriul Revoluției Române. Episodul 1: Dovada implicării Rusiei în evenimentele din decembrie 1989 / Filosovietismul lui Iliescu și acoliților săi

EXCLUSIV // După 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, România nu are încă încheiate socotelile cu cel mai important moment din istoria sa recentă. Morții de atunci nu-și găsesc liniștea nici acum, pentru că societatea românească în general și justiția în particular nu au reușit în atâția ani să finalizeze ceea ce a fost numit generic “Dosarul revoluției”.

Între timp, o mare parte dintre suspecți au decedat, iar cei care trăiesc au ajuns deja la o vârstă înaintată. După 30 de ani, România nu are încă oficial niciun vinovat pentru crimele din decembrie 1989. Din acest an are însă, un rechizitoriu extrem de vast al Dosarului revoluției, patru inculpați – Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, generalul (rtg) Iosif Rus și amiralul (rtg) Emil (Cico) Dumitrescu – și cinci suspecți – Petre Roman, Teodor Brateș, Tudor Postelnicu, Ioan Toma și Viorel Igreț.

Extrem de puțin, ar zice majoritatea românilor, dar totuși un început pentru aflarea adevărului despre perioada care a schimbat radical orientarea României în istoria modernă.

Politică - 13 dec, 19:39

Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)

Până acum, în presă a apărut doar un rezumat al rechizitoriului din Dosarul Revoluției. Iată că acum, în premieră, B1.ro vă prezintă în exclusivitate, integral, Rechizitoriul din Dosarul nr. 11/P/2014, intitulat generic Dosarul revoluției. Acesta e întocmit de Procuror militar şef, General maior magistrat, Gheorghe Cosneanu.

Având în vedere că acest rechizitoriu are peste 500 de pagini, vom prezenta, în serial, mai multe fragmente relevante pe diverse teme cu legătură directă cu Revoluția Română. Subiectul va fi comentat, periodic, și în emisiunea “Se întâmplă acum”, realizată de jurnalistul Tudor Barbu pe B1.TV.

Rechizitoriul revoluției române, Episodul 1 – Implicarea Rusiei (fosta URSS) în evenimentele din decembrie 1989

Un fir roșu străbate cele 500 de pagini ale rechizitoriului revoluției. Este vorba de filosovietismul celor implicați în decembrie 1989. De la fostul președinte Ion Iliescu, până la generalii care l-au ajutat în acele momente, toți sunt suspectați de legături cu servicile secrete din fosta URSS. B1.ro redă integral pasajele din rechizitoriu în care sunt devoalate legăturile cu Moscova ale grupului ce a preluat puterea în 1989. Intertitlurile aparțin redacției.

CITEŞTE AICI INTEGRAL RECHIZITORIUL REVOLUŢIEI ROMÂNE

I – paginile 1-125

II – paginile 126-250

III- paginile 251-375

IV- paginile 376-501

PRIMELE DOVEZI PRIVIND LEGĂTURILE COMPLOTIȘTILOR CU URSS

Analiza declaraţiilor, evidenţiază mai multe aspecte.

a) Toate declaraţiile se armonizează foarte bine, neexistând contradicţii cu privire la starea de fapt relatată. Ulterior, prin probatoriul administrat, s-a demonstrat că multe dintre concepţiile complotiştilor au fost puse în practică începând cu 22 decembrie 1989. De exemplu, necesitatea majoră de a fi contactată ambasada URSS a răzbătut încă de la primele momente în care unii complotişti s-au întâlnit la 22 decembrie 1989 în sediul TVR. Martorul Filipoiu Mihail (medic în decembrie 1989) audiat la sediul SPM la data de 03.05.2018(vol. –V-Declaraţii, f.142-156), a relatat că „Ne-am deplasat la televiziune (….) am văzut că din studio a ieşit un bătrânel despre care ulterior am aflat că era generalul Militaru (….) Am fost marcat de sosirea lui Iliescu care efectiv a fost adus pe sus(….) Pe hol, în acel moment ne aflam eu, Sergiu Nicolaescu cu doi cascadori, generalul Militaru şi acea persoană care filma(….) În prezenţa mea, pe hol, Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi Ion Iliescu au discutat despre oportunitatea de a merge la ambasada sovietică. Eu am replicat violent că nu au ce căuta la ambasada sovietică. Ion Iliescu a întrebat cine sunt, iar Sergiu Nicoalescu a replicat „Este de-al nostru de la baricadă”. Ion Iliescu mi s-a adresat spunându-mi că sunt tânăr „Tu nu ştii, dar aşa trebuie”. După acest moment Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi Ion Iliescuau intrat într-unul dintre studiouri.”

b) Este foarte bine conturat filosovietismultuturor componenţilor grupului dizident.

c) Componenţii acestui grup, prin funcţiile deţinute, puteau exercitainfluenţe majore, atât cu caracter militar, cât şi cu caracter civil. Se observă că latura militară era compusă din ofiţeri superiori cu funcţii la vârful ierarhiilor MApN şi DSS, dar şi din ofiţeri ce au deţinut funcţii la nivel mediu. Latura civilă era formată din persoane cu funcţii ce permiteau exercitarea de influenţă asupra tuturor mediilor civile, inclusiv asupra elitelor culturale.

d) Influenţa externă a grupului a ajuns până la vârful ierarhiei politice din URSS (Mihail Gorbaciov).e)Aripa politică, ce-şi subordona în mod firesc aripa militară, era condusă de Iliescu Ion.

FILOSOVIETICII AU PRELUAT TOTAL PUTEREA

Toţi componenţii grupului Iliescu au preluat puterea totală în stat. Iliescu Ion a fost preşedintele României pentru o perioadă de 10 ani. Generalii Stănculescu Victor Atanasieşi Militaru Nicolaeau deţinut în mod succesiv funcţia de ministru al apărării. Măgureanu Virgila fost iniţial consilier al preşedintelui Iliescu Ion, iar apoi primul director al principalului serviciu de informaţii al României –SRI.Vasile Ionel, a fost numit de Iliescu Ionîn funcţia de şef al MStM al Armatei, iar apoi consilier prezidenţial. Generalul Kostyal Ştefan şi-a reprimit gradul de general maiordupă ce a fost degradat în anul 1970 la gradul de soldat ca urmare a colaborării cu serviciile de spionaj sovietice. Dumitrescu(Cico) Emila fost numit în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interneşi apoi de consilier de stat la AdministraţiaPrezidenţială. La scurt timp după preluarea puterii de către CFSN,condus de Iliescu Ion, a fost reactivat un număr important de generali şi ofiţeri superiori, cu toţii filosovietici.

FILOSOVIETISMUL LUI ION ILIESCU

Singura explicaţie pentru ascunderea existenţei, filozofiei şi acţiunilor acestui grup complotist–dizident o reprezintă totalul filosovietismal componenţilor grupului, începând cu Iliescu Ion. Aducerea la cunoştinţa opiniei publice a preexistenţei unui grup civilo-militarpro-sovieticcare a desfăşurat acţiuni concrete de înlăturare a lui Ceauşescu Nicolaeşi care a apărut în prim-planulsocial-politico-militar al zilelor Revoluţiei, ar fi fost în contrast evident cu dorinţa exprimată de noua putere de a fi percepută ca fiind o reală emanaţie a mişcării revoluţionare din decembrie 1989. Mai mult, o devoalare a adevărului ar fi putut însemna pentru „grupul Iliescu” o periclitare privind preluarea şi păstrarea puterii în stat.

MANIPULAREA TVR PRIVIND INTERVENȚIA MILITARĂ A SOVIETICILOR

X. Solicitarea intervenţiei militare din partea URSS

În cursul zilei de 23 decembrie 1989, aproximativ orele 10:30, crainicul TVR Marinescu George a transmis „în direct” următorul mesaj: „Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit.” La scurt timp, postul naţional de radio a transmis un mesaj similar. Ulterior acestui prim moment, mesajul televizat a fost repetat.(vol. XI –Documente, procesul verbal de la pag. 4) Este lesne de realizat gravitatea mesajului. Se punea problema ca pe teritoriul României să pătrundă trupe aparţinând unui stat străin, mai precis ale URSS. Tocmai dată fiind gravitatea comunicatului, se exclude varianta conform căreia angajaţii TVR au transmisacest mesaj în mod independent, fără o autorizare prealabilă. La momentul emiterii mesajului, TVR se afla sub control militar.Cu toate acestea, Voiculescu Voican Gelu , în faţa Comisiei Senatoriale, a declarat că la baza comunicatului a stat o neînţelegere în urma căreia angajaţii TVR au luat singuri decizia anunţului. Probatoriul administrat a relevat că pe tema intervenţiei militare din partea URSS s-au purtat discuţii la vârful decizional al CFSN, existând chiar probe că o astfel de intervenţie a fost solicitatăla 23 decembrie 1989 de cătreIliescu Ion şi generalul Militaru Nicolae, adică tocmai decătreliderii „grupului complotistIliescu”susţinutde URSS.În faţa Comisiei Senatoriale, dosar nr. 241/J.I.4(Stenograma nr. 3 din 21.09.1993), gl. Guşă Ştefana spus:”Nu am avut încredere în ei (în ruşi) şi nu o să am niciodată. Istoria ne-a spus cătoate pericolele au venit deacolo, se ştie clar asta, şi cred eu, ferească Dumnezeu, tot de acolo vor veni. E o părere personală. Să ştiţi că nu-mi era frică de unguri, ci de cine era în ţara lor, peste 60 de mii de ruşi, cu divizii de tancuri şi de aviaţie (…) Să ştiţi că indiferent ce s-ar fi întâmplat, soldatul nostrum tot trăgea (…) Nu vreau să-mi arog niciun merit. I-am căutat (pe sovietici) din sediul MApN. Lângă mine a fost Mircea, care mi-a făcut traducerea cu generalul Moiseev. Pentru că, vă spun, ei întrebau dacă e nevoie de ajutor. Am spus: ”Nu! N-am nevoie de niciun fel de ajutor.” (…)

ILIESCU A CHEMAT RUȘII

La 23 decembrie au venit la mine, să cerem ajutor. A venit generalul Militaru, era şi domnul Iliescu de faţă. A fost el, a fost Voican, degeaba declară că n-au fost. Au fost chiar la mine în birou, la MStM. Asta a fost pe 23 decembrie. Au spus că moare lumea. Eu le-am spus că atâta timp cât voi fi şef al Marelui Stat Major nu admit aşa ceva şi atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat la Moscova. Nu ştiam ruseşte şi l-am chemat pe actualul general Mircea pentru traducere. Am transmis că indiferent ce se va întâmpla, nu avem nevoie de ajutor sovietic. E un adevăr ce nu se poate ascunde. Poate au cerut-o din teamă că se va întâmpla ceva, dar eu am zis-o foarte limpede, că indiferent cât de amărâtă era armata noastră, asta ne mai lipsea, să vină ruşii. S-a cerut clar măcar o brigadă, iar Militaru ştie de ce ascunde treaba asta (…) Domnilor, eu l-am văzut pe generalul Militaru vorbind din biroul ministrului apărării, în 23 decembrie cred. Fusese pus ministru. Păcătosul de Lupoi, care a fost un dezertor, a luat o puşcă şi s-a postat în spatele domnului Iliescu şi a început să dea sfaturi acolo la TVR. Pentru mine, Lupoi şi Cico Dumitrescu, cât oi trăi, sunt nişte dezertori (…) În momentul când m-am dus în minister şi s-a lansat ideea asta, din păcate era şi domnul actual preşedinte acolo, că ar trebui nişte trupe specializate aeropurtate care să-i lichideze pe teroriştii care trăgeau.

Propunerea aceasta, ca să fiu cinstit, preşedintele Iliescu a făcut-o, cred că era dus de Militaru. Cel mai mult a vorbit Militaru, care trebuie să recunoascădacă are un pic de caracter, ceea ce nu cred (…) Să ştiţi că ceea ce vă raportez acum este adevărul adevărat(…) ”În completarea celor spuse de generalul Guşă Ştefanîn faţa Comisiei Senatoriale, martorulMircea Dumitru (declaraţie de martor, 28.03.2017, sediul SPM, vol.I–Declaraţii, f.259-262) a spus:„În decembrie 1989, aveam gradul de colonel şi eram şeful Biroului Special al Marelui Stat Major al Armatei Române, care realiza cooperarea pe linie militară între marile state majore ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia (…) La 23.12.1989, în jurul orelor prânzului,am fost chemat în cabinetul ministrului de gen. Eftimescu. În cabinet se aflau gen.Eftimescu, Ion Iliescu, Petre Roman, gen. Militaru şi alte 6-7-8 persoane. Gen. Eftimescu mi-a ordonat să fac legătura telefonică cu gen. Moiseev şi după ce am obţinut legătura mi-a ordonat să transmit următoarele: „S-ar putea conta pe un eventual ajutor militar sovietic împotriva teroriştilor?”. Moiseev a răspuns următoarele:„O asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor român şi sovietic”. Cu aceasta, convorbirea a luat sfârşit,iar eu am ieşit imediat din birou (…) După aproximativ 2-3 ore, în sediul ministerului a venit gen.Guşă, şeful Marelui Stat Major,care mi-a dat ordin să mă prezint din nou la cabinetul ministrului,iar eu m-am conformat. În birou se aflau aceleaşi persoane ca la prima discuţie, plus gen. Guşă.Acesta din urmă, mi-a ordonat să fac din nou legătura cu gen. Moiseev, am făcut legătura,iar gen. Guşă mi-a dat ordin să transmit următoarele: „În calitate de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, eu, gen. Guşă, nu am solicitat şi nu voi solicita ajutor militar sovietic.”

Auzind acestea, gen. Moisee va rostit o formulă scurtă de încheiere a discuţiei şi astfel convorbirea a luat sfârşit. Imediat după acest moment, am părăsit biroul ministrului. Trebuie arătat că pe timpul acestei convorbiri telefonice, ca şi în timpul primei convorbiri, cei aflaţi în cabinetul ministrului nu au avut niciun fel de reacţie. Eu nu cunosc ce anume s-a discutat în biroul ministrului înainte de sosirea mea în respectivul birou şi nici după plecarea mea. Este de presupus faptul că, din moment ce gen. Guşă mi-a solicitat să dau cel de-al doilea telefon pentru a exprima cu claritate poziţia generalului faţă de o eventuală prezenţă militară sovietică în România, în biroul ministrului să se fi purtat discuţii pe această temă, discuţii despre care,însă nu cunosc nimic”.La rândul său, generalul HortopanIon, la nivelul anului 1989 comandant al Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor, a declaratîn faţa Comisiei Senatoriale, dosar nr. 251/J.I.4(St. nr. 06 din 18 octombrie 1993 ) următoarele:„Referitor la posibilitatea să chemăm trupele sovietice, pe 23 decembrie s-a făcut o intervenţie înURSS. S-a dat un telefon.”La întrebarea „Cine a dat telefon?”generalul a răspuns: „Domnul preşedinte Iliescu” apoi a adăugat : „S-a telefonat de acolo, din biroul ministrului, pe telefonul direct cu Moscova” Nu în ultimul rând, audiat fiind de aceeaşi comisie senatorială,în dosarul nr. 282/J.I.4, Stenograma nr. 25 din 11.01.1994, după numeroase insistenţe din partea membrilor comisiei, gl.Eftimescu Nicolaea spus: „În dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 am fost chemat la biroul ministrului apărării. Atunci era Militaru (….) Am fost chemat pentru efectuarea unei convorbiri telefonice externe (….) În cabinetul respectiv erau prezente mai multe persoanedin conducerea puterii – FSN, era încăperea destul de plină. Aceştia, începând cu dimineaţa de 23 decembrie au revenit frecvent la MApN, în special la cabinetul ministrului. Aici am aflat că se intenţiona efectuarea unei convorbiri telefonice cu Marele Stat Major al Armatei Sovietice (….) Am aflat , din discuţiile care se purtau – îl am în imagine pe generalul Militaru–că obiectul convorbirii urmărea sondarea părţii militare sovieticecu privire la o eventuală participare cu forţele speciale pentru combaterea teroriştilor.”

CFSN A APELAT LA INTERVENȚIA MILITARĂ SOVIETICĂ

În pofida insistenţelor, gl.Eftimescu Nicolae nu a dorit să spună exact conţinutul convorbirii telefonice (argumentând că nu e necesar acest lucru , sau că nu-şi aminteşte) şi nici nu a pronunţat numele celor care au iniţiat convorbirea telefonică, rezumându-se să afirme: „Acei oameni reprezentau noua putere! Ei reprezentau conducerea Frontului Salvării Naţionale! În momentul acela eu reprezentam o verigă în acel sistem al legăturilor şi am făcut ce am făcut dintr-un sentiment de colaborare cu noua putere!”Conţinutuldeosebit de grav alacestor declaraţii nu poate fi ignorat. Dealtfel,nu sunt singurele probe care indică faptul că la 23 decembrie 1989 factorii de decizie ai CFSN au apelat la intervenţia militară sovietică. Astfel, Martorul Iliescu Gheorghe, sediul SPM, 08.06.2017(11/P/2014, vol.II – Declaraţii, f.133-140) – „În decembrie 1989 îndeplineam funcţia de şef al securităţii Maramureş (…) La 22.12.1989, la nivelul judeţului a fost constituit un Comandament Militar Judeţeandin care făceau parte comandantul Regimentului de Tancuri, un profesor civil, eu, şi fostul şef al Gărzilor Patriotice Maramureş, pe nume Tătaru. La 22 sau 23.12.1989 ne aflam cu toţiiîn sala de consiliu şi am asistat personal la o discuţie telefonică dintre numitul Tătaru şi comandantul unităţii militare de grăniceri din Sighet.

În cadrul acestei discuţii, Tătaru i-a cerut comandantului unităţii de grăniceri ca atunci când unităţi militare sovietice se vor prezenta la frontieră, să le fie permisă intrarea în România. Tătaru era foarte sigur că aceste efective militare sovietice se vor prezenta pentru a intra în ţară şi a motivat prezenţa sovieticilor prin faptul că aceştia urmau să salveze Revoluţia. Am fost foarte surprins de cele auzite, am intervenit şi i-am solicitat lui Tătaru să contramandeze acest ordin nefiresc. Tătaru a refuzat să contramandeze ordinul, dar după cum se ştie, nici sovieticii nu au pătruns în ţară.”Pentru înţelegerea corectă a situaţiei, trebuie spus că la nivelul lunii decembrie 1989, singurele persoane care aveau drept desemnătură şi de reprezentare în organele de coordonareale forţelor Tratatului de la Varşovia, din partea României, erau ministrul apărăriişi Şeful Marelui Stat Major al Armatei . La 23 decembrie 1989 generalul Milea Vasile era decedat, iar generalii Stănculescu şi Militaru nu au fost numiţi în mod oficialîn funcţia de ministru al apărării. Începând cu 23 decembrie 1989 gl.col. (r)Militaru Nicolae era impus de Iliescu Ion ca ministru de fapt, iar acesta s-a comportat ca atare,dardecretul oficial de numire a fost emis la 27 decembrie 1989.Pe cale de consecinţă, la 23 decembrie, singurul military român care putea în mod legal să solicite o intervenţie străină era gl. Guşă Ştefan. Aşa se explică de ce generalul Mikhail Moiseev –Şeful Marelui Stat Major al Armatei URSS, a discutat doar cu omologul său român problema trimiterii unorforţe militare în ţara noastră, iar ca urmare arefuzului categoric din partea acestuia intervenţia nu s-a realizat.

ÎNTÂLNIRE CU DELEGAȚIA GRĂNICERILOR SOVIETICI

În mod indirect, solicitarea intervenţiei militare, făcută de la vârful statului român, reiese şi din conţinutul următoarelor declaraţii de martor :Togan Gheorghe, audiat la 29.05.2017(vol.II–Declaraţii, f.112-118), a declarat: „În luna decembrie 1989 eram comandantul Batalionului 104 Grăniceri Botoşani (…) În data de 23.12.1989 am primit o notă telefonică prin care nise comunica faptul că pe firul de cooperare de la Cernăuţi s-a transmis că împuternicitul de frontieră sovietic, colonelul Lutţki solicită o întrevedere de frontieră în punctul Gherţa – Racovăţ, pentru data de 23.12.1989, orele 14:00 sau 16:00. Nu s-a comunicat motivul întrevederii, deşi potrivit uzanţelor, trebuia să ni se comunice motivul. Am luat legătura cu col. Apostol pe care l-am întrebat care este motivul întrevederii. Acesta mi-a spus că la baza întrevederii stătea un comunicat al TVR,pe care l-am văzut şi eu, potrivit căruia s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică şi că aceştia au promis ajutor militar imediat. Am întrebat ce mandat am şi mi s-a comunicat că în urma unei discuţii cu generalul Guşă Ştefan să transmitem următoarele:România nu a cerut ajutor militar, nu avem nevoie de ajutor militar sovietic, armata română este în staresă definitiveze Revoluţia (…) La data şi ora stabilite, ne-am întâlnit pe culoarul bornelor de frontieră, fără ca noi să trecem linia de frontieră, cu delegaţia grănicerilor sovietici din care făceau parte col.Lutţki, zece-doisprezece ofiţeri şi un general despre care am aflat ulteriorcă se numea Stuz. Acesta din urmă mi-a spus că trebuie să-i comunic ce se întâmplă în România, iar eu i-am răspuns că se întâmplă ceea ce se vede la televizor, că şeful statului a fugit şi Guvernul este dizolvat. Col. Lutţki m-a întrebat dacă am mandat să mă întâlnesc cu ei şi din partea cui. I-am comunicat că am mandat de la generalul Guşă, respectiv din partea conducerii superioare a armatei, după care i-am comunicat cele trei idei arătate mai sus. Grănicerii sovietici au discutat între ei, după care generalul m-a întrebat cine sunt teroriştii care acţionează în capitala României, iar eu i-am spus că nu am cunoştinţă despre aceste aspecte. I-am întrebat dacă mai sunt probleme de discutat şi după ce s-au consultat între ei, mi s-a răspuns că întrevederea s-a încheiat şi că dacă voi avea nevoie de ajutorul lor,să le comunic pe linia de cooperare. Am procedat la saluturile cuvenite, după standardele de cooperare, după care am plecat la batalion. Din câte îmi amintesc, toţi împuterniciţii de frontieră s-au întâlnit cu omologii lor în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră”.

Apostol Gheorghe (declaraţie de martor, sediul SPM, 04.11.2017-(vol.III–Declaraţii, f.8-13) –„În decembrie 1989 eram şeful Statului Major al Brigăzii de Grăniceri Iaşi, prim-locţiitor al comandantului Marii Unităţi şi înlocuitor al comandantului de brigadă care fusese schimbat. Această brigadă avea în responsabilitate paza frontierei de stat cu U.R.S.S. între localităţile Rădăuţi şi Galaţi. Pe acest segment existau mai multe unităţi (batalioane). Dinspre stânga spre dreapta, aceste batalioane erau la: Rădăuţi, Botoşani, Iaşi (aici se afla şi comanda brigăzii), Huşi şi Galaţi. Fiecare batalion avea în responsabilitate un sector de frontieră de aproximativ 80 -100 kilometri. În decembrie 1989 ne aflam în plină reorganizare şi tranziţie având în vedere că s-a hotărât ca trupele de grăniceri să fie trecute din subordinea M.Ap.N. în subordinea M.I. Însă, până la finalizarea tranziţiei, deci şi în decembrie 1989, subordonarea era faţă de M.Ap.N. (…) Cred ca la data de 21.12.1989 s-a primit indicativul de luptă.Măsurile la frontieră s-au amplificat, s-au efectuat antrenamente de apărare apropiată a pichetelor de grăniceri, a companiilor şi batalioanelor de grăniceri, inclusiv la comandament. S-a distribuit norma de muniţie corespunzătoare,s-au deconservat celelaltecategorii de armament şis-au pregătit mijloacele de transport de intervenţie. Cert este că s-a creat o situaţie foarte tensionată, toată lumea gândea în parametride război. Această situaţie a fost puternic resimţită de anumite cadre. Cunosc situaţii în care ofiţeri cu experienţă au făcut atacuri de panică, pierzându-şi complet echilibrul (…)Pe acest fond, cunoscând şi situaţia declanşată la Timişoara, în noaptea de 21.12.1989 i-am telefonat col. Geantă (şeful de Stat Major al Comandamentului Trupelor de Grăniceri) pentru a-l întreba ce se întâmplă în Bucureşti, iar el mi-a răspuns oarecum codificat că în Bucureşti se trage, situaţia fiind extremă. Totodată, mi-a spus că trebuie să fac totul pentru ca la unitatea pe care o conduc să se păstreze starea de calm şi să se previnădeschiderea focului, exceptânddesigur, anumite acţiuni ostile asupra subunităţilor de grăniceri

ZGOMOTE SUSPECTE LA FRONTIERĂ

La 22.12.1989 am aflat, prin intermediul TVR, iniţial, despre situaţia gl. Milea, iar apoi despre fuga soţilor Ceauşescu de pe CC. În această perioadă am mai discutat cu col. Geantă care a insistat să depun toate diligenţele pentru a preîntâmpina o eventuală deschidere a focului asupra civililor. Precizez că aşa s-a întâmplat, pe de o parte,deoarece am comandat ofiţeri capabili, iar pe de altă parte, pentru că populaţia civilă a fost paşnică, neagresând în vreun fel obiectivele noastre. Cu toate acestea, se instalase o psihoză generală şi foarte periculoasă conform căreia inamiculstructurilor M.Ap.N. ar fi de la M.I şi de la structurile securităţii. Afirm că, petoată perioada desfăşurării evenimentelor din decembrie, această psihoză nu afost confirmată de realitate. Respectiva psihoză a fost generată atât prin cele cese spuneau la TVR, dar şi ca urmare a faptului că pe telefoanele de oraş erauprimite apeluri ce ne anunţau cu privire la atacuri iminente asupra unităţilor şisubunităţilor noastre sau chiar a teritoriului, executate de unităţi speciale aleeventualului inamic. În realitatea aceste atacuri nu au existat. Nu cunosc cine a efectuat respectivele apeluri telefonice (…)

În toată această perioadă, pe anumite segmente de frontieră (Iaşi, Galaţi) au fost „auzite”zgomote suspecte. Mai precis, se auzeau probabil deplasările unor maşini grele cu şenile, motoare puternice etc. Aceste zgomote nu au fost confirmate de alte surse (informaţii precise de pe teritoriul vecin) şi s-au intensificat după 22.12.1989. Mai arăt că, acest gen de zgomote nu era firesc.Ţinând cont de toată experienţa mea anterioară pe frontiera cu U.R.S.S. apreciez că, existenţa acelor zgomote s-a făcut cu scopul creării unei convingeri cum că urmează o acţiune militară mai complexă, de anvergură (…) La data de 23.12.1989,după amiaza, am fost sunat telefonic, pe liniile militare de comunicaţie, aproape concomitent, de comandanţii unităţilor grănicereşti de la Rădăuţi, Botoşani, Iaşi, Huşi şi Galaţi (aceşti comandanţi îndeplineau prin cumul şi funcţia de împuternicit pentru rezolvarea problemelor de frontieră) care m-au anunţat că la frontieră, în punctele de trecere a frontierei, s-au prezentat omologii lor sovietici care, fărăexcepţie, au solicitat permisiunea de acordare a ajutorului militar sovietic. Acest ajutor militar sovietic era gândit în sensul că, la momentul respectiv, ei ar fi deţinut date că armata română nu poate deţine controlul situaţiei şi astfel este nevoie de un ajutor militar sovietic. Ofiţerii noştri au refuzat acordarea permisiunii de trecere şi au cerut un răgaz de timp pentru a mă contacta (…)Ca urmare a acestei situaţii, am rămas în legătură directă cu acei ofiţeri, contactându-l în paralel pe col. Geantă despre care am vorbit anterior,căruia i-am raportat situaţia existentă. Acesta mi-a ordonat să aştept până când la rândul său nu raportează superiorilor săi. După aproximativ 10 minute, col. Geantă mi-a ordonat să transmit ordinul ca sub nicio formă să nu fie permisă pătrunderea formelor sovietice deoarece armata română putea ţine sub control situaţia existentă, nefiind nevoie de sprijin militar în acest sens. S-a acceptat totuşi varianta unui ajutor umanitar, constituit din alimente şi medicamente (…) Am transmis imediat ordinul, iar ofiţerii de pe frontieră l-au îndeplinit întocmai. Aceştia mi-au raportat că după ce le-au comunicat omologilor sovietici ordinul primit, aceştia din urmă s-au arătat iritaţi, exprimându-şi nemulţumirea printr-o fizionomie schimbată. După comunicarea ordinului, ofiţerii noştri s-au retras, nemaiavând ce discuta cu sovieticii (…) Acesta a fost singurul moment de acest gen, nemaiexistând ulterior solicitări pentru acordarea permisiunii de intrare în România a trupelor sovietice. Precizez că, din discuţiile cu ofiţerii mei a rezultat că nu au fost observate efectivele militare sovietice şi nici tehnica lor de luptă, atunci când s-a solicitat intervenţia(…) Arăt că, la foarte scurt timp după întâlnirile de pe frontieră, au dispărut şi acele „zgomote” de şenile şi motoare grele (…) Ţin să subliniez faptul că, aceşti comandanţi, precum şi ceilalţi ofiţeri pe care i-am condus, au fost foarte bine pregătiţi profesional, în decembrie 1989 s-au comportat exemplar, fiind cu toţii determinaţi ca să reacţioneze şi să contracareze orice acţiune militară ostilă din exterior”.Cioară Ion, audiat la 20.03.2017 (vol.I–Declaraţii, f.198-213)a spus: „În anul 1989 am fost numit comandant la UM 01094 Iaşi, eşalon superior fiind Armata a II-a Buzău, condusă de gl.lt. Dândăreanu Ion (…) În data de 23.12.1989, în jurul prânzului, am fost căutat de şeful Diviziei antiaeriene, care mi-a spus că subunităţile de pază ale aeroporturilor Salcia şi Bacău au primit informaţia că în zonă urmează să acţioneze elicoptere şi avioane de luptă sovietice. Am aflat că noi trebuia să permitem aterizarea pe cele două aeroporturi, după care să asigurăm un culoar de zbor pe ruta Suceava–Bacău–Buzău-Bucureşti. Aviaţia sovietică trebuia alimentată de noi. Am verificat această informaţie pe linia apărării antiaeriene şi mi s-a comunicat că nu există o asemenea aprobare şi prin urmare, la apariţia ţintelor, să deschidem focul.În aceeaşi perioadă am fost sunat şi de mr. B., comandantul Batalionului de Grăniceri Iaşi, care mi-a spus că spre frontieră se îndreaptă coloane de tancuri şi TAB-uri ruseşti. Am sunat la comandamentul Armatei a II-a, nu l-am găsit pe generalul Dândăreanu şi apoi l-am apelat pe gl. Guşă Ştefan. Acesta mi-adat ordin să nu permit accesul ruşilor în ţară, iar unităţile de pază aeroportuară să treacă în SPL 1, adică să încarce muniţia pe tehnică şi la apariţia ţintelor aeriene să se deschidă focul. Totodată,am primit ordin ca regimentele din subordine să treacă la apărarea frontierei, urmând să nu permită intrarea înţară a trupelor sovietice(…) După un timp, am fost informat că tancurile şi TAB-urile ruseşti se retrag în adâncime. A doua zi, adică la 24.12.1989, am fost informat că nu mai există unităţi militare ruseşti, pe graniţă sau în adâncime (…) Este exclus ca vreo persoană externă sistemului să pătrundă pe linia comunicaţiilor militare şi să transmită ordine false, arogându-şi identitatea unor persoane din conducerea armatei”.

TANCURILE RUSEȘTI, LA GRANIȚĂ

Bălăei Ioan, audiat la 09.05.2017 (vol.II–Declaraţii, f.6-13) – „În luna decembrie 1989 ocupam funcţia de ofiţer 1 în cadrul Secţiei Pază şi Operaţii aparţinând Comandamentului Trupelor de Grăniceri (…) După data de 22.12.1989, poate la 23.12.1989, am văzut cum în biroul comandantului Apostol a venit un ofiţer de transmisiuni, care avea o mini-centrală telefonică. L-am auzit pe acest ofiţer discutând la telefon despre descoperirea dincolo de Prut a două reţele radio folosite de regimente de tancuri, ceea ce m-a condus la ideea că ar fi existat acolo o mare unitate de tancuri. Ulterior am aflat că s-a purtat o convorbire telefonică cu omologii noştri sovietici şi că aceştia au cerut să aibă loc întâlniri la ora 13:00, pe toate podurile din cele patru sectoare. De regulă, se comunica subiectul acestor întâlniri, dar de această dată s-au rezumat doar la a face invitaţia. Am înţeles că col. Apostol a raportat ierarhic şi li s-a spus omologilor sovietici că suntem de acord cu întâlnirea. De la col. Apostol am aflat că s-a dat ordin să comunicăm că nu avem nevoie de sprijin militar sovietic (…) Am fost prezent la discuţia dintre col. Apostol şi împuternicitul nostru de frontieră Iaşi,cpt. Butnariu Gheorghe. Cu ocazia discuţiei, cpt. Butnariu a spus că el îşi va da viaţa pentru a opri trecerea ruşilor peste pod, întrucât ar aprecia că este vorba despre o invazie(…) Ulterior evenimentelor,am discutat cu împuternicitul de frontieră de la Botoşani –cpt. Togan, care mi-a spus că şi el a dat ordin ca în situaţia în care face un semn, să se deschidă focul asupra celor de pe pod, dacă s-ar fi intenţionat trecerea pe teritoriul României.” Banu Octavian, sediul SPM, 17.01.2018(vol.III–Declaraţii, f.156-160)a declarat „În anul 1989 şi chiar în decembrie îmi desfăşuram activitatea ca militar activ cu gradul de plutonier în UM 0828 –Şcoala de Ofiţeri a MI de la Băneasa, actuala Academie de Poliţie. Eram aşadar ofiţer de transmisiuni (…) Mai menţionez că eram colaborator al Direcţiei a IV-a din fostul DSS, contrainformaţiile militare, încă din perioada în care îmi satisfăceam stagiul militar (…) Instituţia în care eu activam era situată vis-a-vis de Comandamentul Antiaerienei.

În noaptea de 22/23.12.1989, nu pot preciza ora, mă aflam în unitatea mea, în faţa studioului de televiziune care are ferestrele orientate către platoul şcolii. În acest timp a apărut col. Răbăcel Gheorghe şeful Statului Major al Şcolii de Ofiţeri care ne-a transmis ordinul de a elibera imediat spaţiul exterior şi săintrăm în birouri. Ni s-a spus să rămânem neutri întrucât urmează să sosească un desant aerian deelicoptere sovietice care va ateriza pe platoul şcolii. Ulterior, m-am interesat şi am înţeles că acest ordin venise de la comandantul CAAT, gl. Mocanu Mirceaîntrucât în acea perioadă MAPN subordonase toate unităţile Ministerului de Interne şi fostei Securităţi. Nu a sosit vreun desant în acea noapte şi nici în perioada care a urmat. În schimb au început tragerile de arme de diversecalibre. Eu nu pot săafirm dacă acel ordin a însemnat o diversiune sau poate o realitate care nu s-a materializat.”Pentru subiectul supus analizei este relevant inclusiv materialul întocmit de CNSAS, material ataşat dosarului pe suport video (dos.XI –Documente, pag. 50-52).

SITUAȚIE EXTREM DE PERICULOASĂ LA GRANIȚĂ

Analiza declaraţiilor relevă că la data de 23 decembrie 1989, ţara noastră s-a confruntat cu o situaţie foarte periculoasă, cu posibile consecinţe extreme. Doar comportamentul exemplar al Şefului Statului Major al Armatei Române şi al militarilor aflaţi în serviciul de pază al frontierei de stat a preîntâmpinat o situaţie militară total nefavorabilă ţării noastre, cu posibile consecinţe nefaste pe termen lung. La fel de clar este şi faptul că prezenţa trupelor sovietice pe graniţa de Est, nu a fost o întâmplare,ca urmare a unui anunţîntămplătoral TVR. Este mai presus de orice dubiu faptul că această prezenţă a fost posibilă pentru că a existat în prealabil o solicitareîn acest sens, venită de la vârful puterii politico-militare a României.Totuşi,a lipsit acordul din partea persoanei abilitate–generalul Guşă Ştefan. Lipsa acestui acord a făcut ca gl. Guşă Ştefan să cadă în dizgraţia noii puteri şi la scurt timpa fost retrogradat. Astfel, la data de 28 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia deşef al MStM şi numit ca şef de stat major şi prim locţiitor alcomandantului Armatei a IV-a, cu garnizoana la Cluj-Napoca. S-a arătat anterior că,în faţa Comisiei Senatoriale, Iliescu Ion şi-a motivat decizia de îndepărtare a gl.Guşe Ştefan cu argumentul că ofiţerula solicitatîndepărtarea maselor de revoluţionari de pe străzile marilor oraşe ale ţării. În realitate, fostul preşedinte al Românieia solicitat acelaşi lucru, la TVR, în seara zilei de 22 decembrie 1989. Apoi, Iliescu Ion a mai spus că asupra generalului Guşă Ştefan plana o suspiciune cu privire lamisiunea acestuia de la Timişoara, desfăşurată înainte de 22 decembrie 1989. Iliescu Ion nu a mai avut,însă aceleaşi dubii faţă de generalul Chiţac Mihai, pe care, deşi participase în mod direct la represiunea de la Timişoara ( acesta a şi fost ulterior condamnat definitiv la o pedeapsă de 15 ani închisoare), l-a impus în ianuarie 1990 în funcţia de ministru de interne. Şi prin această numire se devoalează pactul dintre noua putere politică şi militarii de rang înalt participanţi în mod direct la represiunea exercitată împotriva poporului român anterior datei de 22 decembrie 1989.În legătură cu situaţia tensionată dintre liderii CFSN şi generalul Guşă Ştefan, este interesant de amintit ce a spus Voiculescu Voican Gelu în faţa Comisiei Senatoriale la data de 17 noiembrie 1993 ( Stenograma nr 16 )şianume:„În ziua de 23 decembrie, dacă nu mă înşel, un colonel de la MApN mi-a spus că Guşă vrea să ne aresteze. M-am dus la Iliescu şi i-am spus „Hai să mergem la televiziune”. Iliescu s-a uitat aşa la mine,iar eu i-am făcut semn să mă asculte. La momentul acelaeram destul de luat în seamăşi am plecat cu un TAB, repede”Ulterior Revoluţiei, toţi cei implicaţi în chemarea trupelor sovietice ( Iliescu Ion, gl. Militaru Nicolae Voican Voiculescu, Brucan Silviu ) au negat vehement acest fapt.

LEGĂTURA DINTRE RUȘI ȘI UCIDEREA LUI CEAUȘESCU

Se observă că persoanele implicate în solicitarea de ajutor militar sovietic (trădare, conform legislaţiei penale), sunt aceleaşi faţă de care prezentul rechizitoriu reţine săvârşirea crimelor împotriva umanităţii, în circumstanţele arătate. Prin prisma acestei realităţi,prin raportare şi la probele administrate, în mod firescse evidenţiază un liant, o continuitate logică, între consemnările din capitolul I (contextul internaţional), filosovietismul evident al componenţilor „grupului Iliescu”,acceptarea noii puteri din România de către URSS, reactivarea unor militari de o anumită factură şi (nu în ultimul rând) uciderea lui Ceauşescu Nicolae.

La nivelul anului 1989, Codul Penal în vigoare stabilea că este infracţiunea de Trădare„ Fapta cetăţeanului românde a intra în legătură cu o putere sau organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima ori ştirbi unitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de războicontra ţării sau de înlesnire a ocupării militarestrăine”.Pedeapsa pentru trădare era ceacapitală sauînchisoarea de la 15 la 20 de ani.Se constată că ancheteleanterioareefectuate cu privire la Revoluţia din decembrie 1989 nu au avut niciodată ca obiectivedificarea cu privire la această conduită, între timp survenind prescripţia răspunderii penale pentru o eventuală infracţiune de trădare.Un subiect rămas controversat, carepoate fi analizat în corelare cu solicitarea de ajutor militar sovietic, dar şi cu ordinele militare de dislocare a unor forţe aflate îndispozitivul estic de apărare a României (frontiera cu URSS), este deschiderea frontierei de stat a României, survenită la data de 23 decembrie 1989.

Această decizie nu este consemnată în niciun document oficial militar sau civil, subiectul fiind adus în discuţie de anumite persoane ( militari şi civili )direct implicate în evenimente. Cert este că ulterior Revoluţiei, factorii decizionali militari şi civiliau negat constant că ar fi dispus deschiderea frontierelor. Totodată, percepţiile despre această decizie sunt împărţite. Există o categorie de persoane care apreciază că deschiderea graniţelor ţării într-o conjunctură precum cea din decembrie 1989 a fost dăunătoare siguranţei statului, având în vedere că astfel s-ar fi facilitate intrarea sau ieşirea nestingherită în sau din ţară a unor forţe străine (chiar sovietice, chemarea acestora fiind realizată). O a doua categorie argumentează că decizia a fost democratic şi că a survenit în mod firesc după o lungă perioadă de izolare a României.

DESCHIDEREA FRONTIEREI DE STAT

În lipsa unor documente oficiale care să ateste deschiderea frontierei de stat, în cele ce urmează vor fi amintite câteva declaraţii aparţinând unor martori ce au abordat inclusiv această temă. Martorulgl.(r)Teacă Petre, în decembrie 1989comandant altrupelor de grăniceri (sediul SPM, 06.06.2017, vol.II Declaraţii, pag. 122-123) a declarat: „Ulterior datei de 22 decembrie 1989, nu-mi aduc aminte cu precizie momentul, a fost dat ordin de deschidere a frontierelor de stat. Nu cunosc cine anume a dat acest ordin, dar este logic ca un astfel de ordin să fi fost dat de persoane cu autoritate în acestsens. Cu alte cuvinte, acest ordin putea fi dat doar de nouastructură de putere de după 22 decembrie 1989. Nu-mi amintesc ca acest ordin să fi fost dat în scris.

Prin deschiderea frontierelor nu trebuie înţeles că trupele de grăniceri nu-şi mai desfăşurau activitatea de pază a frontierei. Doar căpunctele de trecere au început săfuncţioneze liber, fiind permisă intrarea şi ieşirea din ţară la liber, cu un minim de control” Martorul Cioară Ion, comandantul UM 01094 Iaşi, sediul SPM, 20 martie 2017, vol.I –Declaraţii, pag.198-213a relatat următoarele : „În noaptea de 23/24 decembrie 1989, Regimentul 38 Mecanizat Piatra-Neamţ a pornit spreBuzău sauBucureşti, fără ca eu să fiu informat şi să aprob o astfel de misiune.Potrivit concepţiei de la acea dată, acest regiment trebuia să asigure pazafrontierei, la centrul dispozitivului de apărare.Eu am aflat de plecarea regimentului şi de faptul că a lăsat un sector de frontieră nepăzit, doar în data de 24 decembrie (….) Am dat dispoziţie să se verifice modul în care s-a executat deplasarea, dar nu am mai aflat rezultatul cercetărilor, deoarece am fost chemat la Bucureşti de generalul Militaru Nicolae. Am fost apelat telefonic degeneralul Militaru, la acel moment ministru al apărării. Cu această ocazie am aflat că fusesem înlocuit cucolonelul Rotaru , care a fost adus dinrezervă degeneralul Militaru. M-am deplasat la Bucureşti fără să predau comanda unităţii.Aici am fost introdus într-o şedinţă unde mi s-a cerut să plec la studii la Moscova, însă am refuzat.”

La rândul său, generalul Militaru Nicolae,ministru al apărării în fapt începând cu data de23 decembrie 1989, Comisia Senatorială, dos.243-J.I.4, Stenogramanr.2 din 23 septembrie 1993 a spus : „În legătură cu deschiderea graniţelor, să ştiţi că nu a dat nimeni ordin să se deschidă graniţele. Toţi cei care nu ştiudespre ce este vorba, o dau pe seama lui Roman, Iliescu şi cutare, în realitate nu a dat nimeni ordin să se deschidă graniţele. Dar cum s-a întâmplat atunci, era vraişte în toate domeniile.”Oanaliză obiectivăşi logicăa situaţiei,impune concluzia conform căreia fără un ordinsuperior, cadrele militare aflate în paza frontierei de stat nu ar fi deschis în mod benevol graniţele ţării, aşa cum a sugerat fostul ministru al apărării. Aşadar, o astfel de decizie trebuia să vină dinspre Consiliul MilitarSuperior, organism aflat în subordinea CFSN şi liderilor acestuia. Apoi, analiza stenogramei depoziţiei generalului Militaru scoate în evidenţă că acesta, fără a fi întrebat cu privire la responsabilii decizieide deschidere a frontierelor, îi aduce în discuţie, disculpându-i,pe Iliescu Ion şi Roman Petre.

FILOSOVIETISMUL NOII PUTERI

XI. Ascunderea filosovietismului noii puteri.

S-a arătat prin capitolul II al prezentei lucrări faptul că reprezentanţii noii puteri politico-militaredin decembrie 1989 au încercat în mod constant să ascundă filosovietismul componenţilor grupului complotist condus de Iliescu Ion, anterior anului 1989.Totodată, s-a argumentat că una dintremotivaţiile uciderii cuplului Ceauşescu Nicolae şi Elena a reprezentat-o ascunderea realităţii conform căreia, puterea în România a fost preluată de o grupare filosovietică, ante-constituită, formată din foşti nomenclaturişti marginalizaţi şi militari pro-sovietici,custudiile efectuate în fosta URSS, care aveau nevoie de legitimare în faţa poporului român.Cercetările efectuate au relevat încă un aspect care vine să contureze intenţia noii puteride a elimina probeleapte să devoaleze atât filosovietismul factorilor de decizie ai noii puteri, dar şi eventualele conotaţii penale ale conduiteloracestora.

Relevantă în acest sens este declaraţia de martor aparţinând numitului Lupu Vasile(sediul SPM, 19.06.2017,vol.II–Declaraţii, f.141-148), locţiitor al comandantului unităţii militare care se ocupa contrainformativ de agenţii statelor membre ale Tratatului dela Varşovia (practic, state aliate), care a prezentat situaţiade ansamblu,dar şi o situaţie specială petrecută la finalul lunii ianuarie 1990. Acesta a relatat următoarele: „Din anul 1964 şi până în anul 1989, finele lui decembrie, am fost ofiţer activ în cadrul fostului Departament al Securităţii Statului. În această perioadă, am îndeplinit diferite funcţii si sarcini de serviciu, atât în interior, cât şi în cadrul informaţiilor externe. Am revenit în ţară în anul 1980 şi de atunci şi până la finele anului 1988 am îndeplinit doar sarcini de serviciu în cadrul U.M. 0195 (….) În luna octombrie 1988, am fost numit locţiitor al şefului U.M. 0110 care avea ca activitate protecţia contrainformativă cu privire la ţările socialiste, respectiv cele cuprinse în pactul de la Varşovia(….) Şeful acestei unităţi era gl. Victor Neculicioiu. În afara de mine, exista al 2-lea locţiitor în persoana col. Ionescu Vasile. Amândoi împărţeam sarcinile specifice ale structurilor din subordine. Evident,între ţările socialiste se afla şi fosta Uniune Sovietică şi fără a putea spune că acordam o atenţie deosebită, exista o anumită structură care se ocupa cu protecţia contrainformativă pe această relaţie(….)

Această structură îmi revenea mie în subordine, ca locţiitor. Şeful acestei structuri era col. B.G., în prezent decedat (….) După intervenţia sovietică în Cehoslovacia in anul 1968 şi poziţiile repetate, în contradictoriu, pe care le afişa N. Ceauşescu în legătură cu politica internaţională exprimată de U.R.S.S., relaţiile întreţările noastre, au căpătat o anumită încordare care s-a resimţit şi în sfera serviciilor de inteligenţă. Mai mult, după vizita preşedintelui american Nixon si entuziasmul lumii occidentale faţă de poziţia lui N. Ceauşescu, atitudinea sovieticilor a devenit mai aspră, repercutându-se de multe ori în sancţiuni aparente în domeniul economic, mă refer aici la livrările de petrol şi gaze (….) Categoric că multe din datele ce se referă la relaţiile între serviciile româneşti şi cele sovietice erau de apanajul structurii de informaţii a fostului D.S.S., iar noi eram o structură de contrainformaţii, de aceea mă voi referi în continuare mai mult la modul în care am perceput din punctul nostru de vedere cele întâmplate(….)

CEL MAI ACTIV SERVICIU DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI ERA GRU

Categoric, N. Ceauşescu devenise un personaj incomod în comparaţie cu şefii celorlalte state socialiste şi a existat o preocupare din partea sovieticilor pentru înlăturarea acestuia, fără o schimbare de regim (….) De altfel, în anul 1985, Gorbaciov insufla un mod de lucru diferit conducătorilor ţărilor socialiste ce implica conceptele de perestroika şi glasnost, principii respinse în mod categoric de către Nicolae Ceauşescu(….)

Cel mai activ serviciu pe teritoriul României ce aparţinea fostei U.R.S.S. era G.R.U (….) În afară de personalul diplomatic despre care cunoşteam în mod oficial că poate avea şi alte preocupări, neconforme statutului pe care îl aveau, cunoşteam despre faptul că în ţară lucrau şi mulţi specialişti sovietici în obiective economice în care se implementa tehnica sovietică şi era necesarăprezenţa acestora (….) În afară de aportul lor profesional în acele obiective, noi eram atenţi la preocupările acestora în afara serviciului(….)În afara acestora, trebuie să luăm în calcul şi cetăţenii români care au efectuat studii în Uniunea Sovietică şi care, sub o formă sau alta, au înţeles să rămână într-o anumită dependenţă, fie şi emoţională, faţă de respectiva ţară (….) Aşadar, apropiindu-ne de momentul evenimentelor din decembrie 1989, consider că, în România existau atât specialişti sovietici la posturi, cât şi numeroşi autohtoni care puteau fi folosiţi înanumite situaţii pe care le-ar fi creat G.R.U (….) După fuga lui Ceauşescu, fostul D.S.S. a fost subordonat M.Ap.N. şi au fost luate o seamă de măsuri organizatorice care au condus practic la încetarea activităţii noastre(….)

ATAȘAMENTUL GENERALULUI MILITARU FAȚĂ DE GRU

Acest serviciu şi-a recăpătat unele atribuţii, abia târziu în anul 1990, după înfiinţarea S.R.I.(….) Structura noastră a fost preluatăimediat, după 22 dec. 1989, de MApN, sub comanda amiralului Ştefan Dinu. Primul care a preluat conducerea unităţilor din D.S.S., a fost gl. Logofătu, la acea dată locţiitor al şefului Statului Major General din MApN. Din datele pe care le ştiam, cunoşteam că gl. Logofătu s-a aflat în atenţia Serviciului de contrainformaţii militare, în legătură cu o anumită apropiere de G.R.U. Numirea lui ne-a surprins şi pe noi şi nu ne-am explicat-o suficient. (….) Am fost surprinşi şi de numirea gl. Militaru, ca ministru al apărării, începând cu 23.12.1989. Ştiam că trecerea sa în rezervă, cu câţiva ani în urmă, se datorase şi faptului că, inclusiv serviciul nostru demonstrase un anumit ataşament al acestuia faţă de G.R.U. Atât el, cât şi gl. Kostyal, au format obiectul acţiunii “Corbii”, materializat într-un documentar complex. (….) De altfel, gl. Militaru a numit la scurt timp ca şef al Statului Major General pe gl. Vasile Ionel şi un mare număr de ofiţeri cu grad de general, aflaţi în rezervă. În situaţia dată, în care noi am fost lipsiţi de comunicaţiile speciale, iar tehnica se afla sub supravegherea directă a armatei, am acceptat subordonarea faţă de M.Ap.N., dar în acelaşi timp nu am mai desfăşurat activităţile de supraveghere conform atribuţiilor anterioare. Deaceea, nu am putut obţine şi nici produce informaţiile ce ar fi vizat o serie deaspecte cercetate chiarîn dosarul de faţă.(….)

După 22 dec. 1989, am rămas pe funcţie şi am lucrat astfel, inclusiv după constituirea S.R.I.,până în anul 2001, când m-am pensionat. (….) Începând cu data de 09.01.1990, şeful U.M. 0110, gl. Neculicioiu a fost trecut în rezervă, iar eu am preluat comanda. Îmi amintesc că înmomentul în care în 22 dec. 1989 am luat cunoştinţă de fuga lui Ceauşescu, din ordinul şefului s-a dispus distrugerea arhivei şi în special a informaţiilor privind pe ofiţerii activi. A fost o operaţiune dificilă, întrucât nu dispuneam de un crematoriu şi nu am reuşit, ca doar prin incendiere, să distrugem materialele existente, de aceea, s-a folosit şi apa, transformând astfel hârtia într-o masă amorfă. Se aplica de fapt un ordin existent în organizarea structurii noastre pentru preîntâmpinarea intrării materialelor în mâini neautorizate.

VIRGIL MĂGUREANU ȘI MICROFILMELE SECRETE

Mai mult, gl. Neculicioiu a ordonat salvarea unui număr de circa 50-75 role ce conţineau microfilme ale unor materiale operative importante şi astfel, în cabinetul său de lucru a fost chemat un maistru militar, tehnician, care a practicat un orificiu în tavanul fals al încăperii şi in care au fost introduse aceste microfilme. Tot tehnicianul a reparat locul respectiv, iar secretul acestei operaţiuni era cunoscut doar de Neculicioiu, de mine, de celalalt locţiitor –Vasile Ionescu şide către tehnician.(….) După preluarea structurii noastre de către MApN, eu, rămas la comandă, i-am raportat viceamiralului Dinu Ştefan, de existenţaacelor microfilme, însănu am primit vreun ordin anumeşi lucrurile au rămas aşa.(….) Către sfârşitul lunii ianuarie, posibil 24-27, mă aflam la serviciu când am fost sunat de viceamiralul Dinu Ştefan care m-a înştiinţat că va veni unconsilier al preşedintelui C.F.S.N. pentru a se interesa de acea problemă ştiută numai de noi, cu referire la microfilme.(….)

În aceeaşi zi, a venit Virgil Măgureanu, în calitate de consilier şi col. Mihai Stan pe care îl cunoşteam ca fiind ofiţer operativ la serviciul D al fostului D.S.S., aflat şi acum în activitate în noua structură. Cei doi mi-au spus că au cunoştinţă despre microfilme şi mi-au cerut să le predau. M-am conformat, l-am chemat pe acelaşi maistru militar,căruia nu-i mai reţin numele, a fost desfăcut tavanul fals în locul în care se operase, au fost scoase microfilmele şi predate celor doi, în baza unui proces-verbal întocmit în 2 exemplare, semnat de mine şi de cei doi, un exemplar al acestuia rămânând la sediul nostru, dar nu mai cunosc unde se află.(….) Microfilmele erau numerotate şi aşa au fost consemnate, fără vreo referire la conţinut. Nu-mi amintesc exact numărul lor, însă estimez între 55-75.(….) Nu cunosc ce s-a întâmplat cu acestea, dar am înţeles că au fost predat la Centrul de Informare şi Documentare al fostului D.S.S., subunitate care activa în continuare”.

MICROFILMELE LUATE DE MĂGUREANU AR FI AJUNS LA MOSCOVA

La rândul său, martorul Stan Mihai(sediul SPM, 12.07.2017-vol.II–Declaraţii, f.166-170) a spus: „În decembrie 1989, am lucrat ca redactor la publicaţia MI „În slujba patriei” (…) L-am cunoscut pe Virgil Măgureanu încă din anul 1982 (…) La începutul anului 1990 acesta mi-a propus să-i devin consilier(…) Am aflat că la sediul fostei UM 0110, unde era comandant generalul Neculicioiu, a fost luată măsura protejării unor date şi informaţii, în sensul microfilmării lor şi ascunderii într-o nişă confecţionată la nivelul plafonului. Acest lucru s-ar fi petrecut pe fondul fugii lui Nicolae Ceauşescu şi a temerii că datele vor putea intra în posesia unor persoane interesate şi neautorizate. L-am informat imediat pe Virgil Măgureanu, care s-a arătat interesat şi a dispus ca în aceeaşi zi să mergem la adresa menţionată. În consecinţă, ne-am deplasat cu un autoturism la imobilul în care funcţionase UM 0110, unde am fost întâmpinaţi de col. Lupu Vasile, care asigura comanda. Acesta a confirmat informaţiile pe care le avea, a fost cooperant şi a chemat doi subordonaţi care au spart zona plafonului indicată şi de acolo au scos mai multe casete video, dar şi diapozitive.

În acel moment Virgil Măgureanu mi-a spus că sunt liber şi, deşi mi-am manifestat intenţia de a rămâne, a insistat să plec. În aceste împrejurări nu am putut cunoaşte conţinutul acelor microfilme. În ziua următoare, am încercat să reiau discuţia cu Virgil Măgureanu pe tema microfilmelor, însă am fost repezit de acesta, în sensul că nu era treaba mea. Bănuiesc faptul că, în acest moment microfilmele se află la Moscova, deoarece ştiu că ulterior Virgil Măgureanu a făcut o vizită la Moscova”.

DECLARAȚIILE LUI MĂGUREANU

Fiind chestionat despre acest subiect, Măgureanu Virgil a recunoscut ca adevărată relatarea anterioară şi a precizat: „Îmi amintesc că în prima parte a anului1990, însă nu pot preciza exact dacă înainte sau după înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii, am primit o informaţie de la ofiţerul Mihai Stan, locotenent colonel în cadrul fostei securităţi, la serviciul D (dezinformare) care lucra împreună cu mine în vederea formării noilor structuri, cu privire la faptul că putem recupera unele materiale întocmite de vechea securitate. Nu mi-a spus de unde deţine informaţia, nici nu m-a interesat, dar rezulta că într-o clădire, aflată în strada Roma din Bucureşti, în biroul fostului şef al acelei structuri s-ar afla zidite în tavanul camerei o serie de documente. Am plecat împreună cu Mihai Stan la adresa respectivă unde am fost întâmpinaţi de către lt.col. Lupu Vasile care ne-a informat că ştie despre scopul viziteişi ne va acorda întregul sprijin. Aşa am aflat că aici a funcţionat sediul fostei U.M. 0110, unitate subordonată D.S.S.şi care avea ca atribuţii combaterea spionajului în ţara noastră din partea unor agenţi care aparţineau ţărilor socialiste, deci din Pactul de la Varşovia, cu atenţie deosebită acordat spaţiului sovietic. Aşadar, era o activitate de contrainformaţii.(….)

Lt.col. Lupu Vasile ne-a condus în biroul fostului şef al acestei unităţi, gl. Neculicioiu şi a apelat la ajutorul unui subordonat care adislocat o porţiunedin tavanul falsal încăperii, în locul cunoscut numai de ei şi din spaţiul creat a recuperat mai multe casete. Nu pot şti dacă erau numai audio sau şi video, însă sunt de acord cu menţiunea făcută de lt.col. (în prezent general în rezervă) Lupu Vasile, conform cărora s-ar fi găsit circa 75 de casete. S-a întocmit un proces-verbal în 2 exemplare prin care noiam confirmat preluarea casetelor şi consider că unul din exemplare a fost lăsat col. Lupu.(….)

Bunurile găsite au fost predate structurilor de linie din cadrul organismului care se ocupa în continuare de securitatea naţională, iar procesul-verbal, l-am predat secretariatului instituţiei la care lucram. Nu am fot niciodată interesat de conţinutul acelor casete care reprezentau înregistrări încazurile operative instrumentate de către ofiţerii UM 0110, astfel încât nu pot da detalii despre conţinutul lor.(….)De bună seamă, l-am informat imediat pe preşedinteleCFSN, Ion Iliescu care a fost de acord cu măsurile luate, însă nu a manifestat vreun interes pentru conţinutul casetelor.(….)Întrucât nu am cunoscut vreodată conţinutul lor, nu mă pot pronunţa dacă aici se regăsea şi materialul probator al atât de mult mediatizatului dosar „Corbii”.”(declaraţie de martor, sediul SPM, 24.05.2017-vol.II-Declaraţii, f.88-105).

Despre o altă situaţie asemănătoare, privind recuperarea unor probe compromiţătoare, gl.col. (r) Militaru Nicolaea declarat în faţa Comisiei Senatoriale, dosar nr. 237/J.I.4(Stenograma nr.2 din 23 septembrie 1993) următoarele: „După ce am fost instalat, a venit în birou un civilcu un geamantan în mână , a spus că este maiorul Dobre Viorelşi că a venit să prezinte nişte documente. A deschis geamantanulcare era plin cu registre cu convorbiri. Acolo am văzut că mie mi se spunea „ Milică” (….)

L-am întrebat dacă nu are şi înregistrările şi mi-a spus că dacă-i dau o maşină îmi aduceşi înregistrările, pe care le-a adus şi ştiu că Ionel s-a ocupat de această treabă (generalulVasile Ionel, colaborator al serviciilor deinformaţii sovietice, numit de Iliescu Ionimediat după Revoluţieîn funcţia deŞef al MStMal Armatei). Mai târziu, se pare că Brucan şi-a luat şi el dosarul”.(pentru fapta sa, mr.Dobre Viorel, ofiţer de securitate în acel moment, a fost păstrat ulterior, ca recompensă,în noua structură înfiinţată în anul 1990 –SRI). Prin raportare la cele menţionate, se constată încă odată preocuparea constantă a reprezentanţilor noii puteri politico-militare de a acţiona în sensulascunderii diverselor colaborări anterioare cu structurile de informaţii alefostei URSS. Mai trebuie menţionat că în cursul lunii ianuarie 1990, cadrele fostuluiDSS erau încă subordonate MApN, principalulserviciu de informaţii al ţării -SRI, fiind înfiinţat la 26 martie1990. În intervalul decembrie 1989 –martie 1990, cadrele fostuluiDSS s-a aflat în subordinea lui Voiculescu Voican Gelu, iar întreaga arhivăafostului DSS a fost preluată de MaPN.