Procesul Dragnea vs PSD / Cererea depusă în instanţă invocă chiar posibilitatea dizolvării partidului pentru condamnarea cere două angajate DGASPC care au lucrat în realitate la PSD Teleorman

Procesul Dragnea vs PSD / Cererea depusă în instanţă invocă chiar posibilitatea dizolvării partidului pentru condamnarea  cere două angajate DGASPC care au lucrat în realitate la PSD Teleorman
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Informaţii bombă din cererea depusă în instanţă de Liviu Dragnea, prin intermediul avocaţilor, împotriva PSD prin care s-a blocat validarea noii conduceri a PSD. În conţinut cererii se motivează că, având că vedere că cele două angajate DGASPC care au lucrat în realitate la PSD Teleorman au comis fapte de fraudă, activitatea organizaţiei judeţene a fost ilicită în perioada 2006-2012, ceea ce duce, potrivit legii, la dizolvarea acesteia, scrie mainnews.ro.

În solicitare se mai arată că la votarea modificărilor de statut din 29 iulie au participat inclusiv reprezentanţi ai PSD Teleorman şi, astfel, Liviu Dragnea susţine că PSD şi-a însuşit actul ilegal comis de organizaţia Teleorman, ceea ce ar putea duce chiar la dizolvarea întregii formaţiuni, arată sursa menţionată.

„În ipoteza în care ar rămâne această calificare juridică de fapte de corupție dată în dosarul 2401/1/2018 la data de 27.05.2019, activitatea celor două salariate Botorogeanu Adriana și respectiv Stoica Anisa, care în prealabil încheiaseră cu persoana juridică de drept public DGASPC Teleorman contract individual de muncă în conformitate cu codul muncii, cu exprimarea în prealabil a consimțământului, creează ipotezele în care inclusiv organizația de partid PSD Teleorman care reprezintă partidul politic însuși la nivel local a cauzat o pierdere altei părți, în sensul definiției de fraudă pe care a avut-o în vedere instanța națională când a pronunțat decizia nr 142/27.05.2019”, se arata in documentul înaintat de Liviu Dragnea instanţei și citat de mainnews.ro.

Fostul lider PSD spune că instanța a decis că activitatea celor două a cauzat pierderi DGASPC, iar acest fapt duce la concluzia că „fie organizația de partid PSD Teleorman trebuie dizolvată și dizolvarea constituie modificare de statut și trebuie comunicată Tribunalului București (..), fie, în situaţia în care partidul PSD central nu a procedat în maniera acesta, și în data de 29 iulie 2019 au participat inclusiv reprezentanți din cadrul organizației de partid PSD Teleorman la votarea modificărilor la statut, suntem în ipoteza juridică în care conduita PSD Central echivalează cu însușirea actului ilegal comis de organizația PSD Teleorman in intervalul 7.07.2006- 18.12.2012, ceea ce duce chiar la dizolvarea partidului politic PSD însuși”.

Judecătorii se pronunță vineri pe cererea depusă în intanţă de Liviu Dragnea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`