După negocieri dure care s-au purtat până după miezul nopţii, specialiştii din cadrul Ministerului Educaţiei şi cel al Sănătăţii au venit doar cu un draft al ordinului comun pentru reluarea activiţăii din şcoli. Draft-ul urmează să fie prezentat de Sorin Cîmpeanu către toate inspectoratele şcolare. Printre principalele măsuri prezentate în acest draft, se numără distanţarea fizica, obligativitatea respectării măsurilor de siguranţă, dar şi posibilitatea ca anumiţi profesori sau elevi să poată lucra de acasă, indiferent de rata de incidenţă din localităţile în care au unităţile şcolare.
Draftul ordinului comun cuprinde cele trei scenarii pe baza cărora ar urma să se desfășoare cursurile în funcție de situația epidemiologică din fiecare localitate în parte.
Astfel, scenariul 1 presupune ”participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicare tuturor normelor de protecţie”, acolo unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori.
Scenariul 2 implică ”participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie” și ”participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu”. Acest scenariu este valabil pentru localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1/1000 dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori.
Iar scenariul 3 este cel în care participă zilnic la cursuri toți preșcolarii și elevii din învățământul primar, în timp ce elevii din celelalte clase/ani de studiu învață online. Acest scenariu se aplică în localitățile în care incidența cazurilor de coronavirus este mai mare de 3/1.000 locuitori.
”Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască în permanență, atunci când se află în incinta unităţii de învăţământ”, este o altă prevedere din documentul aflat încă în lucru.
Pe lângă aceste scenarii draft-ul ordinului comun dintre Ministerul Sănătăţii şi cel al Educaţiei mai prevede şi măsurile de distanţare care vor fi luate în şcoli.
”Pentru pregătirea unităților de învățământ/instituțiilor conexe/instituțiilor de învățământ, conducerile acestora au în vedere următoarele aspecte:
a) organizarea și întreținerea spaţiilor astfel încât să se asigure distanțarea de 1 metru. In situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maxim posibilă, inclusiv prin amplasarea optima a mobilierului scolar;
b) stabilirea circuitelor funcţionale;
c) organizarea spaţiilor de recreere;
d) evaluarea necesarului de resurse umane;
e) asigurarea materialelor de curăţenie, igienă şi dezinfecţie;
f) asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecţie pentru elevi/studenți şi personal”, se mai arată în documentul citat.
De asemenea, ordinul prevede că sălile de curs vor fi aerisite timp de 30 de minute, înainte de ore, dar și în pauzele care vor fi de zece minute.
Totodată, potrivit documentului, profesorii care au boli cronice vor putea să îşi ţină orele în continuare de acasă, dacă aşa îşi doresc. La fel vor putea face şi elevii care se află în grupele de risc sau care au acasă rude aflate în aceste categorii.
Un alt aspect important care apare în document se referă la posibilitatea suspendării cursurilor, în momentul în care apare un caz confirmat într-o grupa de învațământ preșcolar sau primar, sau două cazuri confirmate în rândul claselor gimnaziale, liceale sau profesionale.