Dozele de vaccin antigripal nu se mai găsesc în farmacii. ”Nu este târziu pentru vaccinare nici în decembrie”

Dozele de vaccin antigripal nu se mai găsesc în farmacii. ''Nu este târziu pentru vaccinare nici în decembrie''

Vaccinul antigripal este din ce mai greu de găsit în farmaciiledin România, de la începutul lunii octombrie.

Prima tranșă a ajuns la începutul lunii septembrie, însă stocul a fost epuizat, potrivit Hotnews.

Ministerul Sănătății a cumpărat trei milioane de doze pentru categoriile vulnerabile, care au risc mare de îmbolnăvire, însă nu se știe când vor ajunge următoarele doze.

Medicii spun căvaccinarea celor care necesităo singură doză de vaccin antigripal ar ajunge după 15 octombrie, potrivit recomandărilor internaționale.

„Vaccinarea la persoanele care au nevoie de o singură doză de vaccin trebuie să înceapă, conform recomandărilor internaționale, după 15 octombrie. La 15 septembrie începe campania de vaccinare doar pentru copiii care au nevoie de două doze, ca să aibă timp să facă și cea de a doua doză. Nu este deloc târziu pentru vaccinare, oportun este ca oamenii să se vaccineze după 15 octombrie și pe toată durata lunii noiembrie, și nici în decembrie nu este târziu, câtă vreme vârfurile epidemice sunt întâlnite în lunile februarie-martie”, spune Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei, potrivit Libertatea.

Câte doze de vaccin antigripal au fost aduse

Aproape 500.000 de doze de vaccin gripal, distribuit gratuit de Ministerul Sănătății categoriilor cu risc de îmbolnăvire, ar trebui să ajungă după 15octombriede către furnizor direcțiilor de sănătate publică din țară.

Dozele de vaccin vor fi direcționate către cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc de îmbolnăvire.

Potrivit recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate persoanele vârsnice, care au peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi femeile însărcinate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:41 - România ia cel mai scump împrumut din ultimul an și jumătate. Până de curând cele mai mari dobânzi le avea Ungaria
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul
23:59 - De luni, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor. Ce creștere vor înregistra veniturile seniorilor din ianuarie 2025