Documentarul „Colectiv”, coproducţie România-Luxemburg, regizat de Alexander Nanau a fost primit două nominalizări la premiile Oscar. Filmul a fost selectat la categoriile „Cel mai bun lungmetraj documentar” şi „Cel mai bun lungmetraj internaţional”.
Documentarul este o cronică a primului an de după tragedia care a avut loc pe 30 octombrie 2015 în clubul din București, soldată cu moartea a 64 de tineri. Este un documentar observațional care urmăreşte autorităţi şi jurnalişti în căutarea adevărului despre ceea ce s-a întâmplat în clubul Colectiv.
”Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuale”, după cum se menționează în descrierea lungmetrajului.
Documentarula avut premiera în 2019, la Festivalul de Film de la Veneţia.
Până acum filmul „Colectiv” a fost recompensat cu premiile pentru cel mai bun documentar la festivaluri intenaționale precum „Hamptons International Film Festival”- SUA, „Docville”- Belgia, „DocAviv Film Festival”- Israel sau „Zurich Film Festival”- Elveţia.
La secțiunea ”cel mai bun lungmetraj documentar”, au mai fost nominalizate producțiile „Crip Camp”, „The Mole Agent”, „My Octopus Teacher” şi „Time”.
În timp ce la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional”, au mai primit nominalizări „Another Round” (Danemarca), „Better Days” (Hong Kong), „The Man Who Sold His Skin” (Tunisia) şi „Quo Vadis, Aida?”(Bosnia şi Herţegovina, coproducţie cu participare românească).
Ceremonia de decernare a premiilor Oscar este programată pentru data de 25 aprilie și va avea loc la Los Angeles.
Lista completă a nominalizărilor la Oscar 2021 poate fi consultată AICI
Pe 9 martie, documentarul ”Colectiv” a fost nominalizat și la premiile BAFTA, marcând și de această dată o premieră.
Collective – Official Trailer
Documentarul „Colectiv”, primul film românesc nominalizat la Oscar