Dinu Pescariu o îngroapă pe Ecaterina Andronescu în dosarul "Cutezătorii": "Nu poate să nege că ne-am întâlnit și am discutat" (VIDEO)

Dinu Pescariu o îngroapă pe Ecaterina Andronescu în dosarul "Cutezătorii": "Nu poate să nege că ne-am întâlnit și am discutat" (VIDEO)

Prezent la Curtea Supremă unde se judecă contestația privind controlul judiciar din dosarul Microsoft 3, Dinu Pescariu a ținut să contrazică tot ce a spus Ecaterina Andronescu în legătură cu dosarul "Cutezătorii", unde fostul ministru a Educației a fost audiată ca martor.

"Mă miră treaba asta, pentru că noi ne-am întâlnit și în 2001 când am semnat primul contract și în 2009 când am discutat despre prelungirea celui de-al doilea contract. E drept, dânsa fiind ministru probabil că avea lucruri mult mai importante pe cap și să poată ca anumite lucruri să treacă pe planul doi. Cu siguranță nu poate să nege că ne-am întâlnit și discutat. Cu siguranță au fost (nr. alte persoane de față)", a răspuns Dinu Pescariu, când a fost întrebat despre declarația lui Andronescu că nu s-a văzut niciodată cu el.

Omul de afaceri a mai precizat și că el crede că Andronescu a fost de acord cu prelungirea contractului pentru administarea de către Pescariu a bazei sportive Cutezătorii și că ar trebui ca fosta ministră să fie mândra de asta pentru că, spune el, baza a fost transformată dintr-o paragină în ceva modern.

Dinu Pescaria o îngroapă pe Ecaterina Andronescu în dosarul "Cutezătorii": "Nu poate să nege că ne-am întâlnit și am discutat"

#DIRECT_ONE_0imyek#

În dosarul "Cutezătorii", Dinu Pescariu a fost pus sub urmărire penală pentru instigare la abuz în serviciu, în timp ce Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Educației, este cercatat pentru abuz în serviciu.

"În anul 2009, a fost semnat Actul adițional nr. 16832/23.06.2009 la un contract de locațiune (împrumut) încheiat cu Fundația „Dinu Pescariu”. Acest act adițional a fost semnat din partea Ministerului Educației Naționale de către secretarul de stat Costoiu Mihnea Cosmin, iar din partea Fundației „Dinu Pescariu” de către Pescariu Dinu Mihail, fără respectarea prevederilor legale și fără vreun aviz de la Direcția Juridică din cadrul Ministerului Educației.

Actul adițional a fost încheiat în condițiile în care contractul inițial (încheiat în 2004 de RA APPS cu Fundația ”Dinu Pescariu”) se afla în curs de reziliere. Acțiunea în instanță fusese inițiată (în anul 2005) de Ministerul Educației Naționale care devenise administrator al Bazei „Cutezătorii”.

Așadar, reiese că, în condițiile în care Ministerul Educației Naționale intentase proces Fundației „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care se afla în curs de judecată, același minister, prin secretarul de stat Costoiu Mihnea Cosmin, a încheiat ulterior un act adițional la contractul pe care îl atacase în instanță. Situația creată prin semnarea actului adițional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educației solicitase încetarea contractului de locațiune", au transmis procurorii DNA.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`