DIICOT explică redeschiderea dosarului ”10 August”: Procurorul de caz nici măcar nu a chemat la audieri șefii Jandameriei sau vreo victimă

DIICOT explică redeschiderea dosarului ”10 August”: Procurorul de caz nici măcar nu a chemat la audieri șefii Jandameriei sau vreo victimă
Foto: Inquam Photos / George Călin

Procurorul DIICOT Doru Stoica, cel care a clasat acuzațiile aduse șefilor Jandarmeriei în dosarul ”10 August”, nu i-a citat pe aceștia, nu a audiat vreo victimă sau vreun martor și nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar, se arată în ordonanța prin care procurorul-şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial soluţia de clasare. A fost redeschisă, astfel, urmărirea penală în cazul colonelului Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorului Laurenţiu Cazan, colonelului Cătălin Sindile şi fostului secretar de stat Mihai Dan Chirică.

De ce a fost redeschis dosarul ”10 August”. Argumentele DIICOT

Marți, Georgiana Hosu, procurorul-șef DIICOT, a infirmat parţial soluţia de clasare dispusă de procurorul Doru Stoica în dosarul ”10 August” și a dispus redeschiderea urmăririi penale faţă de foştii şefi din Jandarmerie: Sebastian Cucoş, Laurenţiu Cazan, Cătălin Sindile și fostul secretar de stat Mihai Dan Chirică.

În ordonanța semnată de Hosu se arată faptul că șefii Jandarmerii au fost chemați la Parchetul Militar pentru a da declarații, dar nu au vrut să se prezinte. Când dosarul a fost preluat de DIICOT, ei trebuiau citați din nou, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Nu au fost chemați nici vreun martor sau vreo persoană vătămată în timpul incidentelor din Piața Victoriei, din 10 august 2018. Singurii care au fost audiați în această speță au fost Carmen Dan, la acea vreme ministrul PSD al Internelor, Speranța Cliseru, atunci prefectul Capitalei, Aurelian Bădulescu, viceprimarul Bucureștiului, și Alin Ionel Mastan, cel care era șef al Jandarmeriei București.

Giorgiana Hosu a mai remarcat faptul că nici nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar, până ca dosarul să ajungă la DIICOT. „Relevante sunt, sub acest aspect, volumele numerele 47-87, 92, 96, 98 din dosarul numărul 18/P/2018 al Secţiei Parchetelor Militare, în care sunt consemnate plângerile şi declaraţiile persoanelor vătămate, precum şi volumele numerele 3, 5, 9-13, 16-18, 20-31, 33-42, 88, 92-95, 97, 106 din acelaşi dosar, în care sunt consemnate declaraţiile martorilor audiaţi”, arată Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit Agerpres.

DIICOT mai notează că mare parte din martorii audiați erau lucrători ai Jandarmeriei, coordonaţi de către cei patru suspecţi.

În decizia procurorului-șef al Direcției se mai arată că, deși din ordonața de clasare reiese că doar Laurențiu Cazan a coordonat acțiunile, înregistrările video aflate la dosar și declarațiile unor martori arată prezența la fața locului și a lui Ionuț Sindile, respectiv Sebastian Cucoș.

Giorgiana Hosu mai precizează că nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate.

„Cu toate că suspecţii nu au dat declaraţii, iar percheziţia terminalelor mobile nu a putut fi efectuată, nu au fost solicitate mijloace de probă de natură tehnică, respectiv obţinerea datelor de trafic şi de localizare, prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pentru a clarifica existenţa comunicărilor între suspecţi”, notează Hosu.

De asemenea, din ordonanța de clasare rezultă faptul că a fost analizată conduita șefilor din Jandarmerie după ora 23.08, când plângerile formulate și declarațiile martorilor arată clar că dispozitivele de jandarmi au folosit asupra mulţimii gazele iritant-lacrimogene încă de la ora 19.30.

Hosu face referire și la dispozițiile Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), potrivit cărora violenţele unui grup restrâns nu transformă un eveniment paşnic într-unul care nu e pașnic.

Șefa DIICOT mai susține că trebuie lămurite toate aspectele și trebuie administrate toate probele.

Georgiana Hosu a infirmat clasarea unora dintre acuzațiile aduse șefilor Jandarmeriei, în dosarul ”10 August”

Giorgiana Hosu, procurorul-șef DIICOT, a anunțat, marți, că a infirmat clasarea unora dintre acuzațiile aduse șefilor Jandarmeriei în Dosarul ”10 August”. Peste 1.000 dintre persoanele prezente atunci în Piața Victoriei au depus plângeri penale, acestea fiind apoi reunite și declinate către DIICOT.

Gheorghe Sebastian Cucoş, Laurenţiu Cazan, Cătălin Sindile și comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică sunt acum din nou acuzați de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”