De la ce dată se redeschid sălile de fitness

De la ce dată se redeschid sălile de fitness
Foto: Unsplash.com

Momentul mult așteptat se apropie. După 3 luni în care românii și-au făcut exercițiile în casă sau deloc, sălile de fitness își așteaptă din nou abonații la mișcare.

Sălile de fitness și culturism se redeschid de la data de 15 iunie. Gabriel Tonecean, președintele Federației Române de Fitness și Culturism a făcut anunțul săptămâna trecută.

Accesul în sălile de fitness se va face în baza unor reguli stricte, intens comentate pe rețelele sociale. Printre acestea, se numără:

– accesul în sală să se facă doar cu programare prealabilă;

– distanța între sportivi să fie de 4 metri pătrați;

– aparatele de aer condiționat vor fi folosite, însă va fi necesară curățarea filtrelor;

– se recomandă și aerisirea naturală;

– va fi permisă folosirea supravegheată a vestiarelor;

– nu va fi permisă folosirea dușurilor;

– în timpul antrenamentului se va lăsa un aparat liber, între două aparate folosite.

Lista finală a regulilor pentru sălile de fitness, comunicată pe data de 10 iunie

Potrivit oficialului Federației Române de Fitness și Culturism, până la data de 10 iunie se va face publică lista finală a măsurilor de siguranță, care vor trebui respectate în interiorul sălilor.

„Mă bucur să văd atâția iubitori ai sportului nerăbdători să poată să facă mișcare din nou . Am citit fiecare dintre părerile voastre referitoare la setul de măsuri de siguranță propuse pentru redeschiderea sălilor de fitness.

Toate părerile constructive pe care mi le-ați prezentat vor putea fi luate în discuție în data de 10 Iunie, la următoarea întâlnire cu autoritățile guvernamentale, pentru a finaliza acest set de măsuri de siguranță.

Acum, că am intrat pe ultima sută de metri, va trebui să fim atenți cu deciziile pe care le luăm! Îmi doresc ca redeschiderea sălilor de fitness să reprezinte un pas înainte și nu o decizie care să cauzeze mai multe focare de infecție”, a declarat Gabriel Toncean pe pagina sa de Facebook.

Liga 1 revine din 13 iunie

Și fotbalul intern va reveni de la jumătatea aceastei luni. Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a făcut anunțulla Digi 24.

„Va fi un sistem foarte complex de reguli sportive și medicale pentru această competiție. Testarea pentru COVID se va face pentru echipe și pentru toți cei care participă cu 2-3 zile înainte de meci, la fel și pentru ceilalți oficiali, pentru arbitri, pentru delegați, observatori.

Din păcate, în faza incipientă, competițiile în România vor fi fără public. Dacă lucrurile evoluează în sens pozitiv, probabil că vom ajunge și în acel moment”, a declarat Stroe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`