Darius Vâlcov, arestat la domiciliu în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție. Decizia nu este definitivă

Darius Vâlcov, arestat la domiciliu în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție. Decizia nu este definitivă
Foto: B1 TV

Judecătorii de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât joi că fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, poate fi arestat la domiciliu, informează B1 TV.

Decizia nu este definitivă, dar este executorie. Astfel, procurorii DNA pot contesta decizia. Mandatul intră în vigoare imediat după încheierea actelor și este valabilă până pe 24 aprilie, inclusiv.

În toată acestă perioadă, Darius Vâlcov are și o serie de obligații pe care trebuie să le respecte cu strictețe pentru că altfel ar putea să ajungă după gratii. Astfel, fostul ministru nu poate lua legătura cu ceilalți martori și inculpați din dosar, trebuie să se prezinte la instanță sau la DNA de fiecare dată când va fi chemat. Autoritatea de supraveghere este Poliția orașului Slatina.

Procurorii DNA îl acuză pe Darius Vâlcov de trafic de influenţă, după ce el ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

În acelaşi dosar, DNA a cerut Senatului un nou aviz, marţi, pentru arestarea lui Vâlcov, acesta fiind suspectat şi că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, printre care trei lingouri de aur, un tablou inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`