Cum te înscrii în programul „Casa Eficientă Energetic”. Află toți pașii necesari

Cum te înscrii în programul „Casa Eficientă Energetic”. Află toți pașii necesari

Românii vor putea accesa fonduri pentru a-și eficientiza locuințele din punct de vedere energetic.

Prin programul „Casa Eficientă Energetic 2020”, proprietarii de case vor beneficia de până la 15.000 de euro din partea statului, una din cele mai mari prime energetice din Europa,pentru sisteme de încălzire, iluminare și izolație termică(panouri solare termice, cazane cu condensare, pompe de căldură, ferestre izolante sausurse de iluminat cu LED, centrale pe peleţi).

Programul are multe avantaje, printre care și reducerea la jumătate a facturilor la energie.

Cecondiții trebuiesăîndeplinească cei care vor să acceseze fondurileCasa Eficientă Energetic 2020

Fiecare proprietar decasă care îșidorește să intre în posesia banilor trebuie să depună online:

– un proiect

– un certificat de eficienţă energetică

– un audit prin care sădemonstreze cădupă investiție,casa va fi mai eficientă şi, va urcacel puțin oclasă pe scaraeficienţeienergetice

– să completeze o cerere,

– o copiede buletin,

– actul de proprietate alcasei

Pașii pentru înscrierea în programul „Casa Eficientă Energetic”

1.ÎNSCRIERE ONLINE

La înscrierea online, persoanele vor completa și suma solicitată, pe baza unui Certificat de Performanță Energetică (CPE) şi a raportului de audit energetic al clădirii. Acestea nu trebuie să fie mai vechi de 6 luni la data înscrierii în aplicația informatică. Înscrierea se va finaliza atunci când se primește un mesaj de confirmare cu un cod unic de înregistrare.

2. DEPUNEREA DOSARULUI

Administrația Fondului pentru Mediu va publica pe internet lista tuturor celor care s-au înscris în aplicația informatică. După afișarea listei, până la 15 zile se va transmite dosarul de finanțare, la sediul AFM.

3. ANALIZA DOSARELOR

După analiza dosarelor, persoanele vor putea afla de pe pagina de internet a Autorităţii dacă au fost selectate pentru a accesa aceste fonduri

4. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE FINANȚARE

Pentru încheierea contractului de finanţare, persoanele vor avea la dispoziție 60 de zile calendaristice, de la publicarea anunţului pe pagina de internet a Autorităţii cu data de la care se pot semna contractele.

5. IMPLEMENTAREA PROIECTULUI

După intrarea în vigoare a contractului, lucrările trebuie terminate în maxim 18 luni, termen în care depuneți cererea de decontare

6. DECONTAREA

La final, se vor depune documentele care dovedesc faptul că, în urma implementării proiectului, a fost atins gradul de performanță energetică a casei conform celor declarate prin cererea de finanțare.

Ministrul Mediului a declarat că bugetul este de 429 de milioane de lei și va putea să asigure fonduri pentru6000-8000 de beneficiari.

Proiectul a fost gândit în așa fel încât la el să poată apela și instituțiile publice, pentru care s-a stabilit un buget separat de 384 de milioane de lei.

Casa Eficientă Energetic, o continuare a proiectuluiCasa Verde Fotovoltaice

Casa Eficientă Energetic 2020 vine după ce un alt program similar tot al Administraţiei Fondului pentru Mediu, numit Casa Verde Fotovoltaiceși anunțat la mijlocul anului 2018 a eșuat.

Potrivit Greenpeace,nici măcar un cetăţean nu a reușit săindependent energetic, până la începutul anului nefiind instalat încă nici măcar un sistem fotovoltaic.

25.000 de româniau făcut demersuri pentru aobţine finanţare, însă proiectul s-a împotmolit din întârzierilor apărute în cadrul instituției: oamenii au aşteaptat aproape 2 ani ca să primescă finanţarea.

„Casa Verde Fotovoltaice” susținea achiziționarea și instalareasistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)