Criminalul din Onești, primele imagini din spital. Ce se întâmplă cu Ghoerghe Moroșanu, după ce a fost transferat la Spitalul Județean Bacău (VIDEO)

Criminalul din Onești, primele imagini din spital. Ce se întâmplă cu Ghoerghe Moroșanu, după ce a fost transferat la Spitalul Județean Bacău (VIDEO)
FOTO: captură YouTube

Joi, au apărut pe rețelele sociale primele imagini cu criminalul din Onești, pe targă, în timpul transferului de la Spitalul din localitate la Spitalul Județean Bacău. În cursul zilei de miercuri, starea de sănătate a bărbatului s-ar fi agravat, motiv pentru care a fost necesar transferul la SJU Bacău.

Reamintim că bărbatul a ucis doi electrician, în apartamentul său din localitate, după ce i-a sechestrat preț de câteva ore pe balconul locuinței.Soția bărbatului care a sechestrat și ucis doi muncitori, luni, în orașul băcăuan Onești, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de complicitate la luare de ostatici.

În ce stare este Ghoerghe Moroșanu, criminalul din Onești

La Bacău, Gheorghe Moroșanu este internat în secția de ATI a Spitalului Județean de Urgență.

„Întrucât starea pacientului s-a deteriorat, a început să facă febră, s-a decis trimiterea acestuia în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru efectuarea unui computer tomograf şi internarea într-un spital de rang superior. A fost internat în Secţia anestezie terapie-intensivă prin intermediul Secţiei de chirurgie. La internare, pacientul este conştient, cooperant, respiră spontan, echilibrat hemodinamic. S-a efectuat computer tomograf la cap, torace şi abdomen şi se aşteaptă rezultatul la analizele de sânge efectuate pentru stabilirea unei conduite terapeutice ulterioare”, a declarat Adina Lupu, directorul medical al Spitalului Județean Bacău, potrivit Impact.ro.

Miercuri, starea de sănătate a criminalului din Onești s-a agravat, după ce a fost detubat. Șeful secției de ATI de la Spitalul Onești a declarat, în cursul zilei de miercuri, acest lucru:

„În momentul actual starea generală a pacientului este în ușoară agravare. S-a luat legătura cu Spitalul Județean Bacău să îl transferăm la Bacău pentru investigații, fiind un spital de rang superior am decis că e mai bine pentru pacient să fie transferat. A devenit instabil hemodnamic, febril, cu o stare generală în agravare. Tensiunea a început să îi scadă, acum e pe un suport vaso-constructor”, a declarat medicul Dumitru Vartic, potrivit sursei citate mai sus.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`