CORONAVIRUS | România a emis patru alerte pentru măşti neconforme aflate pe piaţă

CORONAVIRUS | România a emis patru alerte pentru măşti neconforme aflate pe piaţă
Foto: Hepta

Patru alerte de măşti neconforme aflate pe piaţă, provenite din China, care poartă marcajul CE, au fost emise de România, prin sistemul RAPEX, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Patru alerte pentru măşti neconforme aflate pe piaţa din România

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor anunţă că încă 4 notificări ale României, în ceea ce priveşte alerte de măşti neconforme de pe piaţă, au fost preluate de Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX” , potrivit unui comunicat al ANPC.

Eduardt Cozminschi, Președintele ANPC, a declarat că „Direcția de Control și Supreveghere Piață din cadrul ANPC a demonstrat încă o dată că se află dedicat în slujba cetățeanului. Cu atât mai mult în această perioadă marcată de pandemie, considerăm că este de datoria noastră să manifestăm o atenție sporită, în mod deosebit la produsele indispensabile în acest moment. Prin alertele pe care ANPC le emite în numele țării noastre, România contribuie la protejarea consumatorilor europeni, în fața produselor periculoase care pot intra pe piața UE”.

Potrivit sursei citate, Autoritatea, sub coordonarea Ministerului Economiei, a supravegheat permanent piaţa de produse speciale de protecţie, în toată această perioadă, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârşit.

ANPC îi avertizează pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”.

Amintim că, la începutul lunii noiembrie, peste 31 de milioane de măşti de protecție au fost oprite temporar de la comercializare, iar alte peste 90.000 de măşti au fost scoase definitiv de la vânzare de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Potrivit instituției, peste jumătate din măştile de protecţie verificate aveau probleme precum lipsa înscrierii instrucţiunilor de utilizare sau a menţionării compoziţiei materialului utilizat.

Atunci, inspectorii anunță că au verificat 504 operatori economici din toată țara, în decurs de o săptămână, fiind depistate nereguli în cazul a 275.

“Au fost verificate măşti în valoare de 3,65 milioane de lei, constatându-se abateri la echipamente individuale de protecţie (EIP) în valoare de 2,1 miioane de lei, (aproximativ 58%).”, potrivit ANPC.

România a importat măști de 272 milioane euro din afara UE, în primele 6 luni

Comerțul cu măști de protecție a explodat și în România. Potrivit datelor Eurostat, statul român a importat în primele șase luni (semestrul 1) măști de protecție anti-Covid în valoare de milioane de euro, majoritatea din China.

Din cauza pandemiei de coronavirus, comerțul cu măști de protecție a explodat în lume. În țara noastră au fost importate din afara Uniunii Europene (UE) astfel de mărfuri în valoare de 272 de milioane de euro, în primele 6 luni ale anului 2020.

Conform cifrelor Eurostat, România este al 10-lea importator de măști din surse extra-UE, în primul semestru, din totalul celor 27 de state ale Uniunii Europene. Astfel, țara noastră a importat măști din afara UE de 14 euro pe locuitor, clasându-se pe locul al 19-lea în rândul statelor UE, în topul „per capita”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:12 - Fotbaliștii care au câștigat Cupa Campionilor cu Steaua în 1986 vor solicita să fie incluși pe lista foștilor sportivi care primesc o indemnizație lunară. Cât valorează aceasta
20:11 - Diana Șoșoacă: Decizia CCR în privința mea e o adevărată lovitură de stat / Urmează probabil să fiu aruncată și în închisoare și probabil se va reitera Experimentul Pitești. Din păcate, trăim în dictatură (VIDEO)
20:00 - Care este diferența de vârstă între Mihai și Elwira Petre? Cei doi formează un cuplu de peste 20 de ani
19:39 - Câte minute trebuie să mergem, de fapt, pe jos zilnic pentru a trăi mai mult. Studiul care demontează orice mit
19:38 - Virgil Guran (PNL): Această gâlceavă și această luptă între noi și PSD este pe bune. Este reală, nu e nicio regie (VIDEO)
19:28 - Germania consideră că desfășurarea trupelor nord-coreene în Ucraina reprezintă o „escaladare clară”. Cum a reacționat Coreea de Nord
19:26 - Ștefan Pălărie (USR): PSD joacă la mai multe capete, PNL e într-un unghi foarte, foarte prost / Există o strategie de a face orice pentru ca în finala prezidențială românilor să le fie luat dreptul la vot pur și simplu (VIDEO)
18:56 - Un jurnalist român a fost arestat în lipsă de un tribunal rus, pentru că ar fi trecut ilegal granița. Ce pedeapsă riscă acesta
18:55 - Unde se află muntele în două culori. Locul din România, care fascinează turiştii, dar și fotografii
18:54 - Matei (PSD): Sunt convins că vor fi partide care vor face alianță la nivel local cu AUR. Dacă ai o înțelegere pe proiecte, spre binele comunității, faci sau nu faci? (VIDEO)