Numărul infecțiilor cu noul coronavirus a depășit pragul de 6,6 milioane la nivel mondial, în acest moment, pandemia de COVID-19 afectând 213 state și teritorii de pe întreg Globul. Din totalul persoanelor contaminate, circa 55.000de pacienți sunt, în prezent, în stare gravă. Bilanțul deceselor a depășit 391.000. În același timp, de la începutul crizei sanitare și până în prezent, peste 3,2 milioane de pacienți din toată lumea s-au vindecat, potrivit datelor worldometers.info.
Cu peste 1,9 milioane de cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, Statele Unite ale Americii sunt, în continuare, cea mai afectată țară din lume. Aproape 17.000 dintre pacienții americani sunt în stare gravă, iar bilanțul victimelor se apropie de 110.000. Pe teritoriul american au fost prelucrate, de la debutul pandemiei, peste 19 milioane de teste. În același timp vin și vești bune de peste ocean: aproape 695.000 de pacienți au învins în lupta cu COVID-19 și au fost declarați vindecați.
Al doilea cel mai afectat stat din lume este Brazilia, care raportează peste 595.100 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și peste 33.000 de decese.În același timp, în statul din America de Sud, peste 266.100 de persoane testate pozitiv pentru COVID-19 s-au vindecat.
O situație gravă este în continuare și în Rusia, unde numărul cazurilor de contaminare a depășit 441.100, iar 2.300 de pacienți se află în stare gravă. Pe teritoriul Federației Ruse, au murit aproape 5.400 de persoane diagnosticate cu COVID-19. Totodată, 204.600 de oameni s-au vindecat după ce au trecut prin infecția cu temutul virus.
În România, peste 19.600 de persoane au fost testate pozitiv, până acum, pentru COVID-19, iar bilanțul deceselor este, la ora redactării acestei știri, de 1.305. Pe de altă parte, aproape 14.000 de români au reușit să învingă problemele de sănătate provocate de noul coronavirus și au fost declarați vindecați.
UPDATE, 4 iunie, ora 23.00: Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a declarat, joi seara, că luna iulie ar fi potrivită pentru programarea vacanțelor. Cel mai probabil, atunci va permite situația epidemiologică.
UPDATE, 4 iunie, ora 23.00: În luna mai, peste 200 de membri ai unui echipaj al navei de croazieră Disney Wonder, din portul San Diego au fost testați pozitiv de COVID-19. Printre aceștia, și 6 cetățeni români. La mai bine de două săptămâni din momentul în care s-a constatat focarul, Ministerul Afacerilor Externe a venit cu noi precizări.
UPDATE, 4 iunie, ora 20.00: De la declanșarea stării de urgență în contextul COVID-19, Statele Unite ale Americii au arătat cu degetul către China. Mai mulți oficiali americani, în frunte cu Donald Trump au declarat că statul condus de către Xi Jinping este răspunzător pentru propagarea noului coronavirus. Acuzațiile lui Trump sunt întările de către Richard Dearlove. Fostul șef al MI6 – Serviciul Britanic de Informații Secrete a declarat că de fapt, COVID-19 este un virus scăpat din laboratoarele din China.
UPDATE, 4 iunie, ora 19.00: Bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns, joi seară, la 1.305 decese. Ultimele șase victime raportate erau din Suceava, Vrancea, București, Galați, Mehedinți și Gorj și aveau vârste cuprinse între 69 și 89 de ani.
UPDATE, 4 iunie, ora 19.00: Premierul Ludovic Orban a solicitat, joi, ministerelor Finanţelor, Economiei, Muncii şi Fondurilor Europene să definitiveze actele normative cuprinse în pachetul de relansare economică.
UPDATE, 4 iunie, ora 19.00: Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat joi, în debutul ședinței de Guvern, că 3.083 de companii au luat bani prin IMM Invest, consumând deja 2,45 de miliarde de lei din plafonul asigurat pentru acest program. Liberalul speră ca, anul acesta, 40.000 de întreprinderi mici și mijlocii să aibă acces la bani, inclusiv cu ajutorul IMM Invest.
UPDATE, 4 iunie, ora 19.00: Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, nu este convins că după data de 15 iunie românii care doresc să plece în vacanță în Bulgaria sau Grecia nu vor trebui să stea în izolare la întoarcerea în țară. Astfel, Tătaru îl contrazice pe ministrul Economiei, Virgil Popescu, care dădea aproape sigură informația potrivit căreia autoritățile ar putea decide renunțarea la cele 14 zile de izolare pentru cei care se întorc din străinătate.
UPDATE, 4 iunie, ora 19.00: Ucraina intenționează să anuleze obligativitatea vizelor pentru turiștii veniți din China, Australia, Noua Zeelandă și statele arabe pentru a atrage mai mulți vizitatori odată relaxarea măsurilor restrictive impuse pentru a stopa răspândirea noului coronavirus și pentru a aduce mai mulți bani pentru economia țării, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
UPDATE, 4 iunie, ora 16.30: Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a confirmat, joi, că un angajat al instituției pe care o conduce a fost testat pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus. Acesta se află, în prezent, sub supraveghere medicală, iar persoale cu care a intrat în contact au fost plasate în izolare la domiciliu. De asemenea, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a fost făcută o dezinfecție generală, a precizat Oros.
UPDATE, 4 iunie, ora 16.30: Ministrul spaniol al Turismului, Reyes Maroto, a anunțat că Spania urmează să-şi redeschidă – la 22 iunie – frontierele terestre cu Franţa şi Portugalia. De asemenea, carantina va fi eliminată. Spania este una dintre cele mai afectate țări din lume de epidemia de COVID-19.
UPDATE, 4 iunie, ora 16.30: Bulgarii au schimbat conceptul de all-inclusive. Schimbările generate de pericolul COVID-19.
UPDATE, 4 iunie, ora 16.30: Grecia, țară care a anunțat că-și deschide granitețele pentru turiștii străini, se confruntă deja cu primele probleme. Autoritățile au fost nevoite să-i plaseze în carantină pe toți pasagerii unui zbor comercial ce a aterizat în Atena, după ce 12 dintre ei au fost depistați pozitiv cu coronavirus.
UPDATE, 4 iunie, ora 16.30: Iranul a raportat cel mai mare număr de infecții de coronavirus zilnice în două luni, o creștere care se apropie de nivelurile maxime ale lunii martie și sugerează că țara cea mai afectată de pandemie din Orientul Mijlociu este în zona unui al doilea val.
UPDATE, 4 iunie, ora 16.30: Ministrul italian de externe, Luigi Di Maio, a cerut ”reciprocitate” de la partenerii europeni în ce priveşte redeschiderea frontierelor, în contextul în care Austria şi Elveţia îşi menţin închise graniţele cu Italia în ciuda relaxării care se generalizează în Europa.
UPDATE, 4 iunie, ora 13.50-Grupul de Comunicare Strategică anunță că,în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 238 de noi cazuri de infectare cu noulcoronavirus, un număr care se situează peste media ultimei săptămâni. În total, la nivel național, au fost înregistrate, până acum, 19.907 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Din totalul pacienților cuCOVID-19, în secțiile de terapie intensivă sunt internate 153 de persoane.Bilanțul deceselora ajuns la 1299. În același timp, de la debutul epidemiei, 13.919 de pacienți au fost declarați vindecați și externați din unitățile medicale.
UPDATE, 4 iunie, ora 13.50-Grupul de Comunicare Strategică a anunțat trei noi decese ale unor pacienți cuCOVID-19. Este vorba despre trei bărbați din județele Ilfov, Tulcea și Suceava. Victimele aveau vârste cuprinse între 67 și 81 de ani, Astfel, bilanțul deceselor, la nivel național, a ajuns la 1299.
UPDATE, 4 iunie, ora 13.50-Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat miercuri seară un plan de relansare de 130 de miliarde de euro pentru anii 2020 şi 2021 destinat să stimuleze economia ţării grav afectată de criza sanitară declanșată de noul coronavirus SARS-CoV-2, transmiteReuters.
UPDATE, 4 iunie, ora 13.50-George Floyd, afro-americanul ucis într-o intervenție brutală a poliției, era infectat cu COVID-19, arată raportul medico-legal efectuat în urma autopsiei. Bărbatul fusese testat pozitiv în data de 3 de aprilie, cu aproape două luni înainte de deces, nu mai era simptiomatic în timpul arestării, iar virusul nu a reprezentat o cauză a morții sale, spun medicii care l-au examinat.
UPDATE, 4 iunie, ora 13.50-Zilele trecute,Mexicul a depășit Statele Unite ale Americii la numărul de decese cauzate de pandemia decoronavirusînregistrate pentru prima dată, ministrul sănătății raportând un număr record de 1.092 de victime pe care le-a atribuit documentării îmbunătățite a pandemiei.
UPDATE, 4 iunie, ora 8.35 –Guvernul olandez a declarat miercuri că va ușura din 15 iunie avertismentele de călătorie în scop turistic pentru mai multe ţări europene, până acum acestea fiind nerecomandate în contextul limitării răspândirii pandemiei decoronavirus.