CORONAVIRUS | Noi recorduri negative în România: 5.343 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore și 107 decese. 861 de pacienți sunt internați la ATI / Printre victime, un copil de 4 luni, cu multiple comorbidități

CORONAVIRUS | Noi recorduri negative în România: 5.343 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore și 107 decese. 861 de pacienți sunt internați la ATI / Printre victime, un copil de 4 luni, cu multiple comorbidități
Foto: Hepta.ro/Zuma Press / Naveen Sharma

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunță că în ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 5.343 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, în același interval fiind prelucrate 36.815 teste.Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 777 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În prezent, în secțiile de terapie intensivă de la nivelul întregii țări sunt internați 861 de pacienți diagnosticați cu COVID-19. Totodată, autoritățile anunță că de marți până miercuri au murit107 persoane infectate cu coronavirus. Printre victime se numără un copil de patru luni, care prezenta mai multe comorbidități accentuate. Este vorba despre un băiat, care era internat într-o unitate medicală din Sibiu.

Record de infectări și decese în România: Un copil de patru luni, diagnosticat cu COVID-19, a murit

Astfel, bilanțul total al infectărilor, la nivel național, până la această dată, a ajuns la 222.559 de cazuri, dintre care 159.855 de pacienți au fost declarați vindecați. În același timp, de la debutul crizei sanitare și până în prezent, 6.681 de pacienți diagnisticați cu COVID-19 au decedat.

Potrivit raportării de miercuri, de marți, de la ora 10.00, până miercuri la aceeași oră, alte 107 persoane infectate cu coronavirus și-au pierdut viața. Este vorba despre 60 bărbați și 47 femei. Printre victime se numără și un bebeluș de patru luni. 100 dintre victime prezentau comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Cele 107 persoane erau internate în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

861 de pacienți cu COVID-19, internați în secțiile de terapie intensivă

În prezent, în spitalele de profil din țară sunt internați 10.934 de pacienți, dintre care 861 se află în stare gravă în secțiile de terapie intensivă.

Totodată, autoritățile transmit că de la debutul crizei sanitare și până acum, la nivel național, au fost prelucrate 3.133.809 teste. Dintre acestea, 36.815 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.641 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.174 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 468 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 28 octombrie.

Capitala raportează cele mai multe noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore – 744 de noi cazuri de contaminare cu coronavirus

Referitor la situația pe județe, din raportarea de miercuri a Grupului de Comunicare Strategică reiese că Bucureștiul a înregistrat cele mai multe noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore,744. Capitala este urmată în clasamentul negativ dejudețele Timiș – 318 de noi cazuri, Iași – 267 de cazuri noi, și Cluj – 356 de noi cazuri.

Județele care au depășit oincidență de 3 la mia de locuitorisunt: Albă (3,72), Cluj (4,09), Harghita (3,22), Sălaj (3,43) și Timiș (3,39). Bucureștiul întregistreazăo rată de infectare de 3,81 la mia de locuitori.

Peste 50.000 de români se află în carantină

GCS mai precizează că, în acest moment, pe teritoriul României, 27.280 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.931 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.565 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.

În același timp, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au aplicat 6.302 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 962.800 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Totodată, în cursul zilei de marți, au fost constatate șapte infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Date actualizate privind cazurile de coronavirus în rândul românilor din străinătate

Cât despre situația infectărilor cu SARS-CoV-2 în rândul românilor din Diaspora, Grupul de Comunicare Strategică precizează că de la începutul pandemiei de coronavirus și până acum au fost testați pozitiv 6.851 de conaționali, după cum urmează: 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia.

Totodată, până în prezent au fost înregistrate 126 de decese ale unor români din afara țării, infectați cu coronavirus: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`