CORONAVIRUS | Ministrul Economei anunță noi măsuri de relaxare din 15 iunie: Mall-urile ar urma să se redeschidă / S-ar putea renunța la izolare pentru persoanele care se întorc din străinătate, inclusiv din Grecia şi Bulgaria (VIDEO)

CORONAVIRUS | Ministrul Economei anunță noi măsuri de relaxare din 15 iunie: Mall-urile ar urma să se redeschidă / S-ar putea renunța la izolare pentru persoanele care se întorc din străinătate, inclusiv din Grecia şi Bulgaria (VIDEO)
Foto: gov.ro

Începând din 15 iunie, românii s-ar putea bucura de noi măsuri de relaxare. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, Virgil Popescu, care a precizat ca autoritășile ar putea decide renunțarea la cele 14 zile de izolare pentru cei care se întorc din străinătate. Și tot de la jumătatea lunii iunie s-ar putea redeschide mall-urile, a mai spus membrul Guvernului.

Ministrul Economiei: Probabil, din 15 iunie nu va mai fi nevoie de intrarea în izolare

Deschiderea sezonului turistic şi implicit a liberei circulaţii ar putea să le permită autorităţilor să dispună la renunţarea izolării pentru românii care se întorc în ţară după vacanţe.

„Eu sunt optimist că, începând cu 15 iunie, nu va mai fi nevoie de această intrare în izolare. Vrem să relaxam și mai mult măsurile. Nu vorbesc doar de Bulgaria și Grecia, ci și de țările care au o incidență a cazurilor mică”, a explicat ministrul Virgil Popescu, luni seară, la TVR.

Virgil Popescu anunță redeschiderea mall-urilor

În plus, începând din 15 iunie și iubitorii de shopping s-ar putea bucura de redeschiderea spaţiilor comerciale. Înainte de o decizie clară în acest sens, ministrul Economiei a anunţat că va avea o întâlnire cu reprezentanţii mall-urilor pentru a aflat şi punctul lor de vedere.

”Mi s-ar parea normal ca dacă relaxăm și lucrurile merg bine, să ajungem să relaxăm inclusiv condițiile din mall-uri, să putem permite deschiderea magazinelor mari. Eu sunt optimist că, la finalizarea acestei etape de două săptămâni, evaluarea va fi pozitivă și că numarul de cazuri va fi scăzut”, a mai spus ministrul Economiei.

Spaţiile comerciale mari au fost închise încă din luna martie, ca parte din măsurile pentru a bloca răspândirea pandemiei de coronavirus.

Ministrul Sănătății: Putem spera la o reluare a altor activități din 15 iunie

Despre o a treia etapă de relaxare a restricțiilor a vorbit, recent, și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Totul depinde însă se evoluția situației epidemiologice în următoarele două săptămâni.

”În măsura în care această etapă decurge favorbabil, și favorabil mă refer ca evoluție a pandemiei, număr de cazuri noi, număr de cazuri în terapie intensivă, număr de cazuri și adresabilitate la unitățile de primiri urgențe, atunci putem spera și la o reluare a celorlalte activități după 15 iunie”, a spus Nelu Tătaru, precizând că România se află, în acest moment, pe o pantă descendentă, în ceea ce privește situația îmbolnăvirilor de COVID-19.

Totodată, ministrul Sănătății a estimat că dacă lucrurile vor decurge bine în continuare, din a doua jumătate a acestei veri, românii ar putea ajunge să aibă o viață aproape normală și s-ar putea renunța inclusiv la purtarea măștii de protecție.

Peste 19.000 de cazuri de coronavirus în România

Cea mai recentă informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică anunță că, până luni, la ora 13.00, în România erau confirmate 19.398 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, cu 141 mai multe în comparație cu datele publicate de autorități duminică, la aceeași oră. În continuare, în secțiile de terapie intensivă sunt linternați 159 de pacienți. Bilanțul deceselor, la nivel național a ajuns la 1279. În același timp, de la începutul crizei sanitare, în țara noastră au fost declarate vindecate 13.426 de persoane, acestea fiind externate din unitățile medicale.

Grupul de Comunicare Strategică a mai transmis și că, până în prezent, în România au fosst prelucrate 443.252 de teste.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`