CORONAVIRUS | Încă zece decese ale unor români infectați cu COVID-19. Bilanțul ajunge la 372 de victime

CORONAVIRUS | Încă zece decese ale unor români infectați cu COVID-19. Bilanțul ajunge la 372 de victime
Foto: Hepta

Grupul de Comunicare Strategică anunță că încă zece români infectați cu COVID-19 au decedat. Este vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 47 și 92 de ani. Astfel, bilanțul, la nivel național, ajunge la 372 de victime.

A 363-a victimă este un bărbat de 61 de ani, din județul Maramureș. Acesta s-a prezentat pe data de 31 martie la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, a fost trimis în aceeași zi pentru consult la Spitalul de Boli infecțioase Baia Mare, de unde a fost trimis la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde a fost internat în Secția ATI.

În data de 3 aprilie, pacientul a fost transferat la Spitalul de Pneumologie Cluj-Napoca, apoi pe data de 8 aprilie a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Sectia ATI, unde a fost intubat. A fost testat pentru infecția cu COVID-19 pe 31 martie, iar confirmarea contaminării a venit pe 2 aprilie. Bărbatul a decedat pe 13 aprilie. El suferea deafecțiuni neurologice.

A 364-a victimă este o femeie de 74 de ani din județul Timiș. Ea a fost internată pe 8 aprilie la Spitalul Orășenesc Deta, apoi transferată pe 9 aprilie la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Timișoara-secția ATI, unde a fost intubată. Pe 8 aprilie i s-au recoltat probe pentru infecția cu COVID-19, iar rezultatul pozitiv al testării a venit pe 9 aprilie. Pacienta a decedat pe 14 aprilie. Aceasta suferea de diabet zaharat tip I.

A 365-a victimă este un bărbat de 92 de ani din județul Hunedoara, care provinde din Caminul de bătrâni din Orăștie. A fost internat în Spitalul Municipal Orăștie pe data de 13 aprilie, din cauza unei fracturi. A fost transferat pe 14 aprilie în Spitalul Județean de Urgență Deva-Secția Ortopedie cu fractură de col femural și COVID-19. El fusese testat pentru infecția cu noul coornavirus pe 10 aprilie și confirmat pe 11 aprilie. Pacientul a decedat pe 15 aprilie. Bărbatul nu avea condiții medicale pre-existente cunoscute.

A 366-a victimă este un bărbat de 47 de ani din județul Hunedoara. Data de debut a bolii este 28 martie. Pe 29 martie el a fost internat la Spitalul Municipal Hunedoara-Secția Boli Infecțioase, apoi transferat pe Secția ATI pe data de 30 martie, unde a fost intubat. I s-au recoltat probe pentru COVID-19 pe 29 martie, iar confirmarea infecție a venit pe 2 aprilie, la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Bărbatul a murit pe 14 aprilie. El suferea și de recto-colită ulcero-hemoragică.

A 367-a victimă este o femeie de 85 de ani din județul Hunedoara. În cazul ei, debutul bolii a avut lor pe 13 aprilie, zi în care a fost internată la Spitalul Municipal Hunedoara – Secția Pneumologie. A fost transferată pe 14 aprilie la Spitalul Județean de Urgență Deva cu COVID-19, pneumonie bilaterală. A fost testată oentru infecția cu SARS-CoV-2 pe 13 apilie și confirmată în aceeași zi la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Femeia, care suferea și de fibrilație atrială, a decedat pe 14 aprilie.

A 368-a victimă este un bărbat de 76 de ani din județul Brașov, internat pe 31 martie la Spitalul Județean de Urgență Brașov-Secția Medicină internă. A fost transferat în aceeași zi la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov, apoi pe 3 aprilie la Spitalul Județean de Urgență Brașov-Secția ATI, unde a fost intubat pe 4 aprilie. I s-au recoltat probe pentru infecția cu COVID-19 pe 31 martie, zi în care a venit și rezultatul pozitiv al testării, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov. Bărbatul nu avea condiții medicale pre-existente cunoscute. El a decedat pe 12 aprilie.

A 369-a victimă este un bărbat de 89 de ani din județul Vrancea, internat în perioada 5-11 aprilie în Spitalul Județean de Urgență Focșani-Secția Cardiologie. Pe 12 aprilie, pacientul a fost transferat în Spitalul Municipal Adjud. I s-au recoltat probe pentru infecția cu COVID-19 pe 12 aprilie, iar rezultatul pozitiv a venit pe 13 aprilie. Bprbatul a decedat pe 15 aprilie. El avea condiții medicale pre-existente: fibrilație atrială, infarct miocardic acut, Sindrom de deteriorare psiho-organic.

A 370-a victimă este un bărbat de 82 de ani din județul Vrancea. Este vorba despre o persoană instituționalizată în Centrul de Plasament pentru bătrâni Odobești. Bărbatul a fost internat în perioada 11-14 aprilie în Spitalul Județean de Urgență Focșani-Secția ATI, cu insuficiență respiratorie acută. A fost testat pentru infecția cu COVID-19 pe 11 aprilie și confirmat pe 14 aprilie, la Institutul Regional de Oncologie Iași. Pacientul a decedat pe 15 aprilie.

A 371-a victimă este o femeie de 91 de ani din județul Brașov, rezidentă din anul 2013 a Caminului de bătrâni “Dumbrava minunata” din Brașov. Femeia a fost contact apropiat cu o infirmieră confirmată și depistată în cursul investigării contacților. I s-au recoltat probe pe 13 aprilie, iar confirmarea infecției cu COVID-19 a venit în aceeași zi. Pacienta a decedat pe 14 aprilie, în ambulanță, în drum spre Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov. Ea avea condiții medicale pre-existente: HTA, IC cronică.

A 371-a victimă este un bărbat de 86 de ani din județul Brașov. El s-a prezentat pe 5 aprilie în Spitalul Județean de Urgență Brașov – UPU cu simptomatologie respiratorie, apoi internat în ATI pe 6 aprilie, unde a fost intubat. I s-au recoltat probe pe 5 aprilie, iar confirmarea infecției cu COVID-19 a venit pe 6 aprilie la în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov. Bărbatul a decedat pe 11 aprilie. El suferea de fibroză pulmonară și demență.

Situația contaminărilor cu COVID-19 în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, miercuri, căîn România au fost confirmate7.216 cazuri de infectare cu noul coronavirus, adică cu 337 mai multe decât la raportarea făcută marți. În același timp,peste 1.200 de persoane au fost declarate vindecate.

Starea de urgență a fost prelungită cu 30 de zile

Amintim că președintele Klaus Iohannis a prelungit, marți, cu 30 de zile starea de urgență pe teritoriul României. Votul în Parlament, în acest sens, va avea loc joi.

VEZI AICI LISTA ACTUALIZATĂ CU VICTIMELECOVID-19DIN ROMÂNIA

VEZI AICI LISTA ACTUALIZATĂ A JUDEȚELOR DIN CARE PROVIN VICTIMELE

Urmăriți B1TV.ro și pe
`