UPDATE, 22 aprilie, ora 11.25: A fost anunțat primul deces al unui medic infectat cu COVID-19, în România. Este vorba despre un doctor din Constanța, care era internat la București, unde fusese diagnosticat cuCOVID-19. Asta după ce a fost contact direct cu primul pacient din Constanța bolnav cu noulcoronavirus. Astfel, bilanțul deceselor, la nivel național, ajunge la 508.
Încă nouăromâni infectați cu COVID-19 au decedat, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 32 și 83 de ani. Astfel, bilanțul deceselor ajunge la 507.
A 499-a victimă este o femeie de 78 ani din București, internată pe 4 aprilie în secția ATI a Spitalului Militar Central. Pe 6 aprilie i-au fost recoltate probe, iar confirmarea infecției cu COVID-19 a venit pe 7 aprilie. Femeia a decedat pe 20 aprilie. Ea suferea și de boală cardiovasculară, hipertensiune arterială, obezitate și boală pulmonară cronică.
A 500-a victimă este o femeie de 73 de ani din București. A fost internată pe 20 aprilie în secția ATI a Spitalul Marius Nasta din Capitală, cu febra, tuse, dispnee. În aceeași zi a fost testată pentru infecția cu SARS-CoV-2, iar confirmarea infectării a venit pe 21 aprilie, zi în care a survenit și decesul acesteia. Pacienta suferea și de hipertensiune arterială și obezitate.
A 501-a victimă este un bărbat în vârstă de 81 de ani din căminul de bătrâni din Galați. Acesta a fost testat pentru infecția cu COVID-19 pe 4 aprilie, iar o zi mai târziu a venit și rezultatul pozitiv al testului. Pe 6 aprilie, bărbatul a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase Galați, cu tuse productivă și fiind agitat și necooperant. Pacientul suferea și de hipertensiune arterială și dementa Altzheimer. El a decedat pe 21 aprilie.
A 502-a victimă este un bărbat în vârstă de 65 de ani din județul Timiș. În cazul său, debutul bolii a avut loc pe 30 martie, atunci când bărbatul a început să acuze tuse și dispnee. Între 30 martie și 10 aprilie, a fost internat în Secția de diabet și nutriție a Spitalului Județean de Urgență Timișoara, unde a fost diagnosticat cu neoplasm bronhopulmonar de lob superior drept. Ulterior, a fost transferat în secția de chirurgie toracică Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara pentru biopsie, iar în data de 14 aprilie a revenit în Spitalul Județean de Urgență Timișoara Secția de diabet și nutritiție. Pe 16 aprilie a fost testat pentru infecția cu COVID-19, confirmarea contaminării fiind primită în 17 aprilie. O zi mai târziu, pacientul a fost trasferat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timișoara, iar pe 20 aprilie acesta a decedat. Acesta mai suferea de HTA gr II, anemie, BPOC sever, astm bronșic.
A 503-a victimă este o femeie de 32 de ani din județul Mureș, care face parte din focarul de la Crăciunești. Ea a fost internată pe 4 aprilie în Spitalul Clinic Județean Mureș, clinica Pneumologie, apoi transferată în ATI pe 11 aprilie. I-au fost recoltat probe pentru infecția cu noul coronavirus în data de 5 aprilie, iar o zi mai târziu a venit confirmarea contaminării. Femeia, care suferea și de obezitate, a murit pe 20 aprilie.
A 504-a victimă este o femeie de 83 de ani din județul Timiș. Pe 20 aprilie, aceasta a sunat la 112 din cauza unor probleme cardiace. În aceeași zi i-au fost recoltate probe pentru infecția cu COVID-19, iar rezultatul pozitiv al testării a venit pe 21 aprilie. Femeia decedase însă pe 20 aprilie. Ea suferea și de hipertensiune arterială, cardiopatie și insuficiență circulator cerebrală și era contact al soțului său, confirmat ca fiind infectat cu COVID-19.
A 505-a victimă este o femeie de 66 de ani din județul Hunedoara, internată pe 14 aprilie, în comă, în Secția ATI a Spitalului Municipal Hunedoara. Pe 15 aprilie a fost testată pentru infecția cu noul coronavirus și în aceeași zi a venit confirmarea contaminării. Femeia a decedat pe 21 aprilie. Ea era contact al soțului său infectat cu COVID-19. De asemenea, pacienta era diagnosticată cu hipertensiune arterială, obezitate și AVC (posibilă cauză a decesului).
A 506-a victimă este o femeie de 70 de ani din județul Alba, contact al unui pacient dializat, confirmat cu COVID-19. În cazul acestei paciente, debutul bolii a avut loc pe 17 aprilie, atunci când aceasta a menifestat subfebră și dispnee. Pe 18 aprilie a venit confirmarea infectării sale cu SARS-CoV-2, în aceeași zi fiind internată la Spitalul din Blaj. Aceasta suferea și de cardiopatie ischiemică cronică, HTA, diabet zaharat tip II insulino-dependent, neuropatie diabetică, boală cronică de rinichi. Femeia a decedat pe 21 aprilie.
A 507-a victimă este un bărbat de 59 de ani din județul Botoșani, contact cu un caz confirmat în spital. El a fost internat pe 3 aprilie în Spitalul Județean de Urgență Mavromati- Botoșani. Pe 9 aprilie i-au fost recoltate probe, iar rezultatul pozitiv al testării a venit pe 10 aprilie. Pacientul a decedat pe 21 aprilie. El suferea și de encefalopatie portohepatică, ciroză hepatică decompensată și sechele TBC.
Potrivit raportării de marți a Grupului de Comunicare Strategică, la nivel național au fost confirmate 9.242 de cazuri de infectare cu COVID-19, cu 306 mai multe față de raportarea făcută luni. 245 dintre persoanele testate pozitiv sunt internate la terapie intensivă.
În acest context, președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că dacă în următoarea perioadă numărul îmbolnăvirilor și cel al deceselor vor fi în scădere, atunci începând din data de 15 mai s-ar putea vorbi despre o relaxare a măsurilor de restricție.
”Dacă după data de 15 mai dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese scade, dacă respectăm restricțiile și lucrurile merg înspre bine, este clar că putem să intrăm într-o fază de relaxare”, a anunțat președintele, pecizând că va fi vorba despre o relaxare graduală.
VEZI AICI LISTA ACTUALIZATĂ CU VICTIMELECOVID-19DIN ROMÂNIA
VEZI AICI LISTA ACTUALIZATĂ A JUDEȚELOR DIN CARE PROVIN VICTIMELE