Persoanele fizice care nu respectă prevederile ordonanțelor militare emise de autorități în perioada stării de urgență pot primi amenzi de până la 20.000 de lei. Ordonanța de Urgență prin care au fost majorate sancțiunile aplicate pentru nerespectarea regimului stării de asediu și regimului stării de urgență a fost publicată marți în Monitorul Oficial, anunță Grupul de Comunicare Strategică, într-un comunicat de presă.
Amenzile vor fi aplicate începând de joi, 2 aprilie.
Concret, persoanele fizice care ignoră prevederile ordinanțelor militare riscă o amendă cuprinsă între 2.000 și 20.000 de lei. Până acum sancțiunile erau de minimum 100 și maximum 5.000 de lei.
În același timp, persoanele juridice pot primi amenzi cuprinse între 10.000 și 70.000 de lei. Până acum, amenda minimă era de 1.000 de lei.
Totodată, în funcție de natura și gravitatea faptelor, persoanele fizice sau cele juridice pot primi sancțiuni complementare.
Etse vorba despre confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție; interzicerea accesului la respectivele bunuri; suspendarea temporară a activității; desființarea unor lucrări sau refacerea unor amenajări.
Cea mai recentă Ordonanță militară a fost emisă de autorități luni seară și prevede caranitnarea totală a municipiului Suceava și a altor opt localități limitrofe, în condițiile răspândirii alarmante a noului coronavirus. Este vorba despre comunele Adâncata, Salcia, Ipotești, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.
Potrivit prevederilor Ordonanței militare nr. 6, este permisă ieșirea și intrarea din zona carantinată doar pentru transportul de mărfuri, pentru persoanele care nu locuiesc în zonă, dar desfășoară activități economice, în domeniul securității naționale, judiciar, servicii de utilitate publică, agricultări, comunicații, transporturi.
La ora transmiterii acestei șitir, în România există 2.245 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. 85 de pacienți contaminați au decedat. 220 de persoane au fost declarate vindecate și au fost externate.
La nivel național 11.576 de persoane se află în carantină instituționalizată, iar alte 123.577 se află în izolare.