CORONAVIRUS | Alexandru Rafila: Cred că numărul cazurilor la ATI și decesele vor crește. Îngrijorarea se îndreaptă către terapia intensivă

CORONAVIRUS | Alexandru Rafila: Cred că numărul cazurilor la ATI și decesele vor crește. Îngrijorarea se îndreaptă către terapia intensivă
Foto: Inquam Photos / George Călin

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat, vineri seară, că numărul mare de infectări zilnice cu coronavirus din ultimele săptămâni îl vom vedea în curând în numărul de pacienți COVID-19 de la Terapie Intensivă și, implicit, în bilanțul deceselor cauzate de epidemie. Profesorul a mai afirmat că îngrijorarea se îndreaptă acum spre ATI. Precizările sale vin în contextul în care, vineri, România a înregistrat un dublu record negativ: cele mai multe noi îmbolnăviri raportate – 1.378 – și cele mai multe decese înregistrate într-o singură zi – 50. Joi, secretarul de stat Raed Arafat declarase că, la nivelul întregii țări, sunt peste 300 de focare de SARS-CoV-2.

Alexandru Rafila, avertisment cu privire la evoluția epidemiei de coronavirus în România

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie și reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății, a atras atenția că numărul mare de infectări cu coronavirus raportate zilnic se va vedea în bilanțul cazurilor grave de îmbolnăvire și în cel al deceselor.

„Sunt convins că dacă am face o curbă, o să vedem că în această curbă are în continuare un caracter crescător, dar cred că numărul de cazuri în terapie intensivă și decesele vor crește în perioada următoare, pentru că acestea urmează unei acumulări mari de cazuri noi.

Am avut peste 1.000 de cazuri noi zilnic în ultimele două săptămâni și consecința acestei acumulări de cazuri numeroase va fi, după un anumit interval, creșterea numărului de decese și numărului de cazuri în secțiile de terapie intensivă.

Putem discuta și de variații zilnice foarte mici, dar îngrijorarea se îndreaptă către terapie intensivă”, a explicat Alexandru Rafila, pentru Digi24.

Raed Arafat: Sunt peste 300 de focare de infecție în toată țara

Joi seară, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că în România sunt peste 300 de focare de coronavirus. Secretarul de stat a precizat că multe dintre aceste focare „sunt foarte limitate, sunt sub control”. Arafat a mai susținut că nu pot fi excluse „scenarii mai grele” și „măsuri mai drastice”, dat fiind că nu știm cum va evolua boala.

„Nu suntem în acest scenariu încă, dar putem să ajungem și peste o lună, și peste două, și în timpul toamnei, și în timpul primăverii anului viitor să ajungem la scenarii grele, dacă boala se va comporta într-un fel pe care nu putem să-l controlăm”, a mai declarat Arafat.

El a avertizat că „nimeni și nicio țară nu va putea la un moment dat să spună că exclude total luarea unor măsuri mai drastice”, pentru că totul depinde de evoluția epidemiei.

Bilanțul crizei COVID-19 în România: 59.273 de infectări și 2.616 decese

Bilanțul epidemiei de coronavirus în țara noastră a ajuns, vineri, la 59.273 de îmbolnăviri și 2.616 decese. Asta după ce, în ultima zi, au fost testate pozitiv încă 1.378 de persoane, iar 50 de pacienți COVID-19 au murit.

605 persoane au fost retestate pozitiv.

446 de pacienți COVID-19 sunt internați la Terapie Intensivă, potrivit celor mai recente date furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.

Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 1.343.315 de teste, 23.946 dintre ele în ultima zi.

Peste 19,4 milioane de persoane au fost infectate cu coronavirus în toată lumea, de la izbucnirea pandemiei. Circa 720.800 au decedat, dar circa 12,4 milioane s-au vindecat. Cele mai afectate țări sunt Statele Unite ale Americii, Brazilia, India și Rusia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`