Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunță că în ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate 1.768 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. În același interval au fost efectuate 6.484 de teste RT-PCR și 5.431 de teste rapide antigenice. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În acest moment, în unitățile medicale de profil sunt internați 12.510 de pacienți, dintre care 1.448 se află la terapie intensivă. Totodată, în ultimul interval de 24 de ore au fost înregistrate 149 de decese în rândul pacienților cu COVID-19.
De la începutul pandemiei, 1.031.072 de români au primit confirmarea că au fost infectați cu coronavirus, iar 944.774 de pacienți au fost declarați vindecați.
Bilanțul total al deceselor a ajuns la 26.381. Asta în condițiile în care de duminică până luni și-au pierdut viața 91 de bărbați și 58 de femei, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 53 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani.
147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Cât privește situația la nivelul județelor și Capitalei,8 județe ale României se află în scenariul roșu, după ce rata de infectare a scăzut în Bihor și Constanța sub pragul de 3.00.
Municipiul București este primul în topul negativ al numărului de infectaţi în ultimele 24 de ore, cu582 de cazuri.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.130.619 teste RT-PCR și 783.924 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.484 de teste RT-PCR (4.277 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.207 la cerere) și 5.431 de teste rapide antigenice.
În acest moment, pe teritoriul României, 50.090 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.615 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 43.665 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 117persoane.
GCS mai anunță că, duminică, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 18 aprilie, 7.109 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.575.850 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.507 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cucoronavirus: 2.542 în Italia, 16.773 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 46 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 2 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 3 în Singapore, 3 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația și Finlanda.
De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 189 de cetățeni români aflați în străinătate au murit:34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.