Comisia Europeană a făcut public, marți, Raportul MCV, unul extrem de critic la adresa României. Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a precizat că România, nu numai că a sistat cursul reformelor, ci a înregistrat regrese considerabile. Oficialul UE s-a referit în acest context, la amendarea legilor justiției și la problema corupției din țara noastră.
”Este regretabil faptul că România nu numai că a sistat cursul reformelor, dar a și readus în discuție unele aspecte considerate închise sau a înregistrat involuții în raport cu realizările ultimii 10 ani. Este esențial ca România să înregistreze din nou, cât mai repede, progrese în ceea ce privește combaterea corupției și asigurarea independenței sistemului judiciar. Este singura modalitate prin care România poate să revină pe traiectoria care va conduce la încheierea procesului MCV, în interesul cetățenilor și al țării, cât și al Uniunii Europene în ansamblul său. (…)
Deși s-au făcut anumiți pași pentru implementarea recomandărilor, evenimentele din ultimele luni chiar au inversat progresele făcute în ultimii ani. Dacă ne uităm la ultimii 10 ani vorbim de un progres remarcabil, iar aici vedem forme de regres regretabile.
(…)
Avem 8 măsuri care trebuie adoptate pentru a se relua mecanismul de monitorizare și o bună finalizare a lui. Acest lucru este coerent cu ce am indicat până acum Guvernului român și cu recomandările Comisiei de la Veneția. Guvernul român trebuie să revizuiască aceste legi și ordonanțe și să ia în considerare recomandările noastre.
Cerem suspendarea încercărilor de a înlătura principalii procurori și a modifica codurile de procedură. (…)
Nu facem acest lucru pentri a pedepsi ci pentru a ajuta, pentru ca este dorința Comisiei Juncker de a pune capăt mecanismului de monitorizare”, a declarat Timmermans.
Pe de altă parte, Comisia Europeană recomandă ridicarea MCV în cazul Bulgariei.
”Bulgaria a înregistrat progrese semnificative și dacă Bulgaria continuă trendul ascendent, Comisia are încredere că MCV-ul poate fi ridicat până la finalul acestei Comisii Europene (2019 n.r.)”, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Iată, mai jos, recomandările Comisiei Europene pentru România:
– Să suspende de îndată implementarea legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă subsecvente.
– Să revizuiască legile justiţiei cu integrarea completă a recomandărilor MCV şi a celor emise de Comisia de la Veneţia şi GRECO.
– Să suspende de îndată toate procedurile de numire şi de demitere a procurorilor de rang înalt.
– Să relaseze procesul de numire a procurorului şef al DNA, care să aibă experienţă demonstrată în cercetarea infracţiunilor de corupţie şi cu un mandat clar pentru ca DNA să continue să instrumenteze investigaţii de corupâie profesioniste, independente şi nepartizane.
– CSM să numească imediat o echipă interimară de conducere a Inspecţiei Judiciare şi în termen de trei luni să numească prin concurs o nouă echipă de conducere a Inspecţiei.
– Să se respecte avizele negative ale CSM în numirea şi demiterea procurorilor cu funcţii de conducere, până când intră în vigoare un nou cadru legislativ în concordonaţă cu recomandarea 1 din ianuarie 2017.
– Să împiedice intrarea în vigoare a modificărilor la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.
– Să reia procesul de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, luând pe deplin în considerare nevoia de compatibilitate cu legislaţia UE şi cu instrumentele internaţionale anticorupţie, alături de recomandările din cadrul MCV şi opiniile Comisiei de la Veneţia.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.