Lucian Bode, Ministrul Transporturilor, a declarat, joi, că lucrările de construcție pe Autostrada de Centură București (lotul 2) vor începe în luna iunie.
Mai exact, este vorba de sectorul Centură Sud, aflat pe raza localităţilor Glina, Cernica, Popeşti-Leordeni, Berceni, Vidra, Clinceni, Ciorogârla, din judeţul Ilfov.
Termenul de proiectare era octombrie 2020, noi finalizăm proiectarea în câteva zile, emitem hotărârea de Guvern şi realizăm exproprierile şi începem lucrările în iunie”, a precizat Lucian Bode.
În cadrul unei ședințe de Guvern, ministrul a propus proiectul privind exproprierile necesare pentru construirea sectorului sudic din Autostrada de Centură București (A0), precizând în acest sens că pe loturile 1 și 2 a fost finalizat proiectul tehnic.
Loturile 1 (buget alocat de 830,68 milioane de lei, fără TVA) și 2 (care costă 750,85 milioane lei, fără TVA) din Autostrada de Centura București au fost câștigate de către constructorul turc Alsim Alarko, în timp ce lotul 3 a fost câștigat de către grecii de la Aktor, având o valoare de 853,42 milioane de lei, fără TVA.
Contractele pentru cele trei loturi din A0 Sud includ 12 luni pentru proiectare şi 30 de luni pentru construcţia propriu-zisă.
Pentru acest proiect, valoarea estimată a despăgubirilor pentru exproprierile necesare este de 27 de milioane de lei, din care cele mai mari sume sunt alocate pentru Primăria Ciorogârla, scrie economica.net.
Întregul proiect al A0 Sud, în valoare de aproximativ 580 de milioane de euro, va permite descongestionarea circulației în zona de sud a Bucureștiului, asigurând totodată și traficul rutier de tranzit pe segmentul românesc al coridorul 4 Pan- European.
Proiectul A0 face parte din Master Planul General de Transport și este finanțat prin POIM 2014-2020.
La începutul lunii aprilie, s-au demarat și lucrările într-un alt punct aglomerat de pe Centura București – pasajul peste DN 1A.
,,Este cea mai importantă lucrare pe care am am început-o anul acesta în București, primul șantier care se deschide în regiunea București – Ilfov. La nivel guvernamental, menținerea șantierelor deschise reprezintă o prioritate”, a declarat Ionel Scrioșteanu, Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
,,Începând de astăzi Pasajul Mogoșoaia este în termen de execuție, vorbim despre o lucrare foarte importantă ce duce la decongestionarea traficului în zona intersecției cu DN 1A a Centurii București”, a completat și Ovidiu Barbier, Director General Adjunct al CNAIR, menționând că termenul de finalizare este de 30 de luni.
Contractul pentru proiectarea și construcția Pasajului de la Mogoșoaia este în valoare de 32.259.665,70 lei fără TVA.