Zece din cei 17 tineri depistsați pozitiv cu COVID-19 pe litoral au fost aduși miercuri după-amiază de la mare și internați la Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” din Bârlad, unde vor rămâne internați și li se vor administra îngrijiri medicale.
Aceștia prezentau simptome specifice bolii încă din timpul șederii în stațiunea Costinești.
O familie din Vaslui a organizat o petrecere de majorat, cu peste 30 de tineri invitați. După petrecere, majoritatea tinerilor au plecat pe litoral, la Costineşti, în ciuda faptului că prezentau simptome de SARS-CoV-2.
Mai mult, o adolescentă din grup, fiica unui ambulanţier al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Vaslui, a fost pe 31 iulie în Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui, deoarece prezenta semne de răceală. Tânăra a fost testată pentru COVID-19, apoi a plecat împreună cu prietenii la mare, fără să mai aștepte rezultatul testului, care s-a dovedit a fi pozitiv.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, la Costineşti, cei aproape 40 de tineri s-au cazat la vile şi la pensiuni particulare. Autorităţile au fost nevoite să deschidă o întreagă anchetă epidemiologică pentru că tinerii au intrat în contact şi cu restul turiştilor. De asemenea, proprietarilor celor trei locaţii de cazare li s-a recomandat efectuarea operaţiunilor de dezinfecţie-dezinsecţie.
Conform hotărârii CJSU Vaslui, ”începând cu data de 4 august, ora 00.00, este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise de pe teritoriul judeţului Vaslui, în grupuri de mai mult de trei persoane care nu sunt membri ai aceleiaşi familii, spaţii cum ar fi: pieţele agro-alimentare, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane, etc) zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, pe toată perioada de funcţionare a acestor activităţi”.
Totodată, în hotărârea CJSU se arată că se vor putea stabili şi alte spaţii publice deschise pentru care să se aplice măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie. Aceste decizii pot fi luate de Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, în funcție de specificul activităților din zonele respective, și cu avizul Direcției de Sănătate Publică Vaslui.
De asemenea, pentru a limita răspândirea noului coronavirus, autoritățile din Vaslui au luat hotărârea închiderii teraselor în intervalul orar 23.00 – 6.00, iar în afara acestui interval, operatorii economici au obligația de a limita numărul de clienți la numărul de scaune și de a lua măsuri pentru a opri activitățile ce presupun interacțiunea fizică între aceștia.